de -
0 87

Că este extrem de benefic pentru sănătatea noastră consumul de fructe și legume nu vă mai spun, sunt convinsă că deja știți ce, și mai ales cât, trebuie să consumați zilnic. Asezonăm o salată la friptură, sau o garnitură de de legume, mâncăm un fruct la gustare, sau înlocuim masa de seară cu ceva ușor. Găsim variante să ne luăm măcar o parte din necesarul zilnic de vitamine și minerale.

Am tot citit despre Nomasvello și super tratamentele lor, dar nu am apucat să merg să văd exact despre ce este vorba. Eu îmi îngrijesc tenul, mai ales de când sunt prietenă cu Iuliana (pentru cele care nu știu, Iuliana este go to person când vorbim despre îngrijirea tenului) care mi-a explicat ce și cum. Am o rutină de seară, pe care o urmez cu strictețe, folosesc regulat mască potrivită tenului meu și nu ies nicio dată din casă fără SPF.

de -
0 1375

Eu chiar cred că Revvolution este cel mai tare program de remodelare corporală! Și să vă spun și de ce.

Am povestit de foarte multe ori despre problemele pe care le-am întâmpinat și lupta purtată cu kilogramele în plus. Pe scurt, să nu reiau toată povestea, m-am îngrășat îngrozitor în urma unui tratament cu hormoni. Îngrozitor înseamnă că era mai simplu să mă sari decât să mă ocolești. Îmi este și acum greu să cred că persoana care mă privește acum înapoi din oglindă este aceiași cu cea pe care o văd în pozele din perioada aia.

de -
0 127

Vineri, 10 martie 2017, ora 10.30, într-o atmosferă elegantă, într-una dintre sălile de epocă ale hotelului Grand Hotel Continental, a avut loc cea de a doua întâlnire Meltus Social Moms. Intalnirea a avut ca subiect principal de discuție gama de siropuri Meltus, bucuria de a fi mame și dinamica de a găsi mereu soluțiile cele mai bune pentru copii.

Subiectul principal? Cea mai des întâlnită afecțiune atât în viața copiilor, cât și în viața adulților: tusea.

de -
0 445

După ce greutatea mea a avut maxim de suferit din cauza medicamentelor administrate în urma problemelor medicale, alimentația sănătoasă a ocupat un loc fruntaș pe lista mea. Nu spun că nu am suferit și mici derapaje și că nu am devorat cu maximă poftă o ciocolată, doar că am încercat, pe cât posibil, să fac alegeri sănătoase. Pentru mine și pentru copiii mei.

Înainte să vă povestesc despre produsele care mie mi-au schimbat total concepția asupra alimentației sănătoase, poate că ar fi bine să menționez că nu este nicio campanie și că nu m-a plătit nimeni pentru articolul ăsta. Însă, îmi plac atât de mult produsele astea încât mi se pare fair să vă povestesc despre ele.

de -
0 564

Din ce în ce mai multe persoane au un stil de viață haotic, cu un ritm somn-veghe deranjat, regim alimentar deficitar și odihna insuficientă. Din păcate, regimul dezechilibrat se răsfrânge și asupra celor mici, fapt demonstrat de noile studii care arata o deficiență de fier, în special în mediul rural.
Conform studiilor recente, 14.5 % din copii cu vârsta de șase ani suferă de anemie feriprivă. În mediul rural procentajul este ceva mai crescut, unde 18% au aceasta deficiență. Cauza este regăsită direct în alimentație. În meniul săpămânal cel mai des se regăsesc pâinea albă, pastele și cartofi. 60% nu au avut niciodata aport de pâine integrală, deși specialiștii recomandă ca mai mult de jumătate din făinoase să fie consumate sub formă integrală. În meniu se mai găsesc alimente precum ouă (55% dintre școlari) și carne de pasăre în special(80%). Peștele este consumat foarte rar.
Fructele sunt incluse frecvent în alimentația copiilor, 56% dintre ei consumând în fiecare zi cel puțin un fruct. Cu legumele situația e mult mai diferită. De multe ori leguminoasele sunt neglijate (doar 12% dintre școlari mănâncă leguminoase de două sau trei ori pe săptămână), iar 30% dintre copii consuma rar sa nu au mâncat niciodată legume cu frunze verzi. Organele nu sunt nici ele pe lista preferințelor. Un procentaj de 40% de copii nu au consumat niciodată acest tip de aliment.

Informații mai detaliate în infograficul de mai jos.

de -
0 472

Chiar dacă este frig și ne ascundem sub multe straturi de haine nu înseamnă că nu avem nevoie în continuare de un corp tonifiat. Da, este mai greu să ieși la o alergare prin parc, mai ales cu toate ploile astea, și clar este mai greu să te deplasezi la sală. Nevoia de a te cuibări la căldură cu o cană de ceai și o carte bună în brațe este din ce în ce mai acută. Parcă nu ne vine să mergem la sală și să asudăm din greu, nu?

Soluții? Cum ar fi dacă am putea combina exercițiile de tonifiere cu relaxarea?

de -
0 495

Dacă nu ați aflat deja, în urmă cu puțin timp s-a deschis și în Romania sala Unica Sport. Am primit cu mult entuziasm invitația, sportul a devenit o parte importantă din viața mea, și eram tare curioasă să văd cum arată o sală concepută special pentru femei.

Să vă spun câteva cuvinte despre Unica Sport. Este un concept nou în România dar activează încă din anul 1998 în Chișinău. În acest moment sunt deschise 17 filiale printre care și cea din România. Unica Sport este o sală dedicată în întregime femeilor și aplică o metodă unică și brevetată de lucru în fiecare dintre sălile sale. Directorul Unica Sport, Galina Tomaș, este doctor în Științe Medicale și a elaborat programul de remodelare corporală Metoda Unica.

de -
2 550
sursa foto

În primele zile ale lunii septembrie mă urcam într-un autobuz spre Sovata, o destinație despre care nu știam prea multe, doar clasicele ”…unde face Nicu armata” sau ”du-mă, mamă, la Sovata să-l cunosc și eu pe tata”. Nu l-am găsit pe Nicu, probabil și pentru că, între timp, armata a devenit facultativă. Mno, în afară de unități militare, Sovata mai are câteva chestii extrem de mișto, cum ar fi Lacul Ursu, Danubius Health Spa Resort sau Hotel Bradet. Dar sa le luăm pe rând…

Încep cu Lacul Ursu, motivul principal al vizitei mele în Sovata. Lacul Ursu este cel mai mare lac heliotermic din lume și este înconjurat de o priveliște ce îți taie respirația. Heliotermia este un fenomen fizic care constă în păstrarea mai mult timp a căldurii înmagazinate în apa sărată, datorită prezenței la suprafață a unui strat izolator de apă dulce, care împiedică iradierea căldurii în atmosferă. Practic, apa dulce de la suprafață funcționează precum o lupă încălzind stratul de apă sărată și apoi împiedică răcirea rapidă.

de -
0 489

Dintre toate ingredientele vedetă în cosmetice coenzima Q10 pare să ocupe un rol destul de important. A devenit un fel de formulă magică care asigură eficienţa produselor antirid pe care le avem pe raftul de îngrijire. De ce companiile cosmetice au ales acest ingredient şi ce îl face să fie atât de important în ritualurile noastre de înfrumuseţare?

Coenzima Q10 este o substanță liposolubilă, altfel cunoscuta ca si ubiquinonă, cu un rol foarte important pentru organismul uman. În fiecare zi, suntem bombardați cu numeroși factori chimici și fizici ce atacă structurile responsabile de menținerea homeostaziei corpului. Cei mai vicioși reprezentanți ai factorilor chimici sunt radicalii liberi. În cazul în care balanța dintre radicali liberi și antioxidanți din organism este dezechilibrată în favoarea primilor, pot să apară diverse manifestări, printre care și temutul cancer.

Coenzima Q10 reprezintă unul dintre cei mai importanți antioxidanți, un catalizator implicat în numeroase reacții chimice, printre care și cele de producere a energiei (ATP)prin intermediul mitocondriilor. 95% din energia utilizată de sistemele noastre e obținută prin această cale.

de -
4 1693

O mare parte din noi a fost afectată cel puțin o mică perioadă de timp de acnee, cu diferite grade de severitate. Acneea poate fi privită din mai multe unghiuri, dintre care cele mai importante sunt cele psihologic si clinic.

În prezent, 85% dintre adolescenți și 65% dintre femeile cuprinse între 25-35 de ani se lupta cu această problemă. Efectele cele mai pregnante din punct de vedere psihologic se observă la adolescenți, care se confruntă cu cantități crescute de hormoni androgeni ce acționează la nivel tegumentar, cauzând aceste manifestări.

 Gradul de afectare psihică nu este de regulă direct proporțional cu gradul de afectare clinică. În timpul adolescenței acceptarea grupului este percepută ca cea mai importantă, iar o dezvoltare favorabilă a personalității depinde de acest factor. Este ușor de tras paralela. Deși un procentaj crescut de adolescenți este afectat de acnee, cei care o manifestă într-un grad chiar mediocru au tendința de a deveni izolați.  Mecanismele de coping sunt foarte variate, cele negative fiind predominante (depresie, anxietate, retragere din grupuri sociale, rușine). Există cazuri mai extreme, printre care cele ce privesc dismorfismul imaginii corporale, ce se manifestă de regulă printr-o percepție mai acută a gradului de severitate. Astfel, un episod inflamator acneic minor poate fi perceput ca o schimbare majoră în aspectul fizic, iar asta poate explica ușor apariția primelor simptome ale depresiei (schimbări comportamentale, letargie, lipsa apetitului, episoade de plâns spontan).

Percepția psihologică este intens cercetată la ora actuală, iar studiile clinice o urmează îndeaproape. De ce a crescut exponențial apariția acneei în zilele noastre?

Explicația este complexă și incompletă, însă unul dintre factorii majori de interes este reprezentat de rezistența bacteriană la antibioticoterapie. Se cunoște că factorul etiologic al acneei vulgaris este reprezentat de bacterii. La suprafața pielii se află diverse tipuri de bacterii, dintre care cele mai multe sunt benefice. Prin locul pe care îl ocupă la suprafața tegumentului, asigură protecția împotriva bacteriilor cu potențial patogen și asigură o biofloră caracteristică din punct de vedere fiziologic.

Totuși, în apariția unei boli, contează predispoziția genetică și factorii de mediu. În cazul în care cele două sunt mixate, prezența bacteriilor benefice devine problematică. Pielea poate să producă sebum în exces sub efectul pozitiv al hormonilor, determinând un conglomerat de celule scăldate în această secreție. Efectul final este un răspuns inflamator, formând un portal de intrare pentru bacterii reponsabile de apariția acneei.

Având în vedere că factorul etiologic principal în apariția acneei este reprezentat de bacterii, tratamentul presupune administrarea topică de antibiotice. Totuși, din cauza elibarării atât de libertine a acestor substanțe, rezistența bacteriană a crescut considerabil, iar acest efect se manifestă pregnant în evoluția bolii. Mai exact, bacteriile folosesc ca mecanism de protecție crearea unui biofilm la suprafață (barieră fizica), care împredică pătrunderea substanței active. Din fericire, studiile clinice sunt din ce în ce mai cuprinzătoare, iar Keracyl a venit cu o soluție inovatoare.  S-au realizat numeroase studii în laboratoarele dermatologice Ducray, ceea ce a dus la evoluția unui tratament anti-acneic îmbunătățit.

Cu ce sunt diferite produsele Keracnyl față de restul produselor anti-acneice de pe piață?

Am vorbit despre mecanismul de proctecție bacteriană prin producerea de biofilm. Aceste produse au efect mult mai favorabil prin distrugerea biofilmului de suprafață și prevenirea reformării pentru cel puțin 24h.

Tratamentul este axat pe diferite tipuri de acnee, fiind util și în prevenția recidivării:

–          Keracnyl gel spumant, pentru igienă: reduce coșurile și punctele negre prin reglarea secreției de sebum

ducray-keracnyl-gel-spumant-anti-acnee-pentru-fata-si-corp

–          Keracnyl PP, pentru leziuni acneice inflamate: îmbunătățește toleranța pielii la tratamentele anti-acneice, având acțiune dovedită clinic( în șapte zile)

ducray-keracnyl-pp-crema-pentru-sporirea-tolerantei-la-tratamentele-anti-acnee

–          Keracnyl control, pentru puncte negre și leziuni acneice recidivante:  deblochează porii și reducele punctele negre cu 90%, prevenind în plus și recurența producerii de sebum

ducray-keracnyl-control-crema-anti-acnee-anti-recidiva

–          Keracnyl Repair, pentru pielea cu tendință la acnee severă: garantează hidratare și reparare intensă

ducray-keracnyl-repair-crema-tratament-hidratanta-pentru-acnee-severa

Produsele se pot găsi in farmacii si au următoarele prețuri: Keracnyl gel spumant – 46 lei, Keracnyl PP- 60 lei, Keracnyl Control- 60 lei, Keracnyl Repair-60 lei.

Refuz să cred că există persoană pe fața pământului care să își dorească să facă riduri. Cum sufletul nostru nu îmbătrânește, ne dorim ca și chipul să țină pasul. Nu reușim, adevărat, dar cu siguranță putem amâna momentul în care fața noastră va reflecta numarul din buletin și nu pe cel din suflet.

Soarele, oricât de tare îl iubim noi, și timpul nu ne sunt nici pe departe aliați în povestea asta. Ba dimpotrivă, ne sunt inamici. Datorită trecerii timpului și expunerii la soare, vitalitatea și numărul celulelor conjunctive (fibroblastele) scade, pierdem colagen, elastină și acid hialuronic mai mult decât producem. Ne protejăm cu SPF și alegem să stăm sub umbrelă, nu ne mai expunem trupul soarelui de vară la plajă, folosim pălării. Ne ascundem de soare. Dar de timp, de timp cum ne ascundem?

de -
0 823

Persoanele ceva mai relaxate decât mine pleacă în vacanță cu un bagaj mare plin cu haine și cosmetice și o punguță mică-mică (în cazurile în carea aceasta există) în care aruncă câteva medicamente pentru durerile de cap. La mine, însă, lucrurile stau cu totul și cu totul diferit. Eu am un bagaj mic în care îmi arunc câteva haine pentru mine și copii și un bagaj mare-mare care conține trusa de prim ajutor.

Eu călătoresc cu copii și atunci este musai pregatită să fiu pregătită pentru orice situație. Nu mă pot trezi în vârf de munte sau în mijlocul mării fără cele necesare îngrijirii rănilor celor mici. Am prins o asemenea experiență încât cred că sunt la nivelul execuției unei apendicectomii cu un cuțit de bucătărie. Ce pot spune? Viața cu copii mici te poate învăța multe.

Organismul meu a tot dat semne că are nevoie să mă port ceva mai frumos cu el, dar am refuzat să ascult. Nu mai reușeam să mă concentrez, eram tot timpul obosită și stresată, nu mai reușeam să dau randament pe nici un plan, tot ce poate face organismul să îți spună să te oprești puțin. Până ce nu am ajuns din nou la o intervenție chirurgicală nici nu am vrut să aud de o îmbunătățire a stilului alimentar.

După operație însă, am ajuns să fiu mereu atentă la ce mănânc, ușor-ușor să fac mai multă mișcare, să bag la cuptor în loc să prăjesc, să pun miere în loc de zahăr și tot așa. Schimbări mici au făcut diferențe mari așa că am hotărât să merg pe drumul ăsta.

Nu știu cât de norocoase sunteți voi și cum vă este tenul, dar eu mă lupt de când mă știu cu un ten ușor acneic. Și în fiecare luna, fix când îmi este lumea mai dragă, mă trezesc cu un mare/mediu/mic coș pe față. Și nu mai pot de bucurie.

Chiar dacă fondul meu de ten este super tare și acoperă cam tot ce se poate acoperi, coșul, fiind umflat și roșu, tot se mai vede puțin. În plus, fondul de ten nu îi face bine și, prin urmare, îl port pe față mai multă vreme. 

Săptămâna trecută am primit invitația Urgo și am fost să descopăr inovația lor în accelerarea dispariției coșurilor – Urgo Spot. Am mers cu mult entuziasm, ca de fiecare dată când merg să descopăr un produs care îmi poate ușura viața. 

de -
2 1075

Uneori, când sunt fix în mijlocul unei convorbiri, telefonul meu decide să își dea un restart. Sau să se închidă definitiv și irevocabil pentru cel puțin o oră. Un fel de demisie subită, sătul de abuzurile mele evidente.

Aparent, în serile în care el și laptop-urile mele au împărțit o priză, le-a explicat ce și cum și ce se întâmplă după astfel de pauze. Prin urmare, ambele mele laptop-uri au decedat. După cele trei zile tradiționale doar unul singur a revenit la viață, deși puțin șifonat, ce-i drept. Celălalt va ajunge fie la spital fie la morga, căci încă nu am decis dacă a murit-murit sau doar se află în comă profundă.

Revenind, sunt în urmă cu trei povești. M-am gândit să aduc o ofrandă de pace și să vă spun, în schimbul acestora, trei rețete. Trei rețete simple, așa cum îmi plac mie, și delicioase. Eu nu am timp de pierdut așa că prepar bunătățile astea cu efort minim și rezultat maxim.

Tabouleh – slata de pătrunjel cu bulgur (sau cous-cous)

Multă vreme nu am fost fan pătrunjel dar a fost suficient să gust salata asta o singură dată pentru a fi vrăjită pentru vecie.

Necesar: 5 legături pătrunjel (cel de la piață este delicios), 2 roșii potrivite, 2 linguri bulgur (sau cous-cous mărunt, se găsește la Mega, brand propriu), jumătate din semințele unei rodii, ulei de măsline, o lingură zeamă de lămâie, sos de rodie (eu am cumpărat tot de la Mega la sticluță de 250 ml).

Mod de preparare:

Bulgurul (sau cous-cous- ul) se fierbe 10 min, se scurge apa și se lasă la răcit. Ca alternativă raw, îl puteți pune la înmuiat 2 ore, eu sunt mereu pe fugă așa că prefer să îl fierb. Pătrunjelul se toacă mărunt (după ce a fost spălat bine în prealabil) cu tot cu codițe. Roșiile se toacă cubulețe micuțe. Se amestecă toate, se adaugă ulei, sare (după gust), zeamă de lămâie, sâmburii și sosul de rodie. Și gata 🙂

365-retete delicioase beautybyjules.ro

Salata 5 + Halloumi 

Salata asta, sunt aproape sigură,  este o invenție proprie. Am combinat ingrediente până mi-a ieșit salata asta de care am fost foarte mulțumită și va face parte dintre rețetele mele favorite întru vecie.

Necesar:

200 grame de rucola, 2 roșii potrivite, 100 grame ciuperci proaspete, 100 grame de țelină, 150 grame de struguri, brânză halloumi, ulei de măsline, zeamă de lămâie.

Mod de preparare:

Rucola se spală bine și se pune în bol. Roșiile se taie așa cum vă plac mai mult, la fel și ciupercile. Țelina se dă prin răzătoarea mare. Boabele de struguri se taie în două dacă sunt prea mari. Brânza halloumi se taie cubulețe și se pune în tigaie, fără ulei, circa 5 minute, cât să se facă bine pe toate părțile. Se amestecă toate ingredientele, se adaugă ulei de măsline și zeama de lămâie. Super simplu, nu? V-am spus că știu doar rețete simple.

#365 - Rețete delicioase beautybyjules.ro 1

Budincă de chia cu lapte de cocos și fructe

Eu am descoperit chestia asta incredibil de bună în momentul în care cei de la Solaris mi-au trimis acasă o punguță în care se aflau și aceste semințe. Nu am știut la ce se folosesc așa că am căutat pe net rețete. Am găsit budinca, am încercat mai multe combinații de rețete și am rămas fidelă acesteia, care îmi place super mult.

Necesar:

35-40 grame de semințe de chia (cam patru linguri), 200 ml lapte de cocos, fructe (eu prefer cu kiwi sau căpșune, dar merge practic cu orice fruct vă place vouă).

Mod de preparare:

Se pun semințele de chia într-un bol sau într-un pahar mare, se adaugă laptele și se amestecă continuu un minut-două. Se adaugă fructele tăiate cubulețe mici și se lasă 10-15 minute să se umfle semințele. Se mai poate amesteca din când în când. Asta este tot, semințele se umflă și amestecul devine de consistența unei budinci. Gustul este delicios. Se poate face cu orice fel de lapte vegan, dar eu îl prefer pe cel de cocos. Mai puteți adăuga și semințe de in, dacă vă plac, se combină extrem de bine cu chia.

Gata, astea au fost rețetele de astăzi și le aștept și pe ale voastre în comentarii 🙂 Singura condiție este să fie rețete simple, căci eu chiar nu am timp de complicat :)))

pe curând,

Raluca

sursa foto tabbouleh aici