Sunekos – Tinereţe fără bătrâneţe

1
1091

Refuz să cred că există persoană pe fața pământului care să își dorească să facă riduri. Cum sufletul nostru nu îmbătrânește, ne dorim ca și chipul să țină pasul. Nu reușim, adevărat, dar cu siguranță putem amâna momentul în care fața noastră va reflecta numarul din buletin și nu pe cel din suflet.

Soarele, oricât de tare îl iubim noi, și timpul nu ne sunt nici pe departe aliați în povestea asta. Ba dimpotrivă, ne sunt inamici. Datorită trecerii timpului și expunerii la soare, vitalitatea și numărul celulelor conjunctive (fibroblastele) scade, pierdem colagen, elastină și acid hialuronic mai mult decât producem. Ne protejăm cu SPF și alegem să stăm sub umbrelă, nu ne mai expunem trupul soarelui de vară la plajă, folosim pălării. Ne ascundem de soare. Dar de timp, de timp cum ne ascundem?

După vârsta de 25 de ani, producția de colagen scade drastic iar pielea noastră începe un proces ireversibil ce se termină în riduri. Cremele antirid, hidratarea, protecția sporită, toate acestea nu trebuie să ne mai fie straine după această vârstă.

Eu personal sunt binecuvântată de către natură cu un ten tare bun. Chiar dacă ușor acneic, nu îmi trădează vârsta. Nu am încă riduri, nici măcar dintre cele fine. Mă bucură foarte tare, dar este destul de clar că situația se va schimba la un moment dat. Și exact acesta este motivul pentru care am decis să merg la prezentarea Sunekos.

Sunekos - Tinereţe fără bătrâneţe beautybyjules.ro

”SUNEKOS 200 reprezintă noua generație pentru biorevitalizarea cutanată, rezultat al peste 5 ani de cercetare a Laboratoarelor Farmaceutice Professional Dietetics din Milano. Lansat la începutul anului în Italia, începand din luna mai a acestui an tratamentul cu Sunekos este disponibil și în clinicile medicale din România. Biorevitalizarea cutanată cu Sunekos 200 este o procedură medicală inovatoare și eficientă care stimulează vitalitatea celulelor din straturile mai profunde ale pielii (fibroblastele) și le oferă nutrienții necesari (aminoacizii) pentru regenerarea colagenului și elastinei pielii. Formula Sunekos 200 este unică, brevetată și conține acid hialuronic sub forma liberă, care induce o hidratare puternică la nivelul profund al pielii și stimulează vitalitatea celulară, în asociere cu un complex de 6 aminoacizi, în concentrație superioară altor tratamente, specifici colagenului și elastinei.”

Prezentarea a fost foarte detaliată și am descoperit o mulțime de informații pe care nu le aveam, deși sunt interesată de subiect și citesc tare mult pe această temă. Am înțeles cât de importantă este protecția cu SPF și cât de mult contează să folosești o cremă potrivită tipului tău de ten și nevoilor tale. Dar, mai presus de asta, am înțeles că trebuie să intervenim la interior pentru a face o diferență cu adevărat mare.

După ce am înțeles că tratamentul Sunekos este o procedură  minim invazivă și nedureroasă, am decis să îl încerc. Nu am făcut până acum nici un altfel de tratament facial care să împlice mai mult decât cremă și masaj, prin urmare chiar mi-a inspirat încredere 🙂

IMG_Sunekos - Tinereţe fără bătrâneţe beautybyjules.ro 3

Biorevitalizarea cutanată cu Sunekos 200 consta în injectarea soluției cu un ac fin. Știu cum sună, am avut emoții și eu, dar chiar este nedureros. După demachiere se aplică o cremă hidratantă și apoi o cremă cu efect anestezic.  După ce ultima cremă își face efectul, minusculul ac nu își mai face simțită prezența. Sau cel puțin în cazul meu.

Nu am simțit mai nimic, în nici un caz durere. După ce procedura s-a încheiat, nu a durat mai mult de 20 de minute, fața mea era ușor roșie. În câteva locuri erau mici vânătăi, puțin vizibile. Toate au dispărut sub fondul de ten aplicat post tratament. Seara, după ce mi-am curățat fața, nu mai era nici un fel de urmă a trecerii acelor.

Tratamentul Sunekos este bine să fie făcut o dată pe săptămână timp de patru săptămâni, apoi ideal este de două sau trei ori pe an. Eu am făcut o singură ședință pentru că nu a fost nevoie și de altele, dar asta și pentru că nu mi-au apărut încă ridurile.

Ca și rezultate, nu am cum să vă arăt before and after pentru că rezultatele nu sunt vizibile decât la nivel de textură și elasticitate a pielii. Clar tenul meu este mult mai elastic și mai luminos. Se vedea asta încă de a doua zi. În plus, cicatricea de lângă sprânceană s-a atenuat, un efect la care chiar nu mă așteptam. Sunt curioasă dacă după patru ședințe dispare complet.

Mie mi-a plăcut foarte tare experiența și mă gândesc serios să o repet. Poate că anul viitor voi face patru ședințe, nu doar una. Și poate că voi rămâne cu chipul la același număr pe care îl are și sufletul 🙂 Cred că merită să încerc, cel puțin 🙂

Raluca

1 COMMENT

  1. mda ..si eu am facut mezoterapie tot cu niste ace minuscule ..si tot cu o crema anestezica inainte …dupa care te simti ca naiba …asa am simtit-o eu …, in plus in unele locuri , unde sunt mai multe inervatii …ma cam durea …si s-a si invinetit locul …noroc de fdt care mascheaza locul . dar da …pielea chiar devine mai elastica si mai rejuvenata ..e normal pentru ca o crema nu reuseste sa penetreze atat de adanc cum o face o injectare cu aceste nanomolecule ce ajuta fibroblastii in producerea de colagen si elastina …si eu fac tot preventiv , nu am asa riduri….dar decat sa sufar si mai rau …ma bine le iau din timp :)))

Comentează și tu! Spune-ți părerea.