Despre epilare si alti demoni – Partea a II-a

52
16677

Am preferat sa fac un articol separat despre metodele mai dureroase de indepartare a parului nedorit, deoarece aici ar fi ceva mai multe de spus. Despre metodele nedureroase am scris AICI. In primul rand, daca doriti sa va epilati acasa, si nu la salon, trebuie sa va inarmati cu mult curaj si rabdare si sa aveti toate informatiile.

Pentru fetele ceva mai masochiste, exista aparatul de epilat. Cred ca majoritatea am avut sau avem un astfel de aparat in casa. Eu deja sunt la al doilea – primul a suferit un mic accident- ambele aparate de la Braun. Am inceput cu Braun la 16 ani, cand mi l-am luat pe primul si am mers in continuare pe aparatele acestui brand. Unele aparate au capete speciale care promit sa amorteasca pielea si sa faca experienta epilarii mai placuta, au diverse accesorii – ca o punga pentru congelator si o manusa, cum are al meu, pentru a amorti nervii inainte de utilizare.


Aparatul de epilat nu este tocmai pentru fetele sensibile, din punctul meu de vedere. Desi este un fel de penseta mai avansata, pentru ca reuseste sa smulga firele de par de pe o portiune ceva mai mare, durerea exista. Ca la orice metoda de epilare care implica smulsul parului, exista posibilitatea sa apara roseata in zonele unde parul a fost eliminat, insa in general aceasta roseata se duce repede, durand de la cateva minute la 24 de ore, in functie de sensibilitatea pielii.

Primul aparat din poza este aparatul meu actual, Braun, de care sunt foarte multumita. Il am de mai bine de 3 ani de zile si pana acum nu m-a lasat la greu. Din cate observ pe site-ul Braun, este un epilator de tip 7, insa pe stilul acesta ar mai fi si epilatoarele de la Remington. Remington a lansat de curand un epilator IPL de folosit acasa. Putin cam costisitor, insa clar mult mai ieftin decat sedintele de IPL de la salon.

Aparatul de epilat, fiind electric, poate cauza arsuri, asa ca este important sa respectati instructiunile de utilizare, cum ar fi presiunea cu care il aplicati pe piele – daca apasati prea tare riscati sa va prindeti pielea – si unghiul in care treceti aparatul pe piele – daca nu folositi unghiul corect riscati sa rupeti firele de par, in loc sa le smulgeti.

Printre riscurile folosirii aparatului de epilat, pe langa ce am enumerat mai sus, se numara si posibilitatea cresterii firelor de par pe sub piele. Va recomand ca inainte de epilarea cu aparatul, sa efectuati o exfoliere usoara cu o zi inainte, pentru a va asigura ca toate firele de par sunt la suprafata.

Aparatul de epilat se poate folosi, in general, pe toate zonele corpului, insa eu nu am reusit niciodata sa il folosesc in zona sensibila a bikinilor, cu toate capetele speciale si metodele de amortire a nervilor. In schimb, il folosesc cu succes pentru intretinerea axilei si bratelor si din cand in cand si a picioarelor.  Consider ca este o investitie buna, insa necesita ceva curaj.

Si asa am ajuns la metoda mea „preferata” de epilare, ceara. Fie ca este clasica – din cea care se incalzeste si poate fi refolosita, fie ca este de unica folosinta si se foloseste cu benzi de epilare, cred ca este cea mai eficienta metoda de indepartare a parului corporal. In acest moment folosesc perlele epilatoare cu ceara de la Farmec si roll-on-ul cu ceara de unica folosinta de la Sesu. Ultimul cartus de la Sesu mi s-a parut putin cam prea lipicios si cred ca voi porni curand in cautarea unor tipuri noi de cartuse.

De cand am descoperit perlutele de ceara de la Farmec nu am mai achizitionat alt tip de ceara refolosibila. Intr-adevar, este nevoie de un recipient in care sa le incalziti – eu am un ibric destinat cerii – insa este singura ceara pe care am uitat-o pe foc si nu mi-a umplut casa de miros de ceara arsa si fum gros. Smulge bine firele de par, fara sa lase reziduri si nu usuca pielea. Am avut experiente nu prea placute cu unele tipuri de ceara – piele uscata, reziduri multe la suprafata pielii, smulgere insuficienta. Folosesc cu preponderenta ceara Farmec in zona inghinala si a axilei.

Iar cartusele roll-on de la Sesu au fost mult timp preferatele mele atunci cand vine vorba de brate si picioare. Nu am inca un aparat special de incalzire a cartuselor, asa ca ma descurc cu un recipient cu apa fiarta, in care introduc cartusul. In 3-4 minute ceara devine fluida si poate fi aplicata. Spre deosebire de ceara clasica, cartusele roll-on au nevoie de benzi de epilare pentru a fi folosite, fasiile de ceara aplicate nu pot fi inlaturate altfel. Cartusele lasa ceva mai multe reziduri la suprafata pielii, insa acestea sunt usor de indepartat ori cu un ulei special, ori cu ulei de masline.

Mie imi place sa folosesc ceara pe baza de rasini si clorofila, tot timpul am avut cele mai bune rezultate cu ceara de acest tip, fie ea refolosibila, fie de unica folosinta. Daca tot am intrat astazi pe site-ul Melkior, am descoperit o oferta extrem de tentanta la cartusele de ceara de unica folosinta. Costa doar 5,5 lei, 100 ml de ceara. Din experienta mea, ajunge pentru aproximativ 3 epilari, brate si picioare. Cred ca pe acestea le voi incerca data viitoare, mai ales ca vin intr-o gama de arome si toate cartusele contin miere, azulena si clorofila , plus zinc alb, pentru pielea sensibila. Ciocolata suna bine, nu?

In general ceara are nevoie ca parul sa fie crescut ceva mai mult pentru a avea priza buna. Poate fi folosita pe tot corpul, insa pentru fata exista ceara speciala. Pentru incepatoare, recomand folosirea cartuselor de unica folosita, ceara clasica este, as putea spune, pentru „avansate”. Conteaza unghiul in care trageti fasiile de ceara si riscurile sunt destul de multe si mari.

In primul rand, ceara se incalzeste. Daca nu sunteti atente, ceara clasica va poate face arsuri de toata frumusetea. Roll-on-urile se incalzesc la o temperatura mai mica si sunt mai bune pentru incepatoare. Conteaza unghiul si cat de repede trageti fasia de ceara de pe piele. Prea repede sau prea incet si pielea poate dezvolta echimoze. Daca trageti de fasia de ceara clasica inainte ca aceasta sa se fi intarit corespunzator, durerea va fi destul de mare si nici epilarea nu va fi prea eficienta.

Daca ati decis ca nu mai este cazul sa va epilati la salon si vreti sa incercati acasa epilarea cu ceara, sfatul meu ar fi sa incepeti cu ceara in forma de cartuse roll-on, mult mai usor de utilizat. Pentru zona bikinilor recomand ceara clasica, insa aici este nevoie de indemanare si destul de mult curaj.

Dupa epilarea cu ceara pielea poate fi ingrijita cu lotiuni speciale sau cu uleiuri speciale dupa epilat. Recomand in general uleiul dupa epilare, deoarece ajuta si la indepartarea eventualelor reziduri. Incercati sa nu aplicati alte lotiuni pentru corp dupa epilare, iar la azila sa nu folositi deodorante cu alcool, deoarece va puteti irita foarte usor. Atunci cand folositi ceara pentru a va epila, este bine de stiut ca se efectueaza si o exfoliere a pielii, impreuna cu parul nedorit pleaca si celulele moarte de piele. Pielea va fi astfel mai vulnerabila pentru aproximativ 24 de ore si ar fi bine sa nu ii provocati si alte agresiuni.

Daca perseverati in folosirea cerii pentru epilat, in timp veti observa ca parul va creste mai greu, iar firele de par devin mai firave. Lama de ras si cremele de epilat au tendinta de a ingrosa firul de par si de a il face si mai vizibil.

Asa cum am spus, metoda mea preferata de indepartare a parului ramane epilarea cu ceara. Folosesc aparatul de epilat doar pentru intretinere, intre epilarile cu ceara, deoarece firele de par au perioade de crestere diferite.

Care este metoda voastra preferata de epilat? Preferati epilarea la salon sau acasa?

52 COMENTARII

  1. Cu cartusele de unica folosinta de la kallos am incercat eu acum o saptamana si am renuntat rapid pentru ca mi-am spart niste vase de sange in diverse locuri. Ori e ceara proasta ori nu am facut eu cum trebuie. Plus ca a fost enorm de dureros.

    • In general cu cartusele mi se pare ca e cel mai putin dureros. Sunt lipicioase rau? Nu ai reusit sa tragi cum trebuie? Nu s-a lipit ceara de benzi?

    • Nu cred ca e vorba de straturi, in general la roll-on stratul trebuie sa fie subtire. Pur si simplu este prea lipicioasa ceara si nu se intareste cum trebuie. Trebuia sa adere toata… Ok, de evitat roll-on Kallos.

    • Cartuse Kallos folosesc si eu de mai bine de un an, impreuna cu aparatul pentru cartuse. Sincer nu am mai incercat altele brand-uri. Am observat ca trebuie sa le las mai mult la incalzit decat e recomandat, undeva la 45 de minute, iar in timp ce folosesc aparatul, il las in priza, sa mentina ceara calda. Un cartus intreg il folosesc la un epilat lung+brate. Am incercat mai multe tipuri de ceara si am notat ca, pentru firul meu, care e mai gros, sunt foarte bune cele verzi si galbene, cela roz si albe sunt pentru piele sensibila si trag mai putin. Tot timpul aplic 2 straturi. In cazul in care aveti alte recomandari sau sfaturi, va rog, let me know :).

      • Sunt curioasă ce folosești după epilare și dacă ai avut probleme cu eventuale fire crescute pe sub piele sau cu iritații. Cam ce spui tu aplic și eu 🙂

  2. Eu folosesc o ceara care se gaseste intrun recipient de plastic (nu am cum sa vad acum ce marca exact, sorry :(), o incalzesc in baie de apa si asa scap de fum, de miros si de arsuri, pentru ca nu se incinge atat de rau. Am folosit si eu perle de ceara pe care o incalzeam direct pe flacara si trebuia sa astept destul de mult pana ajungea ceara la o temperatura suportabila, dar cu asta, imediat dupa ce o iau ma pot apuca de treaba 🙂 Folosesc ceara doar inghinal, si in afara de partea superioara a picioarelor, unde folosesc lama, folosesc un epilator Braun. Il am de la 17 ani si inca merge, dar ma gandesc sa trec la Philips cand imi voi achizitiona altul, au un alt sistem (in loc de mini pensetele alea de la Braun au un fel de discuri). Mi s-a parut mai ok sistemul, mai putin dureros

    • Braunul meu de la 16 ani ar fi mers si astazi, dar l-am scapat pe jos si i s-a rupt clama de prindere…asa ca a trebuit sa iau altul. Mie mi se pare ceara mult mai putin dureroasa decat aparatul, de-asta il si folosesc mai mult pentru intretinere. Suna interesant Philips.

  3. Domnul IPâLâ este foarte bun pe suprafete mici sau daca ai rabdare. Ecranul este foarte mic si e un pain in the arse sa te epilezi cu el pe picioare si sa treci prin aceleasi zone la fiecare sedinta. Daca te ajuta cineva, sure! La subrat si in Brazilia (that place down there) a facut minuni insa, really satisfied!

    Pe picioare ma maltratez in continuare cu epilatoru…si al meu are vezi doamne atenuator de durere dar cred ca te va durea oricum, no matter what.

    • Există aparate speciale pentru încălzit cartușele roll-on. Eu încă nu am apucat să-mi cumpăr un astfel de aparat, dar folosesc o cană mare (jumbo) cu apă fiartă, în care introduc cartușul, pentru a încălzi ceara. Nu folosesc cuptorul cu microunde, deoarece plasticul se poate topi și nu aș vrea să ajung să curăț ceară din cuptor…

  4. Eu prefer tot ceara si foosesc cartusele de ceara de unica folosinta in toate zonele (picioare, brate, axila, inghinal total)….
    Initial ma duceam la salon, dar cum cosmeticiana mea preferata s-a mutat pe Dorobanti (good for her, ca merita!:) si ma saturasem sa dau 50 ron pe epilatul inghinal, mi-am facut curaj si am trecut la fapte. Deja ma epilam singura pe picioare de un an si uneori si pe brate (era pielea mai sensibila si imi mai apareau bubite), dar incet incet am inceput si inghinal. Nici nu stiu cat a trecut de atunci, dar oricum cel putin 2-3 ani si acum e doar o rutina…
    Mi-as dori tare mult sa am doar 2 fire, cum au unele fete, dar acest lucru nu se intampla. Am incercat si epilatul definitiv la axila (test sa vad cum e) si nu m-a dat pe spate, dar si eu aveam asteptarile foaaaarte mari. Se vede diferenta si clar ma pot face doar cu lama acum, chiar daca fac acest lucru zilnic (vara).
    Din experienta mea cu epilatul cu ceara va pot spune:
    1. Pielea sa fie uscata. Eu intotdeauna folosesc pudra inainte sa aplic ceara
    2. Pielea sa fie intinsa. De exemplu in zona de sus a pcioarelor, spre interior, sub zona bikini pana la genunchi, unde pielea e mai sensibila, eu tineam pielea intinsa cu o mana si cu cealalta trageam fasia. Altfel riscati sa va invinetiti:)) (a patit-o o prietena la prima incercare). Eu am patit-o o singura data in cei 4 ani de cand ma epilez singura pe picioare.
    3. Este indicat sa faceti o exfoliere inainte. Daca firele sunt prin piele, ceara nu le smulge (si nici aparatul si nici altceva:)))
    4. Conteaza foarte mult si ceara. Eu am tot cititi forumuri si toata lumea lauda ceara verde cu azulena. Am folosit ce era ieftin in comert + Kallos si altele, dar nu am fost multumita. Ceara era f lipicioasa (alt motiv pt care poti face vanatai) si ramanea pe piele in cantitati destul de mari. Folosesc de ceva ani ceara cu anice de la Contrast center ( sunt in spate la unirii) si este pe departe cea mai buna. Au mai multe variante de ceara cei de la contrast center si am mai incercat si ceara cu miere (nu se vede la fel de contrastant pe piele ca celelalte tipuri si tre sa stau prea concentrata:))), ceara cu levantica (era oribila…m-am lipit toata si inclusiv simteam fasia pe care era ceara ca e lipicioasa pe partea curata…).
    5. Incalzitoare se tot gasesc pe piata. Imi plac foarte mult alea cu fir, pentru ca imi ofera mobilitate si nu tre sa il scot de la incalzit. Eu il tin in priza tot timpul cat ma epilez si e ok…se incalzeste pana la o anumita temperatura si apoi ramane constanta. Nu recomand inclazitorul de la Kallos (il are sora mea si l-am incercat si eu) : chiar daca ilcalzeste ceara la fel ca oricare altul, este dintr-un plastic un pic mai subtire si imi frig degetele, asatfel incat il infasor intr-un prosopel ca sa il pot folosi). Eu nu mai stiu de unde l-am achizitionat, dar il am de 4-5 ani si inca isi face treaba f bine. Pretul a fost de max 70 ron.
    Sper ca pentru cele care nu v-ati achizitionat inca nimic si va tenteaza, v-a fost de folos experienta mea:)

    • Wow, super comentariu! Mulțumesc că ți-ai făcut timp să împărtășești cu noi experiența ta. Eu fac parte dintre norocoasele cărora epilarea cu ceară i-a rărit părul. Îți dau completă dreptate în ceea ce spui referitor la textură ( să nu fie prea lipicioasă), cât și la pielea perfect întinsă, uscată și exfoliere.
      Nu am încercat încă ceara de care spui, tot la Sessu am rămas pentru brațe și zonele sensibile, ceara Farmec cu clorofilă pentru picioare – o topesc într-un ibric special pentru asta și folosesc o sită să o curăț, la final. O să încerc și ceara de care zici, sper să nimeresc magazinul.

      • :)) dupa ce am terminat de scris, am bservat si eu cat de lung era textul..
        oricum mi se pare foarte eficent, mai ales ca eu cu un recipient ma epilez pe picioare (lung), inghinal si brate.Uneori aproape de final se termina si pun repede la incalzit un alt recipient in care mi-a mai ramas putin de la epilatul anterior. pret final? maxim 15 ron in care includ costurile mele cu ceara, fasii de hartie, pudra, ulei, crema etc.
        Si mi-am adus aminte un alt punct. Eu tin ceara la frigider. Citisem ceva pe undeva ca e indicat. Nu stiu daca e indicat sau nu, dar mie imi place cum se comporta dupa ce o incalzesc si e tinuta la frigider in prealabil: cumpar cam 10 recipiente si le scot din frigider, pe rand, la folosire. Iau atat de multe pt ca aveau un program ciudat la magazin, pana la 5. Doamnele care vand in magazin nu erau f incantate cand ma duceam, pentru ca eu cumparam pe PF si au destui clienti PJ care cumpara in cantitati foarte mari. Deci sa nu te mire daca au o abordare mai putin placuta cand afla ca esti PF (desi daca esti PF, pretul e mai mare…au reduceri pt PJ si cantitati f mari). Avand in vedere ca este singura ceara care chiar face toti banii, am trecut peste aceste aspecte mai putin placute din acest magazin:)
        De curand le-am gasit si site-ul : http://www.cosmeticeprofesionale.ro/. Astazi incerc sa dau prima comanda telefonica si sper sa fie ok:)

        • Ești o comoară! Uite faza cu ținutul la frigider chiar nu o știam, o să o încerc li eu. Mulțumesc și pentru informațiile despre magazin, o să mă duc pregătită sufletește și cu zâmbetul pe buze :))

        • experienta te invata…imi cresteau foarte multe fire pe sub piele si mi se si infectau unele.. am inceput sa citesc despre acest fenomen (foliculita) si mi-am dat seama ca sunt foarte multe fete care aveau aceeasi problema ca si mine. Am incercat diverse lucruri sa vad ce functioneaza. Am invatat ca ceara inseamna mai putine fire pe sub piele, spre deloc. Am mers mai departe si mi-am dat seama ca pielea trebuie exfoliata si hidratata corect. Si cel mai important : am invatat ce credeam eu ca e mai bun din experienta altora.
          Cred ca este adevarat ceea ce spui si tu : conteaza tipul de piele si cum reactioneaza, de tipul firului de par si cat de repede iti creste. Important e, daca vreo cineva are o problema cu firele sub piele sa incerce cate ceva si vada ce i se potriveste. Eu si acum mai sunt stresata cand port vara o fusta si ma gandesc ca mai am niste semne vechi bronzate cu un pigment mai puternic decat restul pielii(clar prietenul meu spune ca nici nu se mai vad…dar el e baiat si eu tot cu piticii mei traiesc zi de zi:)…dar am invatat sa traiesc cu ele (semnele) si sa ma concentrez pe ce e important : ce a fost mai rau a trecut si acum nu mi se mai infecteaza firele:)
          P.S: daca nu s-a inteles deja…imi place f mult blogul tau si am invatat f multe lucruri din experienta ta. Si m-au bucurat f multe review-urile : uleiul mythic oil, small talk de la tigi si altele:) Mythic oil vine zilele astea, asa ca abia il astept:))

        • Și eu pe același principiu merg. Dai greș o dată, înveți din greșeli. Important e să nu le repeți…ceea ce eu mai fac, din lipsă de timp 🙁 Nu sunt mândră de chestia asta. Măcar poate învață alții din greșelile mele, și așa m-aș bucura.
          Sfat: Nu te mai stresa când vine vorba de expunerea picioarelor. Așa eram și eu, până am realizat că 99% din oameni nu ajung cu privirea în zona aia, decât dacă le trântești picioarele în față. Important e să te simți tu bine, defectele ne diferențiază, nu sunt un step-back. Eu am reușit să-mi fac de halloween ditai rana pe picior, dând peste un felinar metalic. Și cred că o să lase urme, din ce observ încă. Plus semenele de la mușcătura de câine. Asta e, nu o să încetez să port rochii din cauza asta… Când e cazul să arăt impecabil, o pereche de dresuri fine rezolvă problema, altfel, asta sunt, așa defilez.
          Îmi tresaltă inima de bucurie când spui că ai avut ce învăța din blogul meu. Apropos de uleiuri – am devenit maniacă, tot încerc uleiuri noi, nu mai renunț la ele. Mythic rămâne clar printre preferate. Aruncă o privire și peste ultimul articol, un nou ulei, desigur :)) E mai dens, dar mi se pare mai potrivit pentru sezonul rece. Doar dacă nu ai tendința de îngrășare a părului, atunci Mythic este perfect.

        • Si eu am probleme cu cresterea firelor pe sub piele, ca sa nu mai spun ca parul imi creste detul de repede (ma epilez la 1 sapt jumate- 2). Este adevarat ca atunci cand ma epilez cu ceara firele pe sub piele sunt mult mai putine (dar mai folosesc si aparatul de epilat cand ma grabesc:D sau firele sunt prea scurte). cel mai grav este in zona inghinala unde am niste bubite rosii in locurile unde firele de par se chinuie sa iasa, ca sa nu mai zic cum se vad unele fire pe sub piele care sunt destul de lungi. Am vazut ca esti destul de informata cu privire la acest subiect..m’ai putea ajuta sa imi recomanzi niste uleiuri, pudre, exfoliante ce folosesti? Ma simt disperata cu aceasta problema si nu mai stiu ce sa fac:(…multumesc anticipat

        • Ceea ce descrii tu seamană a foliculită. Ai încercat să mergi la un dermatolog, să-ți ofere un tratament?
          Din experiența mea, unguentele cu gălbenele, aplicate după epilare, ajută cu firele crescute sub piele. Dar zona inghinală este foarte sensibilă în general, ar fi bine să treci pe la un medic, să-ți spună mai multe.
          Ca exfoliant folosesc acum unul de la Dirty Works, dar mă ajută și mănușile exfoliante de la The Body Shop. Nu în zona inghinală însă, doar pe picioare. Îmi mai cresc și mie unele fire pe sub piele (chiar și la axilă), dar le las să crească și cumva reușesc să iasă și să prind cu penseta capătul și să le scot.
          Cel mai bine afli dacă nu cumva este foliculită, iar aici un medic dermatolog te poate ajuta cel mai mult. Ești din București?

        • Nu..stau in Brasov. Pana acum nu am fost la un dermatolog, dar si eu cred ca este foliculită…am citit foarte multe despre aceasta „boala” si am inteles ca nu e ok sa folosesti creme grase sau uleiuri (de masline de exemplu) in zonele cu probleme, lucru pe care il faceam destul de des si am observat ca nu mai am asa multe de cand am renuntat sa ma mai dau cu crema in zona respectiva, dar totusi cateva puncte mai am:( , cand ma bronez sunt foarte putin vizibile dar totusi nu ma simt in largul meu.

        • Cel mai bine afli exact despre ce este vorba și vezi ce-ți recomandă dermatologul.
          Cremele și uleiurile grase au într-adevăr șanse să blocheze porii și astfel să favorizeze creșterea firelor de păr pe sub piele. De-asta nu se recomandă. Pe mine cremele cu gălbenele m-au ajutat, deși în general sunt grase. Dar nu le-am aplicat zilnic, ci doar după epilare, să minimalizez șansele de iritație – alt motiv pentru care firele pot crește pe sub piele (epiderma se umflă și nu permite firelor să iasă normal)
          Un alt motiv ar putea fi faptul că firele de păr sunt prea firave pentru a putea penetra pielea și de-asta rămân pe dedesubt.
          Oricum ar fi, dacă problema persistă este cazul să consulți un specialist și să-ți ofere o soluție personalizată 🙂

    • wow…chiam am citit cu drag; eu de fel nu sunt paroasa asa k nu am nicio problema sa ma fac cu lama peste tot( creste destul de greu) in afara de brate unde folosesc aparatul (am unul de la Philips, dar saracu trebuie schimbat ); vreau sa incep sa folosesc ceara cu incalzitor; cand mergeam la salon d’asta folosea si chiar nu am avut probleme;

      • Eu am inceput pe picioare, pentru ca asa mi s-a parut cel mai simplu. Cel putin de la genunchi in jos nu am pielea sensibila si puteam testa sa vad cum ma descurc cu rola de hartie cand trageam de ea. Recunosc ca aveam emotii peste genunchi, dar aveam mare grija de fiecare data si toata operatiunea se termina cu bine. Ar fi bine sa nu incepi chiar vara sa te epilezi cu ceara de unica folosinta, pt ca nu stii cat de repede inveti tacticile si nu e tocmai placut sa te invinetesti inainte de weekendul la mare:))

        • :)) Fix așa mi s-a întâmplat mie prima dată, înainte banchetul din clasa a 8-a :)) Țin minte că m-am dat prima dată în viață cu fond de ten pe…picioare, din cauza asta. Nu am renunțat la rochiță, că era făcută special pentru banchet. Genul de amintiri de povestit la nepoate, cu titlul de – tu să nu faci ca mine :))

  5. Hmmmm…eu am epilator…doamne cat de mult mi l-am dorit special sa ma faca sa renunt la clasica lama 😀 Insa am observat ca imi cresc fire de par pe sub piele .Nu mi-a placut deloc chestia asta. am incercat si ceara acasa, dar nici asta nu se potriveste cu felul meu neindemanatic, crema depilatoare – mi-a produs alergii, epilat cu ceara la salon insa a fost o treaba f grea ptr o pudica ca mine 🙂 Asa ca am ramas la lama, desi creste repede parul , e singura care-mi lasa pielea fina , e o metoda rapida si mie cel putin nici nu mi-a intarit si nici indesit firele de par, ba din contra! Eu una sunt in cautare de lame performante :-)))))))

    • Ești un caz fericit, că poți folosi lama fără probleme. Mie lama îmi cam face firele să crească pe sub piele, la fel ca aparatul. Cu cremele nu am avut probleme, dar nu le prefer, prea mare timpul de acționare, trebuie să stau cuminte prea mult timp :))

      • Oo..lama imi lasa pielea f frumoasa, mai ales vara pe o piele bronzata! cand am fost la pedichiura chiar m-a amuzat ca m-a intrebat tipa de-acolo cu ce ma epilez ptr ca ” nu mai vazuse pe nimeni cu piele atat de fina pe picioare” :-))) dar….folosesc lame din alea mai scumpe ptr barbati…alea concepute ptr femei mie nu-mi prea plac 😀

  6. Eu fol. roll-onurile kallos , dar mie mi se par foarte bune. Eu am luat unele de la o alta firma si au fost dezastru, nici nu se lua parul. Cele kallos trebuie incalzite ff bine si isi fac treaba corect. Acum mai depinde de piele: daca ai venisoare mici ele se vor sparge si la salon , cred ca de aici a plecat si ideea ca se pot face varice de la epilat cu ceara, caldura si micile vene sparte nu ar fi chiar bune pentru piele.
    O zi faina

    • Sunt sigură că mai sunt fete mulțumite de ceara Kallos, doar că așa cum e cu toate produsele cosmetice, nu se potrivesc oricui. Eu am destul de mare grijă la ceara pe care o folosesc, pentru că am pielea sensibilă, subțire și venele destul de aproape de suprafață. Am pățit-o să mă învinețesc de la ceară și mereu aleg amestecuri cu clorofilă sau cu ingrediente speciale pentru pielea sensibilă. Anul ăsta trebuie să mă decid la un încălzitor, că tot zic că-mi iau și uit…

  7. Candva preferam epilarea la salon cu ceara. Apoi am incercat epilarea cu ceara acasa si adevarul e ca nu prea m-am descurcat. Nici cu benzile epilatoare nu m-am inteles prea bine. Nu e chiar ideala, dar epilarea cu aparatul de epilat e cea mai rapida si usoara metoda pentru mine, cand vine vorba de epilarea facuta acasa.

    • Îți trebuie mână fermă ca să poți să te epilezi singură cu ceară. Și ceva curaj inițial, apoi devine obișnuință. Mie aparatul îmi cam rupe firele, au devenit destul de subțiri și mai nou îl folosesc doar la urgențe, pe brațe și axilă. Pe picioare doar după sesiuni de ..lamă, că mai scapă și aia din când în când…

  8. Eu la axile si zona inghinala tot la salon ma fac, nu reusesc singura, iar in rest folosesc benzi de ceara rece, nu ma descurc bine cu cea calda desi as vrea sa devin mai avansata :)) la braun-ul meu am renuntat din cauza firelor crescute aiurea sub piele. Greu sa fii femeie…

    • Sunt zone dificile – axila și zona inghinală. Îți trebuie mână fermă și voință, că altfel renunți cu ceara încă acolo… Mi s-a întâmplat să reîncălzesc ceara aplicată deja cu uscătorul de păr, că nu mă puteam convinge să trag…știu ce zici.
      Dacă ești pornită să te epilezi singură, începe cu picioarele, cu ceară la cald, inițial, și apoi mergi și pe brațe. Când stăpânești bine tehnica de tragere te poți muta la axilă. Zona inghinală e doar pentru super-curajoase at home, zic eu. Eu deja mă epilez singură de mai bine de 7 ani, nu mai am milă de mine, am devenit și mai rapidă. Dar epilarea acasă cere exercițiu, răbdare și curaj 🙂

  9. Sunt curioasa…a incercat cineva epilatul cu zahar?
    Imi spunea o prietena ca a incercat si ca iti lasa o piele fffff fina, dar la momentul respectiv nu am mai cerut detalii suplimentare:)

    • Da, chiar! Și eu sunt curioasă. Găsisem pe un blog mai multe despre epilarea cu zahăr, dar tocmai la Cluj era salonul respectiv 🙁 Și mi-este prea teamă să încerc singură, am avut o experiență extrem de neplăcută cu o ceară pe bază de zahăr – foarte lipicioasă și extrem de dureroasă.
      Din ce am citit eu, tehnica de tragere este puțin diferită, altfel există risc de învinețire….

    • Da, dar trebuie folosit des și pe pielea sensibilă poate provoca așa numitele arsuri. Dar ai dreptate, dacă ești pe fugă și vrei piele fină, e perfect 🙂

  10. Eu tocmai mi-am cumparat rollon Sesu (exact ca in poza ta), care cred ca am inteles cum se foloseste…
    Eu sunt insa curioasa, daca rezervele care se gasesc in comert la 7-8 lei fata de 18 cat a fost rollonul (si cu benzi), i se potrivesc. Sau oare rollonul este de unica folosinta, la fel ca si ceara? 🙂
    Va trebui de fiecare data sa cumpar alt rollon sau doar rezerva?

    • Bună Alina 🙂 E simplu de folosit. Încălzești întreg recipientul în apă fiartă – ai grijă să scoți căpăcelul din interior înainte – și apoi aplici pe piele în strat subțire. Roll-on-ul este de unică folosință, din păcate. Știu, nici mie nu-mi convine că este de aproape 3 ori mai scump decât rezervele pentru aparatul de încălzit, dar sunt diferențe între ele.
      Am încercat și rezervele de care zici, în diverse variante și pentru că nu am aparat, le-am încălzit la fel, în apă fiartă. Diferențe sunt față de cel pe care ți l-ai achiziționat și tu: – se întinde parcă mai greu, eventualele urme rămase pe piele se îndepărtează cu ulei, nu doar cu apă caldă, ca în cazul roll-on-ului și ceara se răcește și mai repede.
      Am încercat mai multe tipuri de ceară, dar tot la roll-on-ul Sessu mă întorc pentru brațe și picioare, mi-e cel mai comod de folosit și mai ales cel mai ușor de curățat după folosire.

  11. Prefer epilarea acasa. De regula, folosesc epilatorul, chiar daca e mai dureros, rezultatele sunt mai bune, cel putin, in cazul meu. Ce-i drept, mai recurg si la benzile de ceara cateodata, dar si la crema sau lama, daca e o urgenta sau trebuie sa retusez ceva. 🙂

  12. Nu suport ceara. Mi se pare mai convenabil sa strang bani pentru un epilator bun decat sa ma duc la salon sa dau multi bani pentru epilare. In plus, daca o fac acasa, ma enerveaza sa imi curat ceara care ramane. Am renuntat de mult la ceara.

    • Dacă nu ai probleme cu foliculita, e perfect epilatorul. Eu nu-l pot folosi de exemplu prea des, pentru că îmi cresc firele de păr pe sub piele. Cu ceara am avut cele mai bune rezultate până acum. Și cel mai probabil voi alege IPL și pentru picioare în curând, a dat rezultate excelente la axilă.

  13. Buna. Tocmai mi.am cumparat un astfel de roll.on. Am inteles ca trebuie incalzita si dat un strat de ceara, dar nu pricep cum fac la benzi. Cumpar benzi fara ceara? Exista asa ceva?

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.