Săptămâna Minus 417 – Câștigător concurs!

4
489

Așa cum am promis, am ales marele câștigător al Săptămânii Minus 417, ce va intra în posesia unui premiu format din în trei produse minune, dintre cele prezentate zilele acestea. Înainte de a vă spune cine a câștigat concursul, aș vrea să explic procedeul extragerii, pentru a nu exista nelămuriri sau reclamații.

După ce am aprobat toate comentariile trimise înainte de termenul limită, am lăsat fiecăruia în parte un replay la mesaj prin care am mulțumit și i-am acordat un număr de ordine. Numerele acordate au fost de la 1 la 165, în ordinea in care apar postate, de la primul articol din săptămână la ultimul.

În felul acesta, a fost si mult mai simplu să contorizez răspunsurile dar și să mă asigur că nu a rămas nimeni fără niciun număr. Am numerotat doar persoanele, astfel că, dacă o persoană a lăsat mai multe mesaje la un singur articol a primit număr de concurs doar pentru primul comentariu postat. În schimb, așa cum am promis încă de la început, persoanele care au comentat la toate cele șapte articole au primit șapte numere, câte unul pentru fiecare articol la care au comentat.

Extragerea am făcut-o cu Random.org. Numărul câștigător este 118, așa cum se vede și din captura de mai jos, iar comentariul îi aparține Corinei Cosa! Felicitări!

Vă mulțumesc tuturor pentru participare și pentru vizitele pe blog. Apreciez susținerea voastră! Săptămâna viitoare intenționez să vă fac cunoscut un alt brand, să avem alte șapte produse prezentate și alte premii. Poate reușesc ca pe viitor să ofer mai multora dintre voi ocazia să testeze produsele despre care vorbim aici, pe blog!

Felicitări încă o dată, Corina! Te aștept cu un mesaj privat pe pagina de facebook în care să îmi dai datele de livrare. Să te bucuri de produse și să ne povestești și nouă cum ți s-au părut.

pe curând,

Z

 

4 COMENTARII

  1. wow !!! cat am visat la produsele astea de care tot am auzit lucruri faine !!! iti multumesc mult pentru acest minunat premiu ..cu siguranta o sa va spun parerea mea sincera despre ele 🙂

  2. Nu ai putut sa imi publici comentariul referitor la familia monoparentala si biletele la film. De ce cenzurezi comentariile ? Daca ti-ai facut blog lasa lumea sa comenteze. Nu esti in stare sa tii un barbat langa tine si agiti spiritele facand circ degeaba. Lumea nu se schimba dupa cum iti convine tie si nici legile.
    Tu trebuie sa te schimbi !

    • Draga mea Alexandra, îți recomand să nu comentezi despre tatăl copiilor mei și despre faptul că am putut, sau nu, ține un bărbat lângă mine. Ești tu așa de sigură că nu a murit când erau copiii mici, de îți permiți un asemenea comentariu? Asta cu ținutul bărbatului lângă tine am mai auzit-o pe la bunica pe la țară, cam așa mentalitate învechită este.

      În ceea ce privește schimbatul, eu îmi asum declarațiile până la capăt și nu am de gând să mă schimb. De schimbat am schimbat un sistem, după cum se vede și din reacția cinematografului. Eu cel puțin cred într-o cauză și sunt dispusă să fac ceva pentru a schimba o anormalitate. Tu cam ce ai facut în ultima perioadă, de îți dă dreptul să comentezi neîntrebată? Cam ce sisteme și mentalități ai schimbat? Cam cine ți-a cerut părerea pe undeva, refertior la ceva, orice, pe lumea asta? În ce cauză așa de nobilă crezi și câte degete ai mișcat în direcția aia?

      Ei bine, contrar opiniei tale învechite, care nu lasă România să înainteze, lucrurile se schimbă și la noi, fie că vrei fie că nu. Așa că ar fi bine să te adaptezi!

      Și încă ceva, să nu uit, permitem cui vrem noi să comenteze pe blog, atâta vreme cât ne aparține și noi plătim întreținerea lui. Vrei să comentezi neîngrădită? Te invit să îți cauți propriul colț de net și să plătești singurică spațiul respectiv. În caz contrar, pe blogul nostru respecți regulile noastre. Și cu asta am încheiat dicuția!

    • Hai să-ți explic ceva. Site-ul ăsta nu este vreun bun public, unde ai dreptul să vii și să faci ce-ți trece ție prin cap. Dacă citeai, scrie foarte clar că EU le-am închis, m-am și semnat. Scrie și de ce.
      Îți permiți să judeci o persoană pe care nu o cunoști și o îi pui o etichetă care n-are niciun pic de legătură cu problema dezbătută – nu e în stare să țină bărbatul lângă ea – și mai folosești și limbaj injurios. Ai idee care e rata divorțului în România? Ai idee care sunt cauzele? Ai auzit de familii incomplete în urma unor boli? Pe tații singuri îi judeci la fel?
      Dacă mi-am făcut blog, e treaba mea cum îl administrez și căror reguli se supune. Aici chiar nu ai un cuvânt de spus.
      Nu știu ce tot îndrugi de legi, că nu de legi e vorba în toată povestea. Iar lumea se schimbă fix cu astfel de incidente, mai citește un pic de istorie și încearcă să o pricepi.
      Cinematograful și-a recunoscut greșeala, dar tu vrei să continui inutil o discuție care s-a încheiat. Există inclusiv o rezoluție, o ofertă care include într-adevăr toate familiile.
      Ca idee, niciun comentariu nu îți va mai fi aprobat de acum înainte. Pentru că așa am decis eu, Iuliana, nu Raluca. Zero toleranță pentru cei ca tine.

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.