Review: Un duo franțuzesc pentru hidratare rapidă și eficientă

3
2092

De vreo doi ani de zile mă plâng de timp. Că nu-i suficient, că nu-mi ajunge pentru tot ceea ce-mi doresc să fac. Să zicem că am ajuns cumva într-un punct în care realizez că nu-s nici Mafalda nici vreo super-eroină de benzi desenate care chiar poate reuși să jongleze cu tot ce-i în “platouașul cu de toate” așezat în fața sa. Așa că îmi permit să ratez unele ocazii sau să fac cât pot, fără să mă simt vinovată că nu pot mai mult. De vină e cel mai greu să scapi, admit.

Cu ce nu mă pot însă împăca este cu lipsa de chef când vine vorba de îngrijirea pielii. Sunt zile când de-abia aștept să se termine programul, să ies din starea de agitație și să ma pot relaxa. Iar când toată ziua ai fost cu mintea în zeci de direcții și eventual ai mai făcut și ceva drumuri rezolvând probleme prin oraș greu îți mai vine să dezvolți un ritual de îngrijire. Tocmai de-asta am ajuns să îmi aleg din ce în ce mai atent produsele pe care le folosesc. Trebuie să aibă câteva atu-uri: să fie eficiente, ușor de utilizat și mai ales să mă facă să mă simt bine. Fie prin textură, fie prin miros, ceva trebuie nu doar să mă îmbie, ci să mă facă să abandonez starea de agitație de peste zi, la fel cum dau jos hainele pe care le-am purtat și le arunc în coșul de rufe.

Despre Roge Cavailles am mai vorbit, pentru că nu este prima dată când Nutrissance mă scoate din impas și îmi scapă pielea de uscăciune și mâncărimile asociate deshidratării. De data aceasta însă, prin texturi inovatoare și arome îmbietoare, cucerește și reduta relaxării. Aveam deja încredere în formulările propuse, și deși nu pot spune că aromele produselor pe care le-am folosit în trecut mi-au displăcut, partea mea vanitoasă avea nevoie de mai mult. Și fix asta oferă duo-ul pe care l-am folosit cu drag în ultimele luni.

Crema de duș Roge Cavailles cu unt de migdale și trandafir este un răsfăț ultra-feminin nu doar prin textura delicată și cremoasă, ci și prin aroma suavă, florală. Nu este ucigător de dulce, nici intoxicant de puternică. Spumează delicat și pe lângă catifelare lasă pielea discret și plăcut parfumată. Fără să conțină săpun, este o cremă de duș onctuoasă ce poate fi folosită chiar și pentru a calma pielea sensibilă și uscată.

În cele mai multe ocazii crema de duș Roge Cavailles reușește să se achite mai mult decât onorabil de sarcina hidratării pielii. Însă sunt și zilele acelea în care e nevoie de mai mult. Fie că brațele au stat prea mult timp dezgolite, în bataia soarelui și a vântului, fie că picioarele, mai ales post-epilare, capătă un aspect făinos și pielea nu mai este la fel de catifelată. Cert e că au nevoie de ajutor, și încă rapid.

Ei bine, soluția Roge Cavailles la lipsa timpului alocat hidratării post-îmbăiere s-a materializat în forma unui lapte hidratant spray express. O soluție foarte practică, rapidă și mai ales o textură foarte lejeră și non-grasă. Se absoarbe rapid, e nevoie doar de câteva treceri lejere ale palmei pentru uniformizarea voalului lăsat de trecerea rapidă a spray-ului asupra pielii. Un plus mare, cel puțin pentru mine – spray-ul poate fi utilizat și cu capul în jos, astfel încât nu scapă de aplicare nici zonele mai greu accesibile, cum sunt spatele și partea inferioară a picioarelor.

Făcând parte din gama Nutrissance, acest lapte de corp hidratant în formă de spray conține nu doar agenți de hidratare pentru piele, ci și vitamine și elemente nutritive. Iar mirosul, ei bine, mie îmi amintește de așternuturi proaspăt schimbate, camere bine aerisite și…liniște. Adică fix unul dintre atu-urile de care pomeneam mai devreme.

Deși textura este incredibil de lejeră, foarte fluidă, hidratarea este instantă, așa cum promite (1 minut). Și da, durează. Nu doar până la următorul duș. Pe o piele sensibilă și cu tendință de uscare (cum sunt brațele în cazul meu), hidratarea se menține la cote optime timp de 2-3 zile după o aplicare. Pe o piele foarte uscată, cum experimentez din când în când pe picioare, hidratarea se menține suficient cât să nu simți nevoia de a ține spray-ul hidratant în geantă, după tine. Iar mirosul se menține discret multe ore după duș. Cert e că în ultima lună a devenit și “husband approved!”, pentru că nu doar femeile au probleme cu pielea uscată. Și lejeritatea în aplicare, mirosul discret și curat și senzația de catifelare și hidratare fără filtru gras de după aplicare l-au cucerit și pe el. Și credeți-mă că face parte dintre bărbații extrem de pretențioși când vine vorba de produse de îngrijire.

Produsele Roge Cavailles merită atenția celor care caută soluții pentru pielea sensibilă și uscată. Prețurile nu sunt de supermarket (aproximativ 70 de lei laptele de corp spray express și 50 de lei crema de duș de 250ml), însă eficiența nu poate fi contestată.

În cazul în care trandafirul nu este tocmai aroma voastră preferată (și vă înțeleg, să știți, acum ceva vreme era o adevărată frenezie cu produse nou-lansate cu această aromă), să știți că în gama cremelor de duș Roge Cavailles găsiți și o variantă cu magnolie și una revigorantă, cu citrice. Ba chiar și un ulei de duș pentru cei care chiar vor o experiență de îmbăiere demnă de o regină.

Unde le găsiți? Online la dermastore.ro, alături de alte produse dermatocosmetice atent selecționate, la eMag, dar și în farmaciile Tei și lanțul de farmacii HelpNet.

3 COMMENTS

  1. da ..stiu si eu brandul asta , dar n-am folosit inca nimic de la ei ..cu prima ocazie cand trec pe la helpnet . am sa le atac :)))

    • Săpunul surgras este excelent pentru piele uscată și eventual iritată. Și gama Nutrissance pentru piele uscată, că tot se anunță vânt puternic și vreme rece, e de avut în casă, în caz de nevoie. Ah! Și eu am avut și gelurile intime. Big like!

Comentează și tu! Spune-ți părerea.