Review: Antiperspirant Nivea Powder Touch – Roll-on

    60
    8260

    Eu și deodorantele sau antiperspirantele avem o relație puțin…ciudată. În principiu am așteptări și după ce ne promitem că vom rămâne alături pentru mult timp, relația se destramă rapid, chiar dacă ne-am îndrăgostit fulgerător la început.

    De când mi s-au dezvoltat aprig glandele sudoripare caut antiperspirantul suprem, care să vrea să stea alături de mine mai mult de o lună de zile. Mai că nu-mi vine să scriu review-ul ăsta, de teamă că peste 2-3 zile și povestea aceasta de dragoste își va fi trăit ultimele clipe fericite, vă jur!

    Background: Schimb deodorantele des și chiar jonglez cu ele în funcție de vreme și starea mea emoțională (da, am învățat să fac și asta!) pentru că în 2-3 aplicări consecutive eficiența scade. Sunt unele cu care mă înțeleg câte 2-3 săptămâni o lună, apoi „ne certăm” brusc, exact când mă bazam pe ele mai tare. Stick, roll-on sau spray, am încercat cam toate variantele, inclusiv piatra de alaun (și naturală și sintetică).

    M-am înțeles bine cu piatra de alaun 2 luni, apoi…dezamăgire, perioada de protecție a scăzut de la vreo 8 ore la vreo 4 cu indulgență. Am deodorante care funcționează fără să mă irite, o altă problemă pe care axilele mele o au, dar un antiperspirant care să fie „brici” de dimineața până seara și eventual să nu fie spray nu găsisem.

    Până când mi-am cumpărat Nivea Powder Touch. L-am luat împreună cu stick-ul din aceeași gamă și apoi am primit și spray-ul. Le-am încercat pe fiecare, dar pentru nevoile și „pretențiile” mele varianta roll-on este cea mai potrivită. Spun pretenții pentru că îmi doresc și aplicare locală ușoară, care să se usuce rapid, cât să mă pot îmbrăca repede. Dar și o axilă care să nu se deshidrateze sau să se irite, pentru că mâncărimile la subsuoară nu sunt nici cele mai plăcute nici cele mai…feminine.

    Review Deo Nivea Powder Touch Roll-on

    Gama Nivea Powder Touch  promite să aibă o formulă antiperspirantă eficientă, cu pudră de caolin, o argilă cu proprietăți absorbante și emoliente. Promite și să se usuce rapid, să nu lase urme și să trateze delicat axila, parfumând-o delicat și discret cu note proaspete de bergamotă şi portocală şi note delicate de trandafir şi lacrămioare.

     De aproape 2 luni de zile a devenit produsul meu zilnic de protecție împotriva transpirației și mă înțeleg încă excelent cu el. Se aplică ușor, transparent, așa că nu am probleme nici când port haine fără mânecă, nici când trag rapid o bluză colorată peste, pentru că nu lasă urme. Miroase plăcut și nu foarte intens, nu-mi usucă axila deloc și…este eficient!  Pur și simplu este un produs de nota 10 pentru mine, cea care nu credea că va găsi vreodată un deodorant care să-i satisfacă cu adevărat cerințele și mai ales …nevoile de protecție.

    L-aș recomanda fără să stau pe gânduri celor care au probleme destul de arzătoare cu transpirația. Conține într-adevăr clorhidrat de aluminiu, dar în toată experiența mea cu produsele antiperspirante – și credeți-mă că sunt câteva zeci, pe puțin! – nu am întâlnit niciun produs natural, bio sau organic care să reușească să facă față transpirației excesive pe termen lung.

    Ingrediente Nivea Powder Touch Roll on

    Acest articol este dedicat variantei roll-on din gama Nivea Powder Touch, dar ar trebui să vă spun câteva cuvinte și despre celelalte variante. Varianta stick este și ea eficientă, dar la mine aplicarea s-a soldat cu câteva urme ușoare pe haine și parcă axila nu a mai rămas la fel de hidratată.  Iar spray-urile nu îmi plac mie absolut deloc. În plus acesta trebuie agitat foarte bine înainte de folosire altfel formează un strat pudrat la suprafața pielii, care se poate strânge în pliuri. Cert este că prefer varianta roll-on, este cea mai potrivită pentru mine.

    Produsele Nivea Powder Touch au un preț recomandat de aproximativ 14 lei și le găsiți în orice supermarket unde se comercializează produse Nivea. Roll-on-ul are 50 de ml și este ambalat în flacon de sticlă, deodorantul stick are 50 de grame, iar spray-ul 150 de ml.

    Voi ce variantă de antiperspirant preferați? Stick, roll-on, spray? Ce vă doriți de la deodorantul vostru antiperspirant în general?

    REVEDEȚI PREZENTAREA
    Aplicare
    10
    Eficiență
    10
    Urme lăsate pe piele
    10
    Urme lăsate pe haine
    10
    Miros
    10
    Articolul precedentPlantăm mai mult pentru planetă!
    Articolul următorÎntâlnește Make-up Artistul Internațional Collistar
    Iuliana Manea este numele meu real. Dar poți să-mi spui Jules. Sunt pasionată de frumusețe și obsedată de informație. Cu cât mai multă, cu atât pot lua decizii cu adevărat informate cu privire la cosmetice.

    60 COMENTARII

    1. Si eu vreau sa-l cumpar, dar varianta stick :D. Cel roll on nu imi place, am senzatia ca sunt mereu „uda” acolo si nu suport, iar cel spray am impresia ca e mai mult asa de fas-fas. Cand primesc unul spray, il folosesc mai mult ca sa miros frumos decat sa ma protejez.

      • Se usucă repede, să știi. Eu sunt mare-mare fană aplicare locală și de vre-un an și ceva am ajuns la roll-on. Până mai acum și mie tot stick-urile mi s-au părut mai eficiente, până la pete..

        • Eu prefer varianta stickm dar si spray..Folosesc des vestitul lady, care este de altfel, cel mai eficient pentru mine, Vara imi plac cele de tip spray cu arome care de care mai frumoase, pentru ca imi dau o senzatie de proaspat 🙂 ai dreptate in privinta petelor, dar,, cam asta e cu stick urile. Imi place ca un deodorant sa si faca treaba in primul rand, sa aiba un miros placut si sa fie accesibil 🙂

          • Ultimul Lady m-a iritat, și-l luasem pe cel Clinical 🙁 Chiar sunt foarte pretențioasă la antiperspirante de la o vreme, m-am iritat inclusiv de la un deo dermatocosmetic 😐 De-asta sunt așa de încântată de Powder Touch, pentru că reușește să fie eficient și nu-mi provoacă deloc probleme.

    2. Te inteleg perfect pentru ca si eu ma confrunt cu perioade de transpiratie excesiva.
      Am incercat tot felul de metode, iar acum folosesc un deo stick crema de la SECRET KEY, iar cand nu trebuie sa ma protejez pentru mult timp, aleg deodorantele Bourjois.

      • M-am înțeles foarte bine o perioadă cu roll-on-urile de la Bourjois. Cel mov închis era preferatul meu, am încercat mai multe. Dar acum trec printr-o perioadă cam ca în adolescență, de zici că acum mi se dezvoltă glandele sudoripare. Eu tot sper să nu cedeze și ăsta de la Nivea până la urmă, îi țin pumnii să ne înțelegem mult timp, că sunt cam sătulă să am 6-7 deodorante pe măsuța de toaletă, să dau cu banul ce să aleg și să-mi meargă când am mai multă nevoie.

      • Nu am încercat gama Stress Protect, dar dacă ar fi să încerc altceva, tot roll-on de la Nivea aș încerca, clar. Chiar sunt curioasă cum o să ți se pară stick-ul.

    3. Folosesc roll-on,pentru ca si eu am probleme de la o vreme, cand eram mai mica foloseam stick,crede-ma ca folosesc un roll-on barbatesc in ultima vreme.Isi pastreaza prospetimea,nu stiu daca am voie sa spun firma!Si eu am incercat destule pana acum,cele fara aluminiu or fi ele sanatoase dar nu sunt eficiente,am vrut sa-mi iau piatra de alaun,o sa-mi iau!Ce asteptari am?Pai sa fie eficient,sa nu lase urme,sa nu se stranga in pliurile pielii!Eu fac balet de 2 ori pe saptamana si transpir destul de mult,nu stiu ce am sa ma fac la vara,facem intr-o sala fara geamuri,doar cu aer conditionat!Am sa incerc si eu Nivea Powder Touch ,am mai folosit produse de la Nivea!!

      • Poți să scrii mărci fără probleme, aici nu e cu voie 🙂
        Am fost și eu tentată o perioadă și i-am luat deodorantul spray, dar nu pot trece peste miros, sunt prea…bărbătești cele mai multe.
        Chiar încearcă roll-on-ul ăsta, eu sunt tare mulțumită de el în condițiile în care serios că mi-am speriat părinții în adolescență cu cât pot să transpir. În plus, transpir pe tot corpul, vara port haine cât mai largi, cele mai pe corp se lipesc efectiv de mine și arăt de parcă am muncit pe câmp…:|

    4. Eu am varianta spray si imi place foarte mult, miroase delicat si se simte parfumul chiar si la cateva ore dupa aplicare si imi place mai ales pentru ca protejeaza bine, se usuca imediat, nu lasa o pelicula alba urata si nici nu e inecacios ca alte spray-uri, de la care tusesc chiar si la o ora dupa ce l-am pulverizat, desi ma feresc sa inspir atunci cand il aplic 🙂 eu l-am gasit in Auchan la 9 lei, 200 ml 🙂 Au inceput sa imi placa deodorantele Nivea (desi nu erau asa eficiente inainte, banuiesc ca au mai umblat la formula) dupa ce m-am indragostit de varianta stick Stress Protect. Cred ca voi mai cumpara Nivea si pe viitor!

      • Mie al meu mi-a lăsat o peliculă albă prima dată când l-am folosit, nu l-am agitat suficient. O să-l mai încerc. De-asta nu prefer eu spray-urile, mi se pare că o grămadă de produs ajunge pe unde nu trebuie…

    5. eu am incercat mare parte din produsele antiperspirante de la Nivea:)..cel mai mult imi plac cele roll-on, pt ca nu ma deranjeaza deloc cand il aplic, ba chiar am o senzatie destul de placuta.:)
      din gama aceasta inca nu am incercat niciunul, dar pe viitor (fiindca de abia cateva zile am inceput pe cel din gama Fresh Natural) cu siguranta il voi testa.:)
      nu am eu mari probleme cu glandele sudoripare, dar e mai bine sa previi decat sa tratezi dupa 😀
      te pup

    6. Chiar e pe lista dupa ce le termin pe cele de acum! :d Abia astept! Nu prea am probleme cu transpiratia,poate un pic cand e foarte cald.Chiar sunt curioasa cum o sa se descurce.:D

      • Mă bucur mult pentru tine că nu ai probleme mari, la mine nu e chiar așa de roz situația 🙂
        Pentru mine deo-ul ăsta e heavy duty și sper ca și la vară, pe călduri mari, să facă față cu brio. Am avut câteva perioade în care „m-au trecut toate transpirațiile” și chiar cred că se va descurca admirabil.

    7. Wow un produs de nota 10 nu cred ca am mai vazut la tine pana acum. Eu am trecut pe persipex din cauza ca nimic nu functiona. De cand ma stiu am avut probleme cu transpiratia excesiva, grav. Pana acum e singurul care a functionat. Ca sa fiu sincera erau multe care tineau mirosul sub control o vreme indelungata dar nimeni nu oprea problema din radacina. Sunt foarte multumita.

      • Eu nu vreau să încerc nimic care oprește transpirația pe termen lung. Să transpiri e un proces natural, prin care corpul își reglează în primul rând temperatura, pe lângă faptul că elimină toxine. În plus, cum ar fi să fiu perfect uscată la axile și pe piept și spate să curgă apele de pe mine…
        Atâta timp cât mirosul este ținut sub control și doar mă umezesc, nu se dă drumul la baraj, totul e în ordine cu mine 🙂
        Eu nu credeam vreodată să dau 10 unui deodorant, la câte am putut să încerc până acum. Dar promit că dacă lucrurile se schimbă revin asupra review-ului, urmează să-mi cumpăr un flacon nou în curând 🙂

    8. Si eu,ca si tine,am testa multe variante,firme,am si eu alaun,sta la loc de cinste in baie,dar il folosesc cand se intampla vreo taiere,zgarietura(pisica) si dupa dus seara,pe piele umeda,in rest deo clasic, am avut tot felul de preferinte,dar acum dedorantul de la nivea,aceasta varianta este preferata mea:-) oricum prefer roll-on in defavoarea sprayului ori stickului,iar ca aroma/eficienta ador acest deo..o sa-l am mereu,mai am un deo nivea roll on,cel contra pete alb/negru,dar de cand il am pe asta,l-am folosit singur,ador mirosul:-) il iubesc,asa cum iubesc si deo spray gerovital mov:-)

    9. Din fericire eu nu sunt o persoana care transpira; am si eu perioade vara ca orice om, insa ceea ce am observat este ca depinde foarte mult de materialul din care este confectionata bluza/tricoul. De cele mai multe ori ma indrept spre spray-uri (acum am doua: unul Dove si unul Balea – la Dove imi place mirosul, insa lasa urme.
      Acum am datorita tie si stick-ul Nivea powder touch care miroase GROZAV 😀 Mi-a parut asa rau cand s-a stricat la primele folosiri scrisul „Nivea” de la suprafata produsului 😛

      • Încearcă să agiți spray-ul mai mult înainte de folosire, așa se amestecă bine pudra și cel mai probabil nu va mai lăsa urme așa de evidente.
        Ca eficiență cum ți se pare stick-ul?

    10. De obicei folosec stick sau roll-on,cele de la Nivea sunt foarte bune,au un miros super si mi se potrivesc ,sunt eficiente.Nu am probleme mari cu transpiratia .

    11. Am primit si eu o mostra a spray-ului de la fetele care il promovau prin Mall Cotroceni. Vreau sa spun ca pe langa faptul ca m-a incantat varianta mini, potrivita pentru geanta, am observat ca are un parfum placuta si este rezistent intreaga zi. In general folosesc deodorantele Nivea insa acesta este printre preferatele mele din gama lor.

    12. Au primit zece pe linie:) Am tot zic ca o sa caut si eu gama asta,dar de data asta nu mai uit, mai ales ca iubesc spray urile Nivea:)

    13. Am citit peste tot de aceste produse si calitatea lor foarte buna , ele se afla pe lista mea de cumparaturi , chiar am nevoie de un deodorant bun ! Pupici ! :*

    14. Tare mult mi-am dorit să mi le iau şi eu în weekend-ul trecut, la ultima sesiune de shopping, dar negăsindu-le la raft, m-am mulţumit cu Nivea Invisible spray, o alegere înţeleaptă, nu pot spune altceva. Cum vine căldura, spray-urile devin cel mai eficient aliat. Mi le iau şi-n geantă, în variantă mini.
      Sper să găsesc şi varianta asta! 🙂

    15. Si eu am incercat o multime de antiperspirante, iar de vreo 3 ani sunt in cautarea celor fara aluminiu. Pacat ca acesta contine aluminiu, caci chiar l-as fi incercat. Momentan, eu folosesc antiperspirantul de la Vichy (varianta fara aluminiu) si e destul de ok.

      • Mie nu îmi face față nimic fără săruri de aluminiu, așa că nu are sens să mai merg spre ceva natural când e clar că am o problemă mai măricică cu transpirația

          • În principiu e vorba de stres 🙂 Majoritatea problemelor pe care le am, de la salivă prea acidă la cât și cum transpir se leagă de faptul că-s foarte emotivă și mă frustrez/stresez ușor și pun la suflet. Așa că…e vorba de cum reușesc să mă educ singură și ce alegeri fac, până la urmă 🙂

          • Am patit, nu de putine ori, diverse lucruri din cauza stresului. Am fost greu de educat, dar a trebuit, caci ma imbolnavisem putin cam tare (am facut o gastrita pe fond nervos). Iti tin pumnii sa reusesti!

          • Cu gastrita m-am împăcat, am făcut pace. Îi dau broccoli mult 😀 și între anotimpuri am grijă ce mănânc. Cu stresul în general mai am multe de învățat de la soțul meu, el este cel care mă motivează să mai iau pauze și some me time 🙂 O rezolv eu până la urmă și cu stresul, sper doar că nu ca el… A avut o cumpănă urâțică de s-a calmat.

    16. Nu am incercat acest deodorant, desi in ultima vreme am simtit ca parca niciunul nu mai face fata. Momentan, am unul de la B.U. care, surprinzator are efect. Eu le prefer pe cele spray pentru ca am incercat sa-mi placa si alte variante dar nu am reusit 🙂

    17. Buna. Eu am o problema cu transpiratia si nu stiu cum sa o rezolv.. transpir de multe ori si nu pot purta haine colorate, deoarece se cunoaste si este super enervant. Un sfat ca sa pot scapa de aceasta problema?

      • Există produse care inhibă transpirația pentru o perioadă de timp (Perspirex) și chiar se poate injecta acid hialuronic pentru asta, în clinici și saloane specializate. Însă eu nu sunt total de acord cu asta. Transpirația este modul organismului nostru de a regla temperatura corpului, face parte din mecanismele sale de apărare. Încearcă să observi ce îți provoacă cel mai adesea problema asta (temperatură, stres, mâncarea foarte condimentată etc.) și vezi dacă poți controla astfel problema.
        Pe mine mă ajută Powder Touch să minimalizez și fluxul de transpirație. Încearcă și tu, poate funcționeză și la tine. Costă mai puțin decât produsele sau serviciile care inhibă transpirația și s-ar putea să ai noroc 🙂

    18. Si eu sunt in aceeasi situatie, Jules! Le adun si ma cert cu ele dupa o saptamana , doua. Unul Bourjois, un Lady, Rexona, Adidas( roll on- cu asta m-am inteles cel mai bine dintre toate si a fost destul de bun) Dove. Am incercat si piatra de alaun cu care am dat-o in bara maxim. Acum incerc altul , si urmeaza Nivea Powder Touch. Sper sa mearga si la mine.

      • Am folosit și deodorantele de la Gerovital, dar sunt fană declarată a roll-on-urilor și nu mă pot împăca tot timpul cu spray-urile. Mie încă nu îmi vine să cred că funcționează în continuare Powder Touch pentru mine. Eram un pic disperată că nu știam ce să mai încerc 🙂

    19. Am folosit si eu multi ani deodorant roll on de la alta firma. Din cauza faptului ca nu imi este la indemana sa-l cumpar mereu – nu se gaseste firma la noi – am cam renuntat la el si folosesc deodorante parfumate.Sunt genul de persoana norocoasa , care nu transpira abundent. De la Nivea am avut stick invizibil – nu mai tin minte daca asta e numele corect. Cred ca m-ai facut curioasa in privinta roll-onului :)S-ar putea sa-l incerc si eu .

    20. Și eu sunt fan roll-on. Am încercat de la Nivea mai multe variante – și cele clear, și pe aceasta. Na, pe mine aceasta nu m-a mulțumit pt. că lăsa urme albe pe haine, dar în schimb pielea era foarte hidratată și se usuca și repede. Mai folosesc de la Garnier, tot o variantă clear. Până acum e ok. Și eu încerc să le schimb des, pt. că am impresia că folosit foarte mult timp nu-și mai face efectul ca la început. Aceeași chestie e și cu șamponul.

    Comentează și tu! Spune-ți părerea.

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.