Review: Mythic Oil – L’Oreal Professionnel

24
9082

Deja folosesc acest ulei pentru păr de aproape 3 luni, așa că era cazul să îi fac și un review. L-am primit pe la sfârșitul lui ianuarie, dar am început să îl folosesc după vreo 2 săptămâni.

Mythic Oil este un ulei nutritiv, destinat tuturor tipurilor de păr. Este îmbogățit cu ulei de avocado și de sâmburi de struguri, oferind părului luciu, nutriție și suplețe.

Vine într-un recipient de plastic, cu pompiță, de 125 ml. Ca și textură, este un ulei, dar nu mi se pare foarte gras. Este recomandat a se folosi înainte de uscarea părului și așa l-am folosit de cele mai multe ori. După  ce mi-am spălat părul și l-am zvântat în prosop, am aplicat 2-3 pompițe de ulei în palme, apoi mi-am trecut palmele prin păr. Am evitat rădăcina de cele mai multe ori, însă soțul meu l-a folosit aplicat pe scalp ( până am văzut eu ce face) și nu a avut probleme cu îngrășatul mai repede al părului.

De ce îmi place atât de mult acest ulei. În primul rând, îmi lasă părul moale, suplu, destul de ușor de coafat,  apoi pentru că îi oferă luciu natural. Sunt vopsită și mă aștept ca părul să își piardă din strălucirea inițială a vopselei. Folosind însă Mythic Oil, mi-am păstrat luciul. Soțul meu este extrem de încântat de cât de moale îi rămâne părul. Am acordul lui să îi povestesc impresiile. Are părul destul de lung pentru un bărbat – pentru că l-am forțat eu să și-l lase lung 😀 Chiar și el a observat că atunci când i-a fost prea lene să folosească uleiul sau a uitat, se simte diferența.

L-am folosit împreună din februarie și încă mai avem o treime din recipient, în condițiile în care fiecare dintre noi își spală părul cel puțin o dată la 3 zile. Alt beneficiu este că păstrează părul mirosind frumos cel puțin 24 de ore – dacă nu mergeți în locuri în care se fumează mult, se menține și mai mult.

Deși sunt tunsă ultima dată în decembrie – trebuie să ajung la tuns, dar mi-e milă de lungime, pentru că mi-a crescut cam greu – nu am probleme cu vârfurile despicate. Desigur, nu pot să îi acord tot meritul lui Mythic Oil, pentru că am folosit și produse de protecție termică și am grijă când folosesc placa pentru întins părul să nu insist pe vârfuri. Cert este că nu îmi simt vârfurile uscate.

Poate fi folosit și pe păr uscat. Eu l-am folosit pentru a-mi calma “coama” uscată natural. Am părul destul de ondulat și dacă îl las să se usuce de capul lui prinde un volum fantastic și se răsucește în toate direcțiile. Ca să nu mai spun că orice luciu se pierde, în condițiile acestea. O pompiță de ulei reușește să îmi netezească frumos onduleurile și să adauge luciul pe care mi-l doresc.

Mythic Oil se găsește în saloanele de coafură, iar prețul se duce uneori peste 100 de lei, din câte am văzut eu.  Totuși, sunt și magazine online unde se găsesc la preț mai mic. L-am găsit aici cu 82 de lei. La HQHair găsiți și variantele “milk” sau pentru păr vopsit, cu 12 lire sterline. Din ce am observat, acestea sunt cele mai noi variante apărute.

Eu am primit uleiul meu la un eveniment și îl voi cumpăra cu siguranță. A intrat în rutina mea de îngrijire a părului – și nu numai a mea – și pentru un produs care ține minim 4 luni de zile, nu mi se pare deloc o investiție rea, mai ales că vine vara și soarele o să-mi dea ceva de furcă și în privința părului.

Rezumat Mythic Oil L’Oreal Professionel

Prezentare :  Sticlă de plastic cu pompiță, 125 ml

Textură : uleioasă

Miros :  dulce, destul de intens, floral

Adresabilitate : toate tipurile de păr

Termen de valabilitate : 18  luni de la deschidere

Preț:  în  funcție de magazin sau salonul de coafură.

Voi ce produse folosiți pentru păr? Considerați uleiurile prea “grele” pentru a fi lăsate în păr, neclătite?

24 COMMENTS

    • Nu știu cum e cu livrarea pe HQ Hair, dar acolo cele noi sunt 12 sterline 😀 Am văzut că laptele e special conceput pentru păr fin, mă gândesc că probabil are o textură mai ușoară. Dacă ar avea și SPF, oare cer prea mult?

  1. Il si eu de vreo cateva saptamani si imi place mult de tot!!! Folosesc doar o pompita. Am parul cu tendinta de ingrasare si pentru mine e suficient. 🙂

    • Mie nu mi se pare chiar asemănător. Nu am folosit keratină lichidă, dar uleiul ăsta e mai mult unul nutritiv, care păstrează părul într-o condiție bună. Cred că reușesc să scap de tuns pentru încă 2 luni, doar-doar mi-o crește și mie cât să îi dau o formă mai decentă 😀 Nu recomand nimănui asimetria făcută din toane :))

  2. buna,ma tenteaza acest ulei de par,eu l-am gasit p aoro.ro cu 43 de lei,dar nu stiu ce sa fac mi se pare f mic pretul in comparatie cu celelalte siteuri.ms

    • Ai putea să îi suni să îi întrebi ce termen de expirare are. Și mie mi se pare cam micuț prețul, urmează să mi-l achiziționez și eu, că l-am terminat pe al meu. Chiar nu știu ce să zic, până acum nu am comandat de la ei și am citit și păreri pozitive și păreri negative….

  3. Buna! Anda, ai mai comandat ulei de par de pe aoro.ro? Intradevar am vazut si eu ca preturile sunt mici in comparatie cu alte siteuri. Nu stiu ce sa fac. Aveti vreun sfat?

    • Eu a doua sticluță am luat-o direct din salon, chiar dacă am dat vreo 70 sau 90 de lei pe ea, nu mai știu exact. De la aoro nu am luat niciodată nimic, am dubii legate de unele produse…A fost o super-reducere la Carespot la sfârșit de august, dacă nu-l vrei chiar acum, poate mai prinzi o astfel de ofertă. Urmărește și celelate site-uri, de afară, poate prizi vreo ofertă bună 🙂

      • in Iris (Auchan titan) exista magazinul profi hair shop,eu l-am achizitionat de acolo cu 78lei ..magazinul este vis a vis de salonul francis walther

  4. Buna am si eu intrebare daca iti usuci parul cu feonul mai folosesti si spray cu protectie termica sau decat acest ulei?
    Te pup si felicitari pt blog esti o adevarata enciclopedie unde gasim foarte multe lucruri utile :))
    Te pup si la cat mai multe postari.

    • Folosesc protecție termică oricând aplic căldură, fie de la uscător, fie de la peria rotativă – preferata mea de departe când vine vorba de coafare. Uleiul nu înlocuiește protecția termică și dacă vrei un păr cât mai hidratat și protejat, eu recomand să aplici și un astfel de produs înainte de coafare. Rutina mea înseamnă spălat, zvântat cu prosopul, apoi ulei după vreo 10 minute și uscatorul sau peria după încă vreo 10 minute de la aplicarea uleiului. Înainte de uscare sau coafare, folosesc spray-ul de protecție de la Babyliss.

  5. Il puteti achizitiona dupa aoro.ro cu doar 39 de lei . Se aplica o cantitate foarte mica asa ca o sa va ajunga foarte mult timp , eu l-am luat impreuna cu samponul ptr. par vopsit l’oreal vitamin color si e senzatie 🙂 O zi faina

  6. Buna, am si eu o intrebare: in articol spui ca acest ulei iti netezeste buclele naturale. Eu am parul uscat, vopsit si natural foarte cret. Vreau sa-l pastrez asa cret cum este pentru ca imi place la nebunie parul meu cret, dar m-ar interesa sa-l hidratez un pic. Vreau sa stiu daca acest ulei a netezit sau nu parul. Ti-au ramas buclele sau nu? Eu nu folosesc placa, nu-l indrept niciodata din perie si nici nu vreau sa mi-l fac cumva neted, lins ci fac eforturi pentru a-i accentua si pastra cretul. M-ar interesa uleiul, insa numai daca hidrateaza fara sa clinteasca din loc buclele. 🙂 Poti sa ma ajuti cu aceasta informatie?

    • Și eu tot păr ondulat am și tot asta caut, să netezesc părul, pentru că îndreptat nu stă orice i-aș face. Orice ulei am folosit pentru păr, buclele au rămas, important este să nu aplici foarte mult, pentru a nu îngreuna firul de păr. Dacă îl folosești pe părul zvântat, după baie și apoi îl lași să se usuce natural, buclele o să se păstreze.
      Eu le accentuez cu peria rotativă, pentru că așa stau netezite mai mult timp. Iar acum, că e umezeală și vânt, mai folosesc și un ser special anti-frizz, ca să nu mă trezes cu mica “aură” de fire rebele. De când am început să folosesc uleiuri pentru hidratare, e mult mai domolit și stau mult mai frumos buclele. Mythic este printre uleiurile ușoare, care hidratează fără să încarce. Și da, păstrează buclele naturale, nu întinde părul. Cel puțin pe-al meu, care este vopsit, fin și cu tendință de uscare la vârfuri 🙂

  7. Am inceput si eu sa imi aplic ulei din samburi de struguri pe varfuri pentru un plus de stralucire . Asa reusesc sa il fac si sa se incurce mai putin si nu mai sunt nevoita sa folosesc produse care mi-ar ingreuna parul

Comentează și tu! Spune-ți părerea.