Wjcon Chicago Symphony N.06

19
2846

A trecut atât de mult timp de când nu am mai scris despre culori pe unghii încât nu sunt sigură că știu cum se mai face 🙂 Adevărul este că în ultimele luni unghiile mele au stat mai degrabă necolorate, maxim cu un tratament, deși cuticulelor le-am acordat atenție, ca să nu cumva să o ia razna.

Nuanța pe care v-o arăt astăzi s-ar putea să nu fie pe placul tuturor, dar este una dintre culorile pe care le-am căutat ceva vreme – un maro ocru, nici chiar muștar dar nici galben. Și am găsit nuanța la Wjcon, într-o colecție în ediție limitată, Chicago Symphony. Este nuanța numărul 6 și nu are o denumire aparte.

Este prima ojă Wjcon pe care o încerc și a făcut față destul de bine unei săptămâni. Nu este nici prea cremoasă, dar nici prea fluidă, acoperă unghia dintr-un singur strat fără să creeze dungi inestetice, chiar dacă este o nuanță nesidefată. Se usucă într-un timp decent, nici 2 minute, dar nici în 2 ore. După aplicarea în două straturi am reușit să-mi continui activitatea fără să-mi fie frică că voi strica manichiura cam în jumătate de oră. 

Wjcon Chicago Simphony No 06

Așa arată aplicată în 2 straturi pe unghiile mele.

Wjcon Chicago Simphony No6 - Swatch

Și așa arată după o săptămână de purtare, fără topcoat. Am folosit doar tratamentul de la Trind ca bază.

Wjcon Chicago Simphony No6 - dupa 7 zile

Și-a pierdut din strălucirea inițială și s-a zgâriat pe alocuri, însă vârfurile au minimul de uzură. Mica porțiune sărită de la baza unghiei mici o pun pe seama bețișorului pentru cuticule. Încerc ca în fiecare seară să hidratez și să împing cuticulele pentru a le menține într-o formă cât mai bună.

Îmi place nuanța pentru că mi se pare elegantă și potrivită pentru birou. Nu iese foarte mult în evidență, dar conturează frumos unghia.

Cum spuneam, această ojă face parte dintr-o ediție limitată. Are 10 ml și o găsiți acum la reducere (9,9 lei dacă nu mă înșel). Pe rafturile magazinului din Centrul Vechi găsiți o mulțime de nuanțe de ojă, în tot felul de texturi, iar cel mai mare preț nu depășește 20-25 de lei, dacă țin minte corect.

Ați ajuns în magazinul Wjcon până acum? V-ați cumpărat ceva?

19 COMMENTS

  1. Jules, cred ca ti-am mai spus cat imi plac unghiile tale 😀 si cu nuanta asta de oja le sta tare bine. Si mie imi place culoarea, dar nu am gasit-o pe aici…:(

    • E destul de greu de găsit culoarea asta, nu e chiar printre bestseller. Dar mie îmi place 🙂
      Fix în poze am observat că unghia de la degetul mic e cumva…strâmbă, cred că am prins-o în ceva când creștea, că m-am tot tăiat/zgâriat în ultima lună mai ceva ca un copil mic 🙂

  2. da, asa cum iti scriam pe fb, nuanta albastra am luat-o si eu si s-a comportat super bine, m-a tinut o saptamina in conditiile in care mainile mele erau solicitate treburilor casnice din bucatarie. O sa o folosesc cu incredere in concedii, alaturi de alte oje care au trecut testul de rezistenta. Eu am folosit si base si top coat de la Milani, plus 2 straturi. Mai am de testat oja magnetica verde, oja aurie oferita cadou. Am mai testat machiajul 04 magma care mi-a rezistat o zi intreaga cu baza de machiaj Catrice. So, numai lucruri bune despre Wjcon, care o sa ramina brandul meu preferat dupa/inainte inglot anul acesta (inca nu m-am hotarat!

    • Eu încă mai am de testat câteva produse de la ei, le am “sub cheie”, așteaptă poze înainte de încercări. Sunt programate zilele astea pozele, ca să pot începe testele 😀 Dar mă aștept să-mi placă, că doar le-am ales după ce am tot încercat testerele 🙂

  3. Hmmm…se tine bine dupa o saptamana! Sunt oje care cu tot cu topcoat nu rezista atat!
    imi place nuanta,e altceva 😀

    • Unghiile mele nu prea sunt etalon de rezistență, în sensul că mi se menține bine în general oja. Unele într-adevăr, depășeșc așteptările. Dar am probleme doar cu câteva branduri pe ciobire sau tocire excesivă la vârfuri, majoritatea mi se mențin excelent și fără topcoat.

  4. ojele imi plac maxim,chiar acum mi-am colorat unghiile din nou dupa rosul avut de revelion,acum am folosit un roz prafos,pastel si pe unghia inelarului(asa am facut manichiura in ultima perioada) un sand mov de la miss sporty….de la aceasta firma n-am avut cum sa incerc nimic pana acum,dar n-as zice nu:)

  5. Toata lumea vorbeste de Wjcon 😀 N-am incercat nimic de la ei, dar vad produsele lor peste tot incat parca ii stiu de-o viata (am impresia ca am un deja vu cum era cu produsele de la Trind – toata lumea primea conserva aceea rosie).
    In ceea ce priveste nuanta…hmm nu stiu daca m-as vedea purtand-o; poate dac-ar fi o leaca mai deschida 😀

    • O să vezi produse diferite, am avut vouchere și fiecare și-a ales ce a vrut. Eu oricum am depășit cu multicel voucherul, că m-au tentat mai multe 😀

    • Da, le-am avut și pătrățoase, dar în forma asta îmi pocnesc mereu colțurile, așa că trebuie să le rotunjesc să nu am probleme cu ele 🙂

  6. Asa rezistenta?! Si la pretul asta :O parca nu imi vine sa cred :)). Nuanta mi se pare chiar draguta, dar de ce sa mint, o sa imi ia ceva timp pana sa ma conving sa incerc macar sa pun o astfel de culoare pe unghiile mele :))

    • Și-a pierdut din strălucire și s-a zgâriat, dat după 7 zile tot arăta destul de bine 🙂 Nu e o nuanță pe care să o poarte toată lumea, clar. Eu am din când în când dorințe ciudate pe culori. Cum îmi caut acum farduri roz și dau numai de lila și mov :))

      • Rozul este foarte dragut cand vine vorba de make-up , insa cred ca este destul de greu sa realizezi un machiaj si sa combini nuantele in asa fel incat sa arate bine acel roz. Eu mai am de experimentat pana sa ajung la roz fara sa arat ca Barbie. Sunt ingrozita de machiajul de genul …ochi roz, blush roz, buze roz ..nightmare :)). Cam ce nuanta de roz cauti? Mie imi fac uneori cu ochiul nuantele pastelate, prafoase

        • Caut mai multe nuanțe de roz fix pentru combinații cu maro, gri și burgundy. Am niște combinații în minte și caut nuanțe mate sau satinate, de fapt asta mi-e marea problemă, că găsesc mai mult sidefate și sidefate rău de tot.

Comentează și tu! Spune-ți părerea.