Green, it was love at first sight – NOTD Flormar+rochie Oasap

9
2069

V-am arătat întreaga mea colecție de oje și e cazul să încep să vă și arăt dintre noile venite. De data aceasta am ales oja Flormar 434, din colecția de primăvară-vară. O nuanță sidefată de verde. Se aplică ușor, consistența nu este foarte lichidă, dar nici cremoasă, acoperă bine dintr-un singur strat. Eu aplic în general minim 2 straturi, pentru că am observat că un singur strat grăbește tocirea la vârfuri, pe când 2 sunt ideale pentru unghiile mele.

Iată cum arată cu blitz

Și în picul de lumină naturală, aproape de apus.

Scuzați cuticulele uscate, nu am avut vreme să le hidratez înainte de a face pozele, voiam să prind puțină lumină naturală.

Nuanța este deschisă, dar nu se potrivește deloc-deloc cu noua mea rochiță, despre care vă vorbeam aici. Rochița mea verde de la Oasap a sosit, la 10 zile de la plasarea comenzii. A venit la oficiul poștal de care aparțin, nu a fost nevoie să merg la cel vamal, pentru a o ridica.

Culoarea este așa cum mă așteptam, la fel și materialul -chiffon. Are jupă (cam scurtuță, dar îndeajuns). Este încă șifonată pentru că i-am făcut poze imediat ce m-am întors de la poștă. Urmează să o spăl (spăl toate hainele înainte de a le purta, nu le port niciodată cumpărate imediat), să văd cum mă descurc apoi și la călcat. Sper ca în weekend să fie vreme frumoasă, ca să o scot la plimbare prin parc.
Mi-am dat seama că aș avea nevoie de o curea subțire pentru ea, pentru a sublinia talia. Mi-ar plăcea o culoare tare, portocaliu, poate chiar auriu, să o asortez cu năstureii.

Aveți sugestii pentru cureaua pe care mi-o doresc? Știți unde aș putea să găsesc una? Sau poate aveți alte idei de accesorizare, chiar mi-ar plăcea să le aflu!

9 COMENTARII

  1. Cred ca gasesti la H&M. Si la Stradivarius&Pimkie am vazut curele in culori tari si subtirele. Auriu nu stiu, dar portocaliu sigur. Sa porti rochia cu placere, are o culoare tare draguta.

    • Mulțumesc mult. O să caut una aurie, sper să găsesc. Sandalele la care m-am gândit sunt bej, cu floricele. Sunt în articolul de Dress Shopping Parcă aș merge pe auriu. Acum dacă mi-aș găsi și o brățară aurie-cătușă pentru încheieturile mele subțiri, ce bine ar fi…dar am abandonat subiectul ăsta acum ceva ani :))

  2. Facand comparatie intre aspectul rochitei in articolul asta si cel de dinainte, se vede ca chiar ai avut de munca la cutele rochitei :)) . Mie mi-ar sari mustarul dupa 5 minute. :))

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.