De ce m-am reapucat de XBody la Pure Shapes

4
1287

Dacă mă citiți de ceva timp, știți deja că mă lupt de multă vreme cu kilogramele în plus și că, în urmă cu doi ani, am mers o perioadă la XBody. Am avut rezultate bune atunci și v-am povestit pe larg.

Anul trecut am urmat un program de sport și nutriție și am reușit să mă apropii de greutatea mea țintă, 50 kilograme, destul de mult. Trebuie să recunosc că mă simt încredibil cu așa multe kilograme în minus. Fizic și psihic. Am descoperit cât este de importantă nutriția în procesul de slăbire și că nu este posibil să slăbești doar cu sport. Cel puțin nu în cazul meu. În schimb, dacă slăbești doar din alimentație, slăbești urât. Așa că este musai să le combini.

Dar de ce m-am reapucat de XBody și de ce la Pure Shapes? De ce, de bună voie și
nesilită de nimeni, mă duc de trei ori pe săptămână să fiu electrocutată? Ei bine, pentru că rezultatele sunt fantastice și mult mai rapide, în primul rând. Apoi, trebuie să recunosc că așa tonifiată ca în urmă cu doi ani, când am fost la XBody, nu am mai fost ever. Pielea mea arăta într-un mare fel. Dacă vă aduceți aminte, vă povesteam și atunci cât de mișto este pielea mea.

Acum, dacă v-am lămurit de ce am reluat antrenamentele XBody, să vă explic de ce am ales Pure Shapes. În primul rând pentru că au antrenori specializați în kinetoterapie. În afara faptului că mă ajută să reintru în formă, au grijă să nu mă accidentez și să îmi rezolv problema durerilor de spate. Cele două mini hernii ale mele nu au mai necesitat analgezice de când am reînceput antrenamentele.

Cel de al doilea motiv al meu este de ordin practic. Pure Shapes are unul dintre centrele XBody la Dristor, mai exact pe Baba Novac, iar celălalt la Unirea. Ajung rapid și de la birou, și de acasă. Și cum durata unui antrenament este de 20 minute, ajung rapid și înapoi. Știți voi ce nasol stau eu cu timpul :))))))

Când am ales să merg la ei, i-am luat la puricat și am descoperit recenziile altor persoane duse cu pluta dornice să slăbească, la fel ca mine, care au ajuns pe la XBody din Dristor și au povestit pe pagina lor de Facebook experiența. Lucru pe care vi-l recomand călduros și vouă ori de câte ori vreți un obiect nou, un serviciu nou, un iubit nou – CITIȚI RECENZIILE!

Acestea fiind spuse, voi ce păreri mai aveți despre antrenamentele XBody? S-ar putea să am o surpriză pentru voi, că tot este mâine 8 martie, așa că vă aștept cu drag în comentarii.

Pe curând!

Z

4 COMENTARII

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.