Cu ce-mi curăț unghiile – Top 3 dizolvante pentru lac de unghii

36
9265

Am fost întrebată în câteva rânduri ce dizolvant pentru lac de unghii folosesc și deși am promis că scriu, n-am apucat să mă țin de promisiune. Anul ăsta voi încerca să mă achit de articolele promise și restante de anul trecut, dar și să fiu mai promptă atunci când promit că voi face un lucru.

În acest moment am 3 produse preferate pentru ștergerea unghiilor și o să vi le prezint pe fiecare, cu puncte forte și puncte slabe. Mai exact, avem 2 fără acetonă și parabeni, butoiașele magice- Sephora Express nail polish remover și Bourjois Dissolvant miraculeux 1 seconde și unul cu acetonă (am descoperit abia astăzi că are acetonă!) – Rimmel London Nail Polish Remover.

Deși are acetonă, nu aș renunța la dizolvantul Rimmel, deja sunt la a 4-a sau a 5-a sticluță. Mie nu-mi albește unghiile, nici nu le simt uscate după ce îl folosesc, are un preț decent (aproximativ 10 lei) și cei 100 ml îmi ajung destul de mult timp, chiar dacă îmi șterg unghiile o dată la 3-4 zile. Prima sticluță mi-a ajuns vreo 2 luni, dacă nu mă înșel. Înlătură bine oja colorată, fără să fie nevoie să insist și funcționează foarte bine și în cazul ojelor glitter sau chunky. Este de fapt singurul dizolvant pe care îl folosesc momentan pentru ojele cu glitter chunky, cu mențiunea că înfășor fiecare unghie într-o dischetă îmbibată în dizolvant și las să acționeze 1-2 minute, ca să se șteargă rapid și frumos. Deși în sticluță are mirosul clasic de dizolvant, o dată aplicat pe unghii, le lasă mirosind discret, vanilat.

Avantaje: preț scăzut (~10 lei); -șterge bine cu o cantitate mică; – șterge și ojele glitter sau chunky; – miros plăcut după aplicare;

Dezavantaje:– trebuie folosite dischete de bumbac (cost suplimentar); – conține acetonă;

 Pe la începutul verii am zis să încerc și dizolvantul Sephora, că tot îl aveam în casă și rămăsesem momentan fără cel de la Rimmel. Mă atrăgea ideea de burețel, singurul inconvenient fiind că oja îndepărtată de pe unghii rămânea dizolvată în borcănel. Sistemul este simplu. Se introduce unghia în mijlocul burețelului îmbibat în dizolvant și se rotește ușor. Am rămas surprinsă de puterea de ștergere, deși nu conține acetonă. Plus că totul devine mai rapid, fără să fie nevoie de dischete demachiante, scade riscul de „accidente” cum ar fi vărsarea sticluței și mirosul de dizolvant este mult mai slab în cameră, nefiind nevoie de scoaterea produsului din recipient. Un alt avantaj este că nu rămân urme de ojă pe marginea unghiei, cum se poate întâmpla în cazul dizolvantelor clasice, ce se folosesc cu dischete de bumbac.

Avantaje: -este perfect pentru călătorii sau de ținut în poșetă, pentru urgențe; – rapid și fără să creeze mizerie;- șterge perfect unghia, inclusiv pe margini; – nu conține acetonă sau parabeni; – un butoiaș ține totuși destul de mult, chiar dacă este folosit frecvent.

Dezavantaje: – prețul ridicat (~50 de lei pentru 75 ml); -buretele, din cauza rotirii unghiei, se va rupe în timp; – lacurile de unghii rămân în interiorul borcănașului, micșorând eficiența dizolvantului, în timp; – nu poate fi folosit pe unghiile de la picioare; – folosit cu oje glitter sau chunky buretele se va deteriora mai repede.

Nu mai știu exact când am primit borcănașul cu dizolvant Bourjois 1 seconde, dar mă prinsese deja dragul de cel de la Sephora, așa că de-abia așteptam să-l încerc. Are fix același sistem. Introduci unghia în centrul burețelului și o rotești. Șterge bine oja, ba chiar mi se pare că buretele este ceva mai ferm decât în cazul dizolvantului Sephora și îmi place lucrul ăsta. Ce nu-mi place deloc-deloc la el este că fiind pe bază de uleiuri, mâinile trebuie spălate bine înainte de aplicarea ojei, altfel rămân uleioase și oja ori nu va adera, ori se va coji rapid. În schimb, este în mod cert mult mai puțin agresiv cu unghiile și cuticulele decât oricare dintre celelalte 2 de mai sus, tocmai din cauză că este pe bază de uleiuri.

Avantaje: -este perfect pentru călătorii sau de ținut în poșetă, pentru urgențe; – rapid și fără să creeze mizerie;- șterge perfect unghia, inclusiv pe margini; – nu conține acetonă sau parabeni; – un butoiaș ține destul de mult; – buretele este mai ferm decât al celui Sephora; – poate fi folosit cu moderație și pentru ojele cu sclipici mai mic, buretele permite.

Dezavantaje: – prețul ridicat (> 50 de lei pentru 75 ml); -lasă unghiile cu o peliculă uleioasă și necesită degresare după folosire, înainte de aplicarea ojei; – lacurile de unghii rămân în interiorul borcănașului, micșorând eficiența dizolvantului, în timp; – nu poate fi folosit pe unghiile de la picioare.

O să vi se pară că butoiașele au prea multe dezavantaje față de avantaje, însă atâta timp cât puterea de ștergere este excelentă și întreaga experiență durează foarte puțin, pe mine m-au cucerit. Pentru cele care nu suportă mirosul de dizolvant și nici nu au timp să foloseasca dischete de bumbac, sunt o soluție excelentă. Și prețul poate fi justificat prin perioada destul de mare de folosire -pe mine butoiașul Sephora m-a ținut 3 luni până să dea semne că puterea de ștergere s-a diminuat și buretele a început să se deterioreze.

Dizolvantul Rimmel îl voi achiziționa în continuare, deși o să caut și o eventuală variantă fără acetonă. Posibil să nu-mi fi atras atenția pe rafturi până acum. Între cele 2 butoiașe aș crea un hybrid, cu buretele Bourjois, pentru că mi se pare a fi mult mai trainic. Din ce am înțeles, s-ar pregăti lansarea unui astfel de borcănaș care să poată fi folosit și pentru unghiile de la picioare, ceea ce i-ar crea un avantaj clar. În lunile următoare le voi achiziționa pe rând, pentru că este cea mai comodă metodă de a-mi șterge rapid unghiile.

Voi ce dizolvate pentru lac de unghii folosiți? Ați folosit vreunul dintre cele pe care le folosesc eu? Cum vi se par?

36 COMENTARII

  1. Eu momentan il folosesc pe cel de la Kyllis (fara acetona) si imi place. A costat aproximativ 10 lei. Il am de mai mult de 5-6 luni cred si inca mai am un sfert (avand in vedere ca l-am folosit saptamanal). Am vrut sa-l recumpar, dar nu l-am zarit in Cora 🙁 .

    Mi-am cumparat altul de la Ebelin tot fara acetona; sunt curioasa cum se va descurca.

    Am incercat si eu unul cu buretel, dar nu m-a impresionat. Poate si pentru ca era no-name:)) si super ieftin. Cred ca raman la varianta clasica.

    • Pe mine cele no-name cu burete nu m-au impresionat nici măcar cât să le dau o șansă, pentru că majoritatea au butoiul transparent și l-aș arunca numai când l-aș vedea colorat, iar a doua chestie este că buretele nu mi-a inspirat încredere, mi s-a părut mereu prea poros, față de ce trebuie. Cele de la Sephora și Bourjois sunt dense, dar și fine, exact ce trebuie 🙂
      Eu tot vânez produsele Killys prin supermarketuri și nu dau deloc de ele 🙁 Cred că nu umblu prin supermarketurile care trebuie…

      • Eu o sa trec prin Auchan zilele viitoare pt ca mi se va termina spuma de la Nivea si sper sa gasesc dizolvantul. Le-am vazut lacurile de unghii si pilele, dar sper din tot sufletul sa-l gasesc si pe el :(, imi place prea mult:D.

        • Te referi la dizolvantul Rimmel sau la brandul propriu Auchan? Ce variantă de spumă folosești de la Nivea? Cea roz sau cea albastra? Cam cat te-a tinut un recipient?

        • Nu stiu de ce nu mi-a aparut optiunea reply la comentariul tau, asa ca am dat tot la mine:))
          Ma refeream tot la Kyllis (cred ca m-am exprimat eu aiurea); sper sa-l gasesc in Auchan.
          Am varianta roz (cea albastra are alcool denaturat pe a 3a pozitie); am luat-o dupa ce am citit analiza ei pe blogul Corinei. O am cam de la inceputul lui decembrie si am ajuns de abia la jumatate, avand in vedere ca o folosesc de 2 ori pe zi.

        • De-asta am întrebat, că știu că varianta albastră are alcool. Nu mă tem prea tare de alcool în general, nu am observat să am sensibilitate la el, dar după ce termina spuma de la Himalaya, mă gândeam să i-o iau soțului meu. Așa am și eu ocazia să mai încerc produse noi, că pentru mine nu mă îndur să-mi mai iau, am deja prea multe începute 😛

        • Eu ma feresc ca de tamaie :)) mai ales ca acum incepe sa-si revina tenul si sa arate normal, nu mai vreau sa folosesc produse cu alcool in ele. Mai bine sa ma stiu in siguranta decat sa risc aiurea.

  2. wauuu..butoiasele alea de la sephora sunt super! mi-as lua asa ceva doar din curiozitate 🙂 ptr senzatie 😀 Eu folosesc o acetona din supermarket care miroase f tare si e neplacut de fiecare data cand o folosesc. Nici nu stiam sincer ca exista si variante mai placute..dar acum cu siguranta o sa caut una din aceste variante! Multam’ jules ptr ponturi!

    • Pe mine nu mă deranjează neapărat mirosul, că rezist, dar mi-a spus soțul în nenumărate rânduri că nu suportă mirosurile, iar cum pe mine mă apucă ștergerea unghiilor numai și numai când e el de față, era cazul să iau atitudine :))

      • in orice caz acetona e toxica ..asa ca daca exista variante mai soft f bine!!! pe timpul sarcinii nu m-am dat deloc cu nimic pe unghii, tocmai din pricina acetonei 🙂 iar sotul meu are aceleasi fobii cu mirosurile 😛 Oare ptr ca n-au incercat pana acum oje!?! 😀

        • Nu știu de ce aveam impresia că nu are acetonă, de-abia astăzi am observat, uitându-mă peste ingrediente. Eram convinsă că este fără. Pe site-ul oficial nu găsesc momentan niciun dizolvant, posibil să le schimbe formula. Mi-ar displăcea să renunț la el, dar dacă nu au variantă fără, o să o fac, cel mai probabil. Am nevoie de un dizolvant clasic, pentru unghiile de la picioare și pt glitter. O să mă îndrept către Maybelline, știu că ei sigur au o variantă acetone-free care curăță bine, am testat-o la cumnata mea.

  3. Uite ca nu stiam de cele cu buretel, nu le-am vazut pana acum. Asta si pentru ca nu caut ceva special (nu am dat mare importanta) cand vine vorba de sters oja. Pentru mine Farmec cu galbenele (cel in bidonas de plastic) a fost perfect pana acum. Se numeste dizolvant intaritor 2 in 1 mai exact, dar are acetona. Costa in jur de 7 lei 110 ml. Nu mi se pare ca usuca unghia, oricum dupa curatare am un obicei de a aplica ulei de cuticule (inclusiv pe ungie). Mi le hidrateaza si lucesc, chiar si dupa ce ma spal. De obicei intra foarte bine in unghie si nici nu e cazul.
    Cel mai atragator din tot ce ne-ai spus mi se pare buretelul pentru rapiditate dar mai ales pentru neplacutele urme care raman pe marginea unghiei dupa oja colorata.
    Desi Farmec curata bine, tot mai raman urme usoare uneori pe marginea unghiei (in special la culorile tari).

    • Contează mult burețelul și calitatea lui, mai ales, la tipurile astea de dizolvante. Știu că mai era un lanț de magazine care are o variantă proprie, dar îmi scapă acum, parcă este și la jumătate de preț față de ce am eu. Plănuiam în weekend să verific ofertele, dar m-a ținut în casă o problemă la stomac. Încerc să recuperez săptămâna asta, că au început și reducerile 😀

  4. Articolul acesta mi-a placut mult, are toate informatiile pe care le caut intr-o recenzie despre cosmetice! Si citesc si comentariile fetelor, sa fiu sigura ca nu-mi scapa ceva legat de oje sau acetone! Habar n-aveam de dizolvante de unghii cu burete! Oricum pentru bugetul meu sunt scumpe desi daca tin mult, merita! E bine de stiut! Eu folosesc un dizolvant de unghii Cien, din Liedl, vreo 6 lei, fara acetona, e bun si are si miros placut, am mai spus-o pe blog la tine. Si imi place si cel de la Yves Rocher! Astept recenzia ta despre Maybelline!

    • Maybelline am folosit la cumnată-mea acum ceva vreme și mi-a plăcut. Aveam ojă neagră pe unghii și mă așteptam să insist mult, mai ales că era fără acetonă. Dacă Rimmel nu are variantă fără, o să iau Maybelline după ce termin sticluțele de Rimmel – da, am 2, așa de tare îmi place 🙂

  5. Eu folosesc acetona de la Farmec, care se descurca bine si mi-a mai placut si dizolvantul marca proprie (cien sau ceva de genu) din Lidl (eu am avut varianta cu acetona dar este si fara, insa pe aceea nu am incercat-o); avea un sistem interesant de dozare, tip pompa, doar apasam cu discheta demachianta pe el si se imbiba cu produs si nu mirosea chiar asa tare a acetona.

    • Cred că știu sistemul, mi se pare fain și pentru loțiunile micelare, ar trebui introdus și la ele, zic eu. Nu prea m-au tentat cosmeticele din Lidl până acum, doar săpunul lichid ce l-am încercat, că aveam nevoie și mi-a picat privirea asupra lui.

    • Nu aș renunța la el fix pentru că este atât de bun la ștergerea ojei și nu are un miros atât de pregnant. Acetona pe care am descoperit-o astăzi printre ingrediente nu-mi prea place…

      • Pe mine acetona nu ma deranjeaza, poate pentru ca nu stiu eu foarte bine cum imi afecteaza unghiile. Dar nu-mi place sticluta, aseara am reusit sa vars jumatate de continut intr-o secunda…

        • Oof, urăsc când se întâmplă asta. Mi se mai întâmplă și mie să vărs conținutul. Acetona poate usca unghiile și cuticulele și din ce știu eu, poate deveni toxică pentru organism. O să mă interesez un pic pe toxicitatea acetonei. Există totuși reglementări în cosmetică și dacă periculozitatea era mare, era interzisă.

  6. Hm, am aflat de dizolvantele in butoias de multa vreme, dar pana acum nu le-am incercat inca. Cel mai eficient dizolvant pana acum mi s-a parut cel de la Auchan fara acetona (marca proprie), dar care miroase absolut criminal, ingrozitor! Acum am luat Ebelin fara acetona, tin minte ca am citit multe pareri bune despre el si am vrut sa il incerc si pe acesta. 🙂 Un alt dizolvant, pe care l-am folosit cu placere, a fost cel de la Farmec..

    • Cred că asta e problema cea mai mare când vorbim de ștergerea unghiilor – mirosul! De la Farmec am avut acum multă vreme unul, cred că pe cel clasic. Țin minte doar că nu mi-a plăcut ambalajul, nu stătea bine capacul și curgea 🙁

  7. Hihi..e prima data cand aud (shame on me ) despre dizolvant cu buretei 😀 Eu folosesc un dizolvant care contine, din pacate, acetona, dar nu-mi ataca unghiile (sau cel putin asa am eu impresia)..ma inteleg si bine cu el si este si ieftin(insa are o cantitate mica de produs; ~ 40ml );
    Imi mai plac cele stil dozator; am vazut la salonul unde merg sa ma tund si chiar mi se pare interesant; (http://rainbowsinajar.blogspot.ro/2012/05/indepartarea-lacului-de-unghii.html )

    • Am înțeles că în Lidl se găsesc borcănele de-astea. Eu le-aș lua să le refolosesc pentru alte produse lichide, ca să evit irosirea. O să caut variante fără acetonă, care să facă treabă bună pe partea de ștergere. Anul ăsta o să încep să elimin posibile substanțe toxice din rutina mea.

  8. In primul rand La multi ani! si un 2013 fabulos!
    Despre dizolvantul bourjois am citit numai de bine, peste tot prin blogosfera, insa nu l-am incercat. Am avut la un moment dat un butoias no-name, si la inceput chiar a fost eficient, insa parca nu prea ma simteam bine sa-mi tin degetul in dizolvant, cred ca oricum avea si acetona. In cazul dizolvantelor clasice insa, nu am nicio problema cu acetona. O fi toxica, nu o fi, eu nu am observat sa-mi atace unghiile in vreun fel, asa ca eu chiar prefer dizolvantele cu acetona, dizolva mai rapid oja. Acum folosesc un dizolvant marca proprie mega image, e foarte eficient, l-am transferat intr-un recipient de dizolvant cien (marca lidl) pt. ca are o pompita foarte misto, apesi cu discheta pe ea si se imbiba cu produs, mi se pare foarte comod. Pentru oje cu glitter chunky apelez la metoda staniolului.
    Voi incerca si eu dizolvantul de la rimmel, m-ai facut curioasa.

    • Mie cel de la Rimmel mi-a plăcut prima dată și următoarele dăți mi-am luat câte 2 sticluțe, să nu rămân fără :)) Și mi-am cooptat și prietenele să-l încerce, când au văzut că dau să iau 2 sticluțe, că rar mi se întâmplă să-mi fac stocuri. Nu de-alta, dar sunt genul care caută mereu ceva nou, nu mă fidelizez așa de ușor, mai ales când vine vorba de produse atât de simple.
      Trebuie să încerci un dizolvant cu burețel de la un brand mai bun, buretele ăla face diferența. Mi-aduc aminte că am citit pe undeva despre unul de la alt brand, dar nu-mi aduc aminte exact ce. Zilele astea am zis că dau o raită prin magazine, să văd și ce reduceri sunt și poate reușesc să dau și de el.

  9. Eu am o problema cu dizolvantele pentru unghii pentru ca tusesc foarte tare de la ele…am incercat unul din Kaufland recent fara acetona, dar usca teribil unghiile si mirosea oribil.
    Cele de la Farmec mi se par cele mai bune.Ma gandesc ca modelul cu buretel in bidonas e usor de facut si acasa.Ce crezi?
    Te pup.

    • Cel mai probabil ai o reacție alergică la unul dintre ingrediente, încearcă să identifici de pe etichete ce te-ar putea face să tușești.
      Pare ușor de făcut acasă, da, însă este foarte important ca buretele să fie fin și nici foarte ferm. Buretele mi se pare cel mai important din tot borcănelul. Cele de vase sunt prea poroase și prea tari, poate cele de baie să se apropie cât de cât, dar tot este mai fin buretele din borcănel, mi se pare mie.
      Știi ce cred că se apropie de textura din borcănel? Bureții aceia care se folosesc pentru izolarea fonică a camerelor. Dacă reușești să obții un borcănel home-made, să ne spui și nouă, neapărat! 🙂

  10. Despre borcanasul Burjois am auzit cuvinte de lauda, dar n-am avut curiozitatea de a cumpara astdel de borca cu buretel. Eu am tot recumparat acetona Ebelin din Dm. Cea albastra e cu acetona, cealalta fara. Acum ma tenteaza un dizolvant de la Kallos cu ceva ulei in el, zilele astea o sa merg sa-l caut pt. ca suna bine. 🙂

    • Ai grijă cu dizolvantele pe bază de uleiuri, o să ai nevoie de degresarea unghiilor cel mai probabil, înainte de aplicarea ojei. Este foarte bun la ștergere cel de la Bourjois, dar dacă încerc să pun un glitter fără să degresez unghiile, a doua zi a sărit.

  11. Mie se pare interesanta ideea cu buretel, pare rapid. Nu am folosit niciunul dintre cele mentionate de tine.
    Eu raman fidela dizolvantului de unghii de la Farmec. O fi cu acetona, dar il folosesc de cand ma stiu si nu am avut niciodata probleme. Intotdeauna a curatat bine unghiile de oja si nu imi raman galbene, albe etc. Ma gandesc ca depinde si de unghiile fiecaruia. Oricum, eu intotdeauna dupa ce imi curat unghiile aplic ori o crema (pentru maini si unghii) ori un produs pentru ingrijirea unghiilor, pentru a evita exfolierea si nu am nicio treaba. 🙂

    • Da, chiar este mai rapid și nici nu ai nevoie de dischete de bumbac adiționale. Cu acetona e cu dus și întors, eu nici nu bănuiam că dizolvantul meu are acetonă, tocmai din cauză că nu mi-a făcut absolut nicio problemă.

  12. Ai idee unde gasesc si eu dizolvantul de la Burjois. Suna tare bine prezentarea lui si nu am mai incercat niciodata un altfel de dizolvant in afara celor care se folosesc cu dischete. Ideea cu buretelul mi se pare tare. Trebuie sa-l incerc si eu! Unde il gasesc? Mersi!

    • Supermarketuri unde se vând produsele Bourjois, Sephora, Douglas, Kendra, ar trebui să fie mai peste tot. În Douglas l-am văzut ultima dată la raft, dar și în Sephora, la standul special amenajat.

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.