[BeautyȘtiri] Super-hrană pentru ten de la The Body Shop

0
1483

Am din ce în ce mai puțin timp pentru îngrijire corespunzătoare, așa că pentru a-mi păstra tenul în formă apelez de fiecare dată când am 15-20 de minute pentru mine la măști. Un boost de energie, nutriție sau hidratare pentru tenul meu, în funcție de nevoile pe care le are pielea.

The Body Shop a lansat la finalul lunii trecute cinci noi măști pentru ten. Fără parabeni, siliconi, uleiuri minerale și parafine. Iar trei dintre ele sunt 100% vegane – Himalayan Charcoal, British Rose și Amazonian Acai.

Masca Himalayan Charcoal Purifying Glow este detoxifiantă, pentru tenurile ce au nevoie să se elibereze de impurități și toxine pentru a-și arăta aspectul sănătos și strălucitor. O mască inspirată de tradițiile ayurvedice, cu ingrediente puternice, cum sunt cărbunele de la poalele munților Himalaya – pentru îndepărtarea impurităților și a sebumului în exces, Frunzele de ceai verde din Japonia – bogate în antioxidanți și catehine, pentru exfolierea eficientă a tenului, uleiul organic din arbore de ceai din Kenya – pentru păstrarea aspectului curat al tenului. Această mască purifică în profunzime toate tipurile de ten atunci când este folosită de două ori pe săptămână.

The Body Shop Himalayan Charcoal Purifying Glow Mask

Masca British Rose Fresh Plumping este destinată tenurilor ce simt nevoia de hidratare. O mască inspirată de ritualurile europene de îmbăiere, cu o textură de gel, este infuzată cu petale reale de trandafiri și esență de trandafiri culeși manual din Anglia. Păstrează echilibrul hidric al pielii și îi reface rezervele de apă atât de necesare. Conține de altfel și ulei de măceșe din Chile, bogat în Omega 3 și 6, ajutând astfel pielea să se tonifieze. Aloe vera vine să dea un boost de hidratare și să redea tenului strălucirea.

The Body Shop British Rose Fresh Plumping Mask

Pielea are nevoie și de nutriție, iar aici intervine Ethiopian Honey Deep Nourishing Mask, o mască 100% vegetariană. O mască inspirată de ritualurile africane de vindecare și calmare, unde mierea este combinată cu cele mai rafinate ingrediente naturale. Mierea provine din Etiopia prin programul Community Trade, fiind bogată în nutrienți ce refac nivelul de hidratare, revigorează tenul obosit și îl reconfortează. Uleiul de Marula din Namibia, un ulei ușor, presat la rece, redă și îmbunătățește elasticitatea tenului. Iar uleiul organic de măsline din Italia, bogat în Omega 9, previne uscarea pielii și sporește elasticitatea tenului.  Rezultatul: un ten mai fin, mai suplu, cu riduri reduse.

The Body Shop Ethiopian Honey Deep Nourishing Mask

Pentru tenul căruia îi lipsește strălucirea pentru că este tern și obosit, The Body Shop a creat masca Chinese Ginseng & Rice Clarifying & Polishing. O mască inspirată de ritualurile chinezești, cremoasă și cu efect exfoliant, cu ingrediente naturale adunate din nord-estul Asiei până în America de Sud. Extractul de ginseng are efect de tonifiere și stimulare, revitalizând tenul. Extractul de orez din China hidratează și iluminează tenul. Uleiul organic din semințe de susan din Nicaragua este bogat în acid oleic și linoleic pentru a catifela pielea. Rezultă o piele revitalizată, catifelată, iar porii sunt minimizați.

The Body Shop Chinese Ginseng & Rice Clarifying Polishing Mask

Cea de-a cincea mască este Amazonian Acai Energising Radiance. Inspirată de ritualurile de îngrijire ale triburilor amazoniene, conține ingrediente aduse din America de Sud. Pentru tenul care are nevoie de eliminarea semnelor de stres și de oboseală. Conține extract din boabe de Acai din Brazilia, un ingredient bogat în antioxidanți și vitamina C. Extractele din semințe de guarana din Brazilia dau energie tenului prin conținutul de cafeină. Uleiul de babassu organic netezește, catifelează și revitalizează tenul. O mască 100% vegană, ce are ca efect un ten revitalizat și energizat, vizibil mai catifelat și cu un plus de strălucire.

The Body Shop Amazonian Acai Energising Radiance Mask

Pentru o aplicare ușoară, rapidă și uniformă, The Body Shop ne pune la dispoziție și Facial Mask Brush, o pensulă concepută special pentru aplicarea expertă a măștilor cosmetice.

Și ne învață cum să aplicăm în mod expert măștile. Pentru că deși majoritatea ne putem încadra într-un anumit tip de ten, unele zone ale feței pot avea nevoi speciale. Și uite așa s-a născut conceptul de multimasking, atunci când aplicăm două sau mai multe măști pe zone diferite ale feței, pentru a oferi exact ce pielea are nevoie.

Spre exemplu, pentru un ten obosit, stresat, ce duce lipsă de strălucire, se poate aplica masca AmazoAmazonian Acai Energising Radiance pe frunte si pe nas. Pe pomeți se aplică Ethiopian Honey Deep Nourishing Mask, iar la final, pe bărbie, British Rose Fresh Plumping Mask. Se lasă să acționeze 5-10 minute.

Tratament pentru ten obosit si stresat - noile masti The Body Shop

Pentru tenul ce are nevoie de revitalizare rapidă, se aplică  Himalayan Charcoal Purifying Glow Mask pe frunte și pe nas. Masca British Rose pe pomeți, iar pe bărbie Chinese Ginseng & Rice Clarifying Polishing Mask.

Tratament de hidratare si revigorare - noile masti The Body Shop

În funcție de expunerea la factorii de mediu și de stres, zonele feței noastre reacționează diferit. În cazul meu pomeții și conturul feței au tendința de a se usca, iar nasul și fruntea să secrete mai mult sebum decât de obicei. Așa că merg pe o variantă de hidratare și nutriție pe pomeți și conturul feței, iar pe nas și frunte o variantă de purifiere.

Alegerea mea, ținând cont de ritmul meu actual de viață și nevoile tenului meu – masca cu ginseng chinezesc. Pentru că oboseala își spune clar cuvântul și tenul meu are nevoie de revitalizare prin tonifiere.

Voi ce mască ați alege dintre cele cinci? Ați încercat vreodată multimasking? 

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.