[BeautyȘtiri] Recolta L’Oreal de toamnă

8
1535

Ei, dragile mele, vara ar mai fi stat ea un pic pe-aici, dar a gonit-o toamna pare-mi-se, cu frigul. Dar e timp de eșarfe mătăsoase, botine drăguțe, bocanci colorați și căciuli haioase. Zic să nu ne pară așa de rău. Mai ales că o dată cu ploile se înmulțesc parcă și lansările colorate. Așa că mai bine ne dozăm ciuda că s-a dus vremea de pantaloni scurți și ne uităm prin magazine, să descoperim noile colecții de machiaj.

L’Oreal lansează Accord Parfait Genius. Un fond de ten compact care reușește să încorporeze patru produse: primer – fond de ten – corector – pudră. Sună a produsul perfect când mai stai 10 minute în pat, sub pătură, că nu-ți vine să scoți picioarele în aerul răcoros, nu?

Ce face Genius? Netezește, uniformizează, estompează și finisează machiajul. Aplicarea este ușoară, cu ajutorul buretelui din compact.  Gelul hidratant din formulă hidratează și netezește tenul, asemenea unui primer, iar baza cremoasă aderă perfect la piele, asemenea fondului de ten. Pigmenții minerali asigură acoperirea optimă și finisarea delicată.

Nuanțele sunt în număr de 6: 1.5N Ivory Beige (nuanță neutră), 2R Rose Vanilla (nuanță rose), 3D Golden Beige (nuanță galbenă), 3R Rose Beige (nuanță rose), 4N Beige (nuanță neutră), 5N Sand (nuanță neutră).

accord-parfait-genius-lansare-de-toamna-loreal-makeup-designer

Poate fi deja achiziționat online la reducere de la eMag la prețul de 55, 5 lei – AICI. Prețul recomandat este 75 lei.

Din toamna aceasta ne bucurăm și de primul iluminator lichid de la L’Oréal Makeup Designer Paris – Accord Parfait Hightlight. Disponibil în două nuanțe, este creat în acord cu tonurile pielii și oferă strălucirea aceea pe care toate ne-o dorim.

Un produs 3-in- 1, poate fi folosit ca bază de machiaj, pentru intensificarea stălucirii, mixat cu fondul de ten și ca iluminator, punctual pe zonele cheie (arcadă, pomeți, puntea nazală, deasupra buzei de sus).

accord-parfait-highlight-loreal-makeup-designer-lansare-de-toamna-2016

Formula conține o concentrație mare de glicerină și apă pură pentru o textură lejeră. Tehnologia “Veil of Light” face ca produsul să ofere o iluminare subtilă a feței. Nuanțele disponibile: auriu și rose. Prețul recomandat este de 53,5 lei. Deja sunt într-o promoție la eMag – Rosy Glow și Golden Glow – la ~40 lei.

Așteptam produsul următor de ceva vreme, mai ales că îl am în trusă de prin aprilie, cumpărat de pe aeroport. O mascara din gama False Lash Butterfly (pentru prima am scris AICI review, mi-a plăcut foarte mult). Periuța- pieptene ajută de data aceasta la sculptarea genelor prin aplicarea exactă, de la rădăcină până la vârfuri. Așa că obținem volum la bază și alungire extremă la vârfuri, fără să pierdem însă definirea genelor.

false-lash-butterfly-sculpt-mascara-lansare-loreal-makeup-designer

loreal-false-lash-sculpt-noua-mascara

Prețul recomandat este 65,5 lei, dar și el beneficiază de reducere online. Îl puteți cumpăra cu aproximativ 48 de lei, de AICI.

Simțiți nevoia de balsam de buze deja, nu? De ce să nu încercați ceva nou – Infallible Sexy Balm. Un balsam de buze sub formă de gel ce asigură hidratarea intensă a buzelor, dar și o culoare atrăgătoare. Consistența ușoară, de balsam gel, se simte incredibil de ușoară pe buze.

infallible-sexy-balm-lansare-de-toamna-loreal-makeup-designer

Iar pigmenții micro-pulverizați oferă o culoare intensă. Sunt disponibile 4 nuanțe intense, pentru îndrăznețe, și 4 nuanțe discrete, pentru timide.

infallible-sexy-balm-8-nuante-loreal-makeup-designer

De la stânga la dreapta: Clueless, Whaaat?, Such a babe, Go pretty or go home, Bold, Adrenaline, Never Stop, Yala Yolo. Îl veți găsi cu aproximativ 40 de lei în magazine la preț întreg, dar dacă vă tentează vreuna dintre nuanțe la reducere, le găsiți AICI, la doar 29 de lei.

Am lăsat la final ce mă face să tresar de bucurie – perechile Color Riche Gold Obsession. O nouă colecție ruj-ojă cu formulă îmbogățită cu pigmenți de aur de 24 de carate. Să mai zică cineva de ce ne considerăm cosmeticele atât de prețioase – pentru că ocazional, conțin aur!

loreal-makeup-designer-gold-obsession

O colecție statement, cu o nuanță pentru fiecare. Pe lângă culoare, oferă strălucire aurie buzelor, deci imaginea unor buze mai pline fără să fie nevoie de artificii dureroase. Formula este îmbogățită cu pigmenți intenși pentru o culoare vibrantă, uleiuri pentru mai multă strălucire și deisgur, cu particule de aur de 24 de carate.

loreal-makeup-designer-color-rich-lipstich-gold-obsession

De la stânga la drepta: Nude Gold, Pink Gold, Rose Gold, Rouge Gold, Ruby Gold

Nu puteau lipsi lacurile de unghii coordonate. La fel, îmbogățite cu particule de aur, oferă nu doar culoare intensă, dar și o strălucire aurie.

loreal-color-riche-vernis-gold-obsession

La fel ca în cazul rujurilor, nuanțele sunt: Nude Gold, Pink Gold, Rose Gold, Rouge Gold, Ruby Gold

Colecția Gold Obsession nu am găsit-o încă disponibilă online și posibil să dureze puțin până să apară. Îmi place foarte tare ideea de strălucire aurie și cred că se potrivește perfect cu sezonul. Prețurile recomandate sunt de 16 lei pentru ojă și 54 de lei pentru un ruj.

Ce aveți pe lista de cumpărături dintre noutăți? Ce produs vă tentează cel mai tare?

8 COMMENTS

  1. Omg! L’Oreal vrea sa ne omoare…la propriu!! Cu siguranta un iluminator as vrea caci imi lipseste cu desavarsire unul 😀 Se pare ca Emag e in tema cu toate noutatile. 🙂

    • Eu vreau să trec treptat pe produse fluide și pentru pomeți. Tot zic că fac asta de ceva vreme, că mi se usucă destul de ușor zona și-s chiar indicate în condițiile astea.
      Și da, eMag e din ce în ce mai rapid cu noutățile cosmetice, începe să-mi placă din ce în ce mai mult. Și cum are și promoții frecvente, pe lângă varietate de produse, cam devine destinație de drugstore makeup pentru mine 🙂

  2. Genius ala ma atrage in mod deosebit :))) dar nu stiu care nuanta o fi buna pentru mine ..trebuie musai sa le incerc . si rujurile sunt superbe 🙂

    • Alege în funcție de subtonul pielii tale. Daca ai roșeață – nuanță neutră sau galbenă. Pentru ten cenușiu și tern, nuanță rose 🙂

Comentează și tu! Spune-ți părerea.