Respectul și violența nu fac casă bună

0
1078

Cred că trebuie să ajungi la un anumit nivel de maturitate emoțională să poți vorbi liber despre abuzuri, în toate formele sale. Cei mai mulți aleg să nu se implice, deși au o părere clară despre subiect. Și lucurile rele se întâmplă când nu facem nimic, chiar dacă avem o părere și posibilitatea ca aceasta să fie auzită de un număr mare de persoane.

Mi-este incredibil de greu să scriu articolul ăsta. L-am început de 4 ori, e lăsat în draft de 5 zile. România este încă o țară în dezvoltare când vine vorba de rezolvarea problemelor sociale. Avem acces la orice, inclusiv la informație, dar majoritatea sunt parcă încă prinși în amorțeala de dinaintea anilor ’90, când să-ți exprimi public părerea însemna să-ți cauți probleme singur.

Nu zic că suntem singurii cu problema asta, însă când în Europa 1 din 4 femei este abuzată de-a lungul vieții și în România studiile arată că la fiecare 30 de secunde o femeie este victimă a violenței domestice, ți se ridică tensiunea și capeți fiori într-o cameră încălzită adecvat. Zeci de femei au murit de-a lungul anilor, abuzate de familia lor. Spun familie, chiar dacă pentru cei care nu au trecut prin asta termenul li se pare deplasat, pentru că victimele de-asta sunt prinse în capcană – pentru că ele cred că au o familie, că totul e cumva normal (o normalitate pervertită, desigur) și de-asta 75% din cazuri nu sunt raportate.

Faptul că 61% dintre români consideră că violența în familie ține de viața privată mă îngrozește. Am auzit de-a lungul vremii tot felul de variante: „așa e el”, ” a avut o zi grea”, „trece printr-o perioadă”, până la halucinantele „dacă nu mă bate nu mă iubește” sau „meritam”.

E greu să recunoști semnele abuzurilor într-o familie, pentru că se pozează mult în familii perfecte, de ochii lumii. Totul începe cu mici corecții fizice aplicate și cu abuzuri verbale. De aici la violență e un singur pas și trecerea se face rapid. Însă vorbele te pot pune la pământ de multe ori mai rapid decât o palmă și-ai prefera palma. Orice tip de abuz lasă urme și cicatricile rămân, oricât de repede s-ar vindeca rănile.

E nevoie să trecem într-adevăr în era respectului. Și din familie pornesc toate – înțelegere, respect, afecțiune. Astea sunt valorile pe care ar trebui să se clădească familiile, nu pe palme, pumni și vorbe urâte. În cadrul  CSR4WOMEN, aflat la prima ediție anul acesta, primul eveniment din România dedicat exclusiv campaniilor sociale pentru femei, am experimentat „teatru orb”. Legate la ochi, am ascultat în jurul nostru semnele unui abuz. M-am simțit neajutorată și recunosc că numai amintirea acelor minute mă fac din nou să plâng. Dacă este un sentiment pe care îl urăsc este acela de neajutorare. Este pur și simplu oribil pentru mine să știu că nu pot face nimic să ajut când cineva are nevoie. Sau să nu știu cum pot ajuta, deși vreau asta.

Avon demarează și anul acesta Campania Respectului. Promotori ai respectului în familie sunt bărbații în al cincilea an de campanie. Se implică Leonard Doroftei, Cornel Ilie, Andi Vasluianu, Răzvan Fodor și Cătălin Ștefănescu. Ei vor să arate că le pasă, eu vreau să știu că femeile se respectă pe sine îndeajuns încât să nu tolereze un comportament inadecvat.

„Share it to stop it” este deviza campaniei de anul acesta și după acceptarea faptului că abuzul există, mie mi se pare a fi următorul pas. Să vorbești despre asta, să ceri un sfat, să ceri ajutor. Majoritatea celor din jurul nostru preferă să rămână simpli spectatori, pentru că de mici au fost învățați să nu se implice în familiile altora. Pentru că să faci un bine necesită un efort, să rămâi neutru nu implică nimic.

Campania respectului este susținută de Vunk  și prin „Pierderea lor”. O relație nu este un câmp de luptă, nu dormim în pat cu dușmani, când respectul se pierde, totul e pierdut.

Ce poate face oricine pentru a se implica? Să nu rămână neutru. Hai să vorbim deschis despre respect, despre cum ar trebui să stea lucrurile și despre cum stau de fapt. Să căutăm și să oferim soluții, să (re)clădim împreună respectul. Nu ne place societatea în care trăim, însă nu cumva societatea începe și se termină în sânul familiei?

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.