Suspine cosmetice – Sephora și Kiko

12
11851

România pare câteodată a fi pusă la coada lumii, față de multe țări, iar în Statele Unite, cel puțin, brandurile se luptă să scoată din ce în ce mai multe produse, ediții limitate și colecții inedite, în ton cu trendurile. Ce vă prezint astăzi nu cred că va ajunge în România, pentru că nici prima colecție Pantone Universe de la Sephora nu a ajuns, dar…poate vă inspiră în căutarea nuanțelor pentru toamnă.

Alchemy of Colors este a doua ediție Pantone scoasă de Sephora, prima fiind un tribut adresat culorii anului 2012, Tangerine Tango. Dacă prima ediție a fost toată în tonuri de portocaliu, a doua este perfectă pentru sezonul rece și cuprinde o selecție foarte interesantă de nuanțe pentru toamnă.

Era normal ca paletele pentru ochi și față să-mi capteze atenție, prima datorită nuanțelor intense de violet, ce pare să revină la putere în ultimul sezon al lui 2012, a doua pentru că are tot necesarul pentru a obține o față sculptată, cu fard pentru obraz, dar și pudră bronzantă/contur și iluminatoare.  Paletele nu mi se par nici foarte scumpe, cea pentru ochi având prețul de 34$, a doua 30$.

Rujurile din colecție sunt inedite, fiind o combinație dintre clasicul ruj, pigmentat, și un balsam de buze hidratant. Glossurile, de data asta în set, completează paleta de culoare pentru buze. În colecție mai este inclus un primer iluminator pentru ten, cu micro-particule reflectorizante și un rimel ce promite volum „scandalos”. Periuța rimelului nu-mi inspiră prea multă încredere pe partea de volum, dar aș aprecia că oferă definire și alungire exemplară.

Pe de altă parte, Kiko, brand italian ale cărui produse am reușit să le încerc și eu de-a lungul timpului, are o colecție de toamnă în nuanțe de-a dreptul răvășitoare. Lavish Oriental cuprinde o mulțime de produse în ediție limitată, de la rujuri la iluminatoare cremă, pensule cu două capete și chiar ape parfumate pentru corp, dar mie colecția de farduri pentru pleoape mi-a atras atenția.

Nu mai puțin de 6 variante de palete cu 4 nuanțe, de la marouri incitante, la lila și culori aproape electrice. Cred că în fiecare paletă este cel puțin o nuanță pe care mi-ar plăcea să o știu în trusa mea.

Nici fardurile pentru obraji nu sunt de colea și din experiența mea știu că nu le lipsește deloc pigmentația. Nu am avut până acum niciun fard în ediție limitată de la ei, dar parcă îmi vine să-mi rezerv un zbor până la Milano…

De la Kiko, dacă aveți ocazia, trebuie să încercați rujurile-creion. Oferă luciu ca de gloss, dar pigmentație de ruj. Sunt destul de ușor de ascuțit cu o ascuțitoare jumbo și sunt și foarte hidratante. Momentan mă amăgesc că ultima nuanță, cea din colțul de jos, dreapta, aș putea-o asemăna cu rujul meu preferat de la ei.

Prețurile Kiko au cam crescut în ultima perioadă, față de începuturile lor, dar în magazine sunt frecvent oferte interesante, la diferite produse. Dacă la colecția Sephora accesul este îngrădit pentru Europa, la produsele Kiko putem spera mai ușor, pentru că toți avem la un moment plănuit măcar un drum la Roma.

Voi ce v-ați cumpăra din colecțiile prezentate de mine, dacă ați avea acces ușor la ele?

12 COMENTARII

  1. Of asa ma oftic cateodata ca traiesc in Romania :(..Nu putem sa luam tot ce ne dorim si chiar daca apar si la noi, costa de nu poti sa te uiti la ele:|.
    M-ar tenta rujul-creion; pe asta chiar nu l-am incercat.

    • Am aflat că vine Carpisa în România, poate vine și Kiko într-un final. Aștept și eu să văd prețurile la genți și portofele, când deschid. La noi e TVA 24%, transportul costă, chiriile sunt mari, nici nu vreau să știu cât sunt taxele de import… Nu cred că e neapărat goana după profit, de cele mai multe ori, cât taxele pe care le impune statul…

  2. Eu suspin si dupa firme mai putin high-end cum ar fi Collection 2000, Physician’s Formula, Almay si altele. Pot sa le iau online, dar de multe ori transportul ma omoara! 🙁

    • Collection 2000 cred că se mai găsesc prin diverse magazine. Physician’s Formula da, le-am încercat câteva produse și mi-au plăcut. Almay cred că găsești pe Cherry Culture, dacă nu mă înșel, nu este foarte mare transportul și au tot felul de oferte. Încearcă să combini o comandă cu mai multe prietene, iese mai bine transportul așa, dar depinde și de poșta vamală de care aparții, dacă plătești sau nu taxe…

  3. KIKO ship its wide and diversified products to Albania, Bulgaria, Croatia, Cyprus, Czech Republic, Denmark, Estonia, Finland, Greece, Hungary, Ireland, Latvia, Lithuania, Luxembourg, Macedonia, Malta, Norway, Romania, Serbia, Slovakia, Slovenia, Sweden.

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.