Redescoperirea feminității cu Meli Melo și Sookie Stackhouse

4
2292

Ca în fiecare an, trendurile pentru toamnă sunt diverse și pentru toate gusturile. Fie că vrei să adopți un look ultra-feminin, fie că ești puțin pe partea „dark”, în magazine se găsesc haine pentru toți, dar și accesorii.

Când am văzut colecția de toamnă de la Meli Melo, Pastor’s Wife, am  făcut aproape instant asocierea cu Sookie Stackhouse, personaj principal în cărțile lui Charlaine Harris și în serialul True Blood. Îmi place ultra-feminitatea pe care o transmite colecția și printre atâtea ținte, cruci și culori închise, apreciez oaza de pasteluri, dantelării și imprimeuri florale.

Mai multe poze, în continuarea articolului.

Pozele de mai sus sunt făcute de Gabriel Hennessey la Palatul Mogoșoaia și cred că surprind cu adevărat ideea colecției Pastor’s Wife. Cea care m-a făcut să mă gândesc la Sookie Stakhouse este cea de mai jos.

Stilul pe care îl adoptă personajul Anei Paquin nu este departe de propunerea Meli Melo pentru toamnă. Rochițe florale, în culori pastelate, accesorii delicate. Este personajul care te-ai aștepta să meargă în fiecare duminică la biserică, să se poarte delicat și feminin și totuși…ascunde multe secrete, fiind în fapt o rebelă.

Propunerile Meli Melo pentru începutul de sezon sunt pentru o femeie care vrea să transmită delicatețe, o femeie  discretă și modestă, o tipologie a anilor ’40, generația care a pornit emanciparea femeii. Fundițe, coliere cu elemente vintage, găsite parcă prin cuferele bunicii, buline și imprimeuri florale, dar și dantelării sofisticate, în nuanțe de bej, roz prăfuit sau lila.

Colierele sunt de multe ori simple, cu lanțuri fine, aurii și mărgele în nuanțe pastelate. Îmi plac mult cameele, fundițele și suprapunerile de pandantive fine.

Mai sus, 1. Colier Retro Chic, 2. Colier The 40’s, 3. Colier Metallic Bows

Dacă nu v-ați săturat încă de bluzițe cu guler tip Peter Pan și vreți ca la toamnă să vă accesorizați orice ținută foarte ușor, noua colecție are și astfel de modele, cu perluțe, dantelate sau simple, detașabile, așa că le puteți purta în diferite variante.

1. Guler Delicate White, 2. Guler Simple Dots, 3. Guler Sweet Pearls

Dintre brățările colecției mi-au atras atenția tot dantelăriile și imprimeurile florale, dar și fundițele. Lanțuri împletite sau brățări fixe, înfășurate în materiale florale, pentru suprapuneri de senzație.

1. Brățări Prints&Burnished Gold, Brățară Pink Bow, 3. Brățară This is fashion, 4. Brățară Sweet Vintage

Nu puteau lipsi accesoriile pentru păr. La fel de florale, dar și cu perluțe. Setul de 3 bentițe, uni, floral și perluțe devine ușor de folosit și pe timpul zilei, dar și seara. În combinație sau separat, fiecare dintre ele devine un accesoriu al feminității. Pentru ocazii speciale, fundițele sau trandafirii oversize sunt mai potrivite.

1. Bentiță Super Rose, 2. Set bentițe Vintage Accesories, 3. Bentiță Vintage Print

Merg în magazinele Meli Melo în căutare de accesorii încă din primii ani de facultate, când am pus bazele colecției mele de cercei. Chiar și acum am cercei de-atunci, pe care îi port cu plăcere, bentițele am tendința de a le rătăci. Îmi place aerul noii colecții și presimt că minim un guler de tip Peter Pan își va găsi locul în garderoba mea.

Vouă vă place colecția Pastor’s Wife? Ce accesorii vă plac cel mai mult și le-ați găsi locul în ținutele voastre, în toamna care se apropie?

4 COMENTARII

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.