Primul ondulator Philips cu înveliș din catifea

44
8062

De când am reușit să-mi las părul să crească am început să fiu din ce în ce mai interesată și de aparatele de coafat. Recunosc, oricât de mult îmi place să mă răsfăț prin saloane, de cele mai multe ori nu am timpul necesar programărilor și vizitelor la profesionist, așa că a trebuit să învăț să mă descurc și singură.

A apus vremea periilor rotunde (din care am vreo 7, și nu glumesc deloc!) și a uscătorului de păr. Citesc din ce în ce mai multe despre ondulatoarele conice și unul dintre ele mi-a atras atenția. Este vorba despre ultimul ondulator lansat de Philips, HP8619, cu înveliș din catifea.

Vă este clar ce mi-a captat atenția, nu? Sunt curioasă cum reușește catifeaua să se îmbine cu un aparat de coafat pentru a obține bucle și onduleuri. Ce m-a ținut deoparte de ondulatoarele conice până acum a fost căldura degajată. Sunt genul care reușește tot timpul să-și pâlească degetele când vine vorba de aparate încălzite, dar tocmai asta este noutatea ondulatorului conic de la Philips – elimină riscul de ardere accidentală a mâinilor în timpul manevrării.

La asta folosește învelișul delicat din catifea, pe lângă faptul că împiedică alunerea șuvițelor de păr pe tambur. Bucle perfecte și strălucitoare fără frustrare și riscuri de ardere sună tare bine, nu-i așa? În plus, Philips HP8619 are și un indicator unic, denumit Curl Ready, care te anunță sonor că bucla este gata. Și setări potrivite pentru fiecare tip de păr, așa încât părul să nu se supraîncălzească.

Alte detalii tehnice: tamburul conic are dimensiuni de la 13 mm la 25 mm, timpul de încălzire este de 45 de secunde și are și un suport integrat pentru așezare. Pentru cele grăbite, ca să nu se mai teamă că au lăsat aparatul în priză, există oprire automată după 60 de minute.

 Cum vă spuneam, până acum nu am încercat un ondulator conic, dar Philips mi-a cam trezit pofta. Cum lungimea părului îmi permite acum să mă joc cu diverse coafuri, parcă buclele lejere și spiralate merită încercate. Prețul recomandat al ondulatorului Philips Pro Care HP8619 este de 210 lei, dar poate varia în funcție de magazin.

Cine a mai folosit până acum un ondulator conic? Este util în arsenalul de beauty al unei femei moderne? Ce puncte forte/slabe are?

44 COMENTARII

  1. nu am folosit ondulator conic pana acum. Doar clasicele ondulatoare.. si aveam unul tot de la Philips. 🙂
    Si eu mi-am lasat parul sa creasca si acum parca nu ii mai dau de cap.. nu se aseaza sub nici un chip.. trebuie sa il tin legat.. 🙁 Asa ca trebuie neaparat sa fac si eu cumva sa ii cumpar ori o placa noua ori un ondulator, ceva.. ca nu se mai poate.. 😀

    Daca reusesti sa il cumperi.. te asteptam cu detalii
    pupici!

    • Dacă pun mâna pe el sigur vă povestesc ce și cum. Dacă ești în faza de creștere te înțeleg perfect 🙁 Știu prea bine cum e. Crește și trece, ai să vezi. Și sigur găsești cea mai bună soluție pentru părul tău.

  2. Wow..nu mi-am terminat inca ceasca de cafea, insa cand am citit „catifea” am facut ochii mari 😀
    Nu am mai incercat pana acum ondulator conic, decat cele clasice, cu suportul acela claisc de fixare a suvitei de par, care oricum nu reusea sa faca nimic cu parul meu; rezistau „minunatele bucle” pana ieseam din casa; eu am de fel un par lung, drept (prea drept :(( ) si pisicos;nu pot iesi din casa (in special iarna) fara a-l da cu putin fixativ fiindca se electrizeaza si in autobuz ma trezesc cu el pe alte persoane :)) asa a fost parul meu de cand ma stiu; nu m-am confruntat cu probleme de matreata, insa am perioade cand cade in prostie .
    Am pe wishlist-ul de iepuras un ondulator si un uscator de la Remington; toata lumea lauda aceasta marca. Imi poti spune parerea ta, ai produse de la ei? Te-au dezamagit?

    • Dacă de drot vorbești, cu ăla am reușit să mă ard pe gât o dată de mi-a ajuns 😐 Plus că mereu reușeam să prind ciudat șuvița și să-i dau o formă foarte anapoda, de ziceai că e în colțuri părul 🙁
      Ai încercat și cu o bază de coafare, gen un ser sau un ulei hidratant, să ții în frâu frizz-ul?

      Am doar o placă – model foarte vechi – de la Remington. Uscătorul meu de păr e cumpărat acum vreo 2 ani de la târgul de la Romexpo, un Babyliss profesional, cu putere foarte mare și nu l-aș schimba, pentru că usucă rapid părul. Are 2100 W, genul care sperie animalele mici când îi dai drumul. Nu pot spune că-s dezamăgită de placa Remington, dar fiind model foarte vechi este deja perimată ca și protecție și nu mi-a oferit nici la început luciul acela pe care mi-l doresc. Dar nu sunt nici vreo mare expertă în plăci de îndreptare, am folosit-o rar și mai mereu pe fugă, ca ultimă alternativă.
      La Stella găsești însă multe review-uri și informații despre produsele lor și sunt sigură că te poate ajuta cu mai multe detalii despre produsele care te interesează.

      • N-am incercat niciodata sincer un ser sau ulei hidratant; ce-mi recomanzi? care este preferatul tau? 😀
        Multumesc mult pentru recomandare, Jules :*

        • Dacă spui că ai părul pisicos, Mythic Oil mi se pare cea mai bună soluție. E pe bază de ulei de struguri, deci un ulei destul de ușor. Arganul s-ar putea să fie prea mult pentru părul tău, deși este un ulei extraordinar pentru păr.
          Ca și ser-bază de coafara, poți încerca Biosilk sau Chi. Mie mi se par asemănătoare și păstrează bine părul așa cum îl coafezi, neted. Bine, având în vedere ceața de afară și umiditatea în general, s-ar putea să nu fie infailibile anti-frizz.

  3. Am mai folosit ondulator conic,dar pot spune ca la mine,cel putin,buclele imi ies mai bine cu placa…nu inteleg de ce.Poate nu ma pricep sa manuiesc prea bine un omdulator :)) si la fel ca si tine,reusesc mereu sa imi parlesc degetele :))

    • Până la ultima placă de păr nu mi-a ieșit vreodată o buclă cu placa, și-am tot încercat. Cred că ține de tehnică și dexteritate, te înveți în timp. E bine totuși că ai o soluție pentru când vrei să ai bucle, nu? Ce mai contează cum le obții.

      • Sora mea e experta in facutul buclelor cu placa :)) are mai multa rabdare decat mine sa isi aranjeze parul.De obicei eu incerc sa il pastrez cat mai natural,balsamul de par mi-l face neted si nu e nevoie tot timpul sa mi-l indrept,decat uneori cand o mai ia razna.De buclat,de obicei asta e solutia salvatoare cand merg la un eveniment 😀 Ca sa nu mai spun ca in zilele ploioase e un chin pentru mine,nu as iesi din casa…prinde o forma oribila si nici macar cu placa nu reusesc sa remediez situatia.

        • De-asta îl buclez eu în general. Chiar dacă se ondulează în plus de la umiditate, tot e mai bine decât lăsat de capul lui 🙂

  4. Am ondulator, dar nu conic. Acesta pare interesant cu invelisul ala de catifea, desi oricum cred ca exista riscul sa te arzidaca nu ai grija, ma gandesc ca tot se incalzeste tamburul, atata tot ca nu te arzi de metal, ci de catifea.

    • De-asta-s așa de curioasă. Oare cât de tare se încălzește catifeaua. Oricum, n-are cum prea mult, că altfel s-ar topi învelișul, cred. Dacă îl voi folosi, vă povestesc ce și cum, clar!

    • Nici nu cred că înlocuiește un stilist bun 🙂 Răbdarea a fost marea mea problemă mereu, dar m-a învățat nevoia, când n-am avut timp de programări sau și mai rău, n-am avut cum să prind o programare.

  5. Interesant acest ondulator, in special invelisul de catifea. Si eu aveam o reticenta fata de tipul acesta de ondulatoare pana acum, pentru ca parea greu sa il folosesti fara sa iti arzi degetele.

    De altfel, pare mai usor de utilizat decat alte feluri de ondulatoare. Sunt curioasa daca ar functiona bine pe parul meu cret si daca as putea sa imi fac niste bucle mai largi si definite. Parul meu se increteste in bucle mici.

    • Și al meu la fel e natural, ondulat cu bucle mici, dar nici chiar creț-creț. Și îmi plac buclele lejere. Chiar că adevărat ce se spune despre femei – vrem doar ce nu putem avea :))

  6. Nu prea sunt fana a ondulatoarelor/placilor de par. In general, nu sunt fana a nimic ce poate dauna, la un moment dat, parului (intra in categorie inclusiv fixativul, spuma de par etc.). Eu am un par lung, bogat, stralucitor, frumos si parca mi-e mila sa-l chinui cu astfel de chestii. Cand vreau bucle, apelez la niste bigudiuri antice, vechi si de demult. Pentru volum, am o perie maaare, cu care il aranjez. Si cam atat! Il supun altor „torturi” cand am evenimente deosebite si merg la coafor. Dar trebuie sa recunosc ca acest ondulator pare foarte interesant! Cred ca-i din cauza catifelei! 😀

    • Clar, catifeaua e de vină 🙂
      Felicitări pentru un păr frumos! Te invidiez din descriere, pare genul de păr din care nu mi-aș scoate mâinile prea curând. Să nu mă pui pe lista de produse care pot dăuna, da? E doar admirație. Le admir pe cele care reușeșc să-și păstreze părul natural, nevopsit și arată minunat. Bine, e și un pic de invidie, că eu nu am reușit să fac asta 🙂

      • In urma cu cativa ani aveam un par jalnic. Cadea foarte mult, era tern … Dar am descoperit ca mastile cu ulei de ricin fac adevarate minuni, daca te tii de ele! Eu imi fac saptamanal o astfel de masca din doua galbenusuri si 3 linguri de ulei de ricin. O aplic pe par pentru cateva ore apoi ma spal normal, cu sampon, balsam/masca. Dupa cateva serii de astfel de masti, trebuie sa se vada diferenta!

        • Măștile astea le făceam și eu în liceu. Ieșea un fel de maioneză pe care o țineam în păr ore bune, uneori chiar peste noapte. Dar uleiul de ricin e un chin de dat jos pentru mine, de-asta m-am reorientat spre uleiurile leave-in în îngrijire. E foarte bine că te ții de ele, cred că ai un păr tare lucios și sănătos, mai ales că e și nevopsit.

  7. oh…jules i forgot to tell you…i cut my hair :))acum il am cam cat al tau,dar e ondulat de la mama natura.asa ca nu ma pasioneaza ondularea lui dar ma tot tenteaza sa il indrept si eu o data…sa vad cum ar fi sa fie asa?:)) sa stiu dupa ce am tot tanjit de cand ma stiu:P

    • Neapărat fă-o la salon prima dată, să vezi cum îți place 🙂 Și onduleurile să știi că eu le fac să stea așa, ar sta mult mai strânse dacă nu l-aș coafa și la cât de scundă sunt părul prea creț și prea voluminos mi se pare că-mi dă aspect de oiță. Îl mai las natural vara, că se usucă repede, dar tot buclat, față de creț îl prefer.

      Știi cum se spune când te tunzi: Să-ți fie de bine! Și multă inspirație la aranjare, poți face o mulțime de lucruri și cu un păr mediu 🙂

  8. eu sunt inca fan uscator de par(pentur ca folosesc cheratina lichida si aceasta se activeaza sub efectul caldurii)desi vara nu-l prea folosesc,sau il folosesc cu aer rece,si placa de parla ocazii-am una din facultate de la remington(ca si uscatorul)dar nu am mai folosit-o de f mult timp si de f curand m-am cadorisit cu una (tot remington-sunt fidela marcii)si azi a fost prima utilizare,dar la cel mai mic nivel de caldura doar sa aranjeze parul,ca oricum este drept;anyway vroiam sa zic ca imi plac aparaturile de uscat/coafat,dar acest tip de ondulator m-a cam speriat prin modul de „prindere” a parului…am utilizat pt bucle alt mod de ondulare,acele bigudiuri flexibile extrem de potrivite pt parul meu,insa acum prin aceasta inovatie minunatat(catifeaua) si acest pret f bun(asa mi se pare) este posibil ca in viitor sa intru in posesia unei astfel de ustensile(schimb si marca) si sunt sigura ca o sa ma descurc sa-l folosesc pentru bucle,deci ma bucur ca mi l-ai semnalizat!

    • Eu dacă folosesc strict uscătorul am o claie voluminoasă care nu se așează sub nicio formă. De-asta am și colecția de perii rotunde, de pe vremea când uscatul părului însemna șuviță cu șuviță, cu uscătorul. Mult timp și foarte obositor, de altfel, cred că așa am clădit mușchi la mâini :))
      Philips a tot lansat tot felul de produse de îngrijire interesante, în ultimele sezoane. Dar ăsta mi-a atras din start atenția, pentru că e un pic altfel.

    • Cred că e din cauză că și eu mi-l doresc și-s curioasă. Dacă reușeșc să transmit curiozitatea și neastâmpărul meu când dau de astfel de informații e bine, înseamnă că scriu cum trebuie 🙂

  9. Ma crezi ca a trebuit sa ma dus sa ma uit daca ondulatorul meu e conic sau nu? :)) Habar nu aveam pentru ca nu tare ma pricep la subiectul asta. Toate odulatoarele mi se par la fel. E drept ca il si folosesc destul de rar. Oricum am descoperit ca am meu e normal, nu conic. Oricum ideea asta cu catifeaua e foarte tare. O sa ma holbez si eu in magazine sa-l vad cum arata.

    • Cred că va deveni cel mai „atins” ondulator din toate magazinele. Ăsta e primul lucru pe care l-aș face eu, să pun mâna pe catifea 😀

  10. Sunt surprinsa de toate inovatiile in materie de produse pentru coafat. Mari producatori cred incearca sa aduca rezultatele obtinute la salon mai aproape de noi, prin aceste produse.

    • Cred că e din cauză că avem din ce în ce mai puțin timp la dispoziție pt a ne aranja la salon. Nu înlocuiește în definitiv mersul la specialist, dar cred că cine reușește să stăpânească tehnicile acasă obține rezultate destul de asemănătoare.
      Îmi place că devine foarte activă zona de beauty, din ce în ce mai incitantă.

  11. Jur, asta am cautat si eu zilele astea :)) M-am tot gandit sa mi-l cumpar. Inca nu m-am hotarat, ca sunt cam stangace in privinta parului si nu ma prea pricep. Am vazut ca si Dana Rogoz il foloseste 🙂

    • Și eu sunt curioasă cum m-aș descurca cu un ondulator conic. Pare ușor de folosit, dar doar practica mi-o poate demonstra. Catifeaua și promisiunea că șuvițele nu alunecă și sunt și protejate chiar mă fac să fiu interesată de el.

  12. M-ai facut si pe mine curioasa sa vad cum este acest ondulator. Asa cum spuneam, cu alta ocazie, am doua maini stangi cand vine vorba de coafat, deci mi-ai prinde bine un ajutor care sa fie usor de folosit. Mai ales ca si parul meu e razvratit si nu se aranjează decat daca bag peria in el 🙂

  13. Arata bine buclele alea lejere..nu am incercat pana acum ondulatorul conic,dar eu as vrea sa imi iau o placa de par multifunctionala,care are capete de schimb pentru multe chestii de coafura..de la indreptat parul si bucle,pana la suvite stil biscuite(aka. Prodanca ;))

    • Pe mine experiența m-a învățat că ajung să folosesc produsele multifuncționale în general doar cu un singur scop, de-asta mă îndrept spre ceva foarte dedicat, în general, când vine vorba de aparatură. Am avut prin primii ani de facultate o placă care avea și plăcile acelea de creponat, dar cred că le-am folosit de maxim 2 ori, mai mult de curiozitate.
      Dacă ai o prietenă care are așa ceva, cer-i împrumut o săptămână, să vezi cum te descurci. Eu așa m-am îndrăgostit de periile rotative și nu i-am mai dat-o înapoi până nu a venit a mea :))

  14. Mi-a atras atentia acest ondulator (din cate l-ai prezentat tu). Mi-ar fi de folos unul, deoarece am un par cam lung si am ramas in pana de idei (si dat fiind si faptul ca am doua maini stangi) si nu stiu ce sa ii mai fac, deci cred ca un ondulator de genul mi-ar mai usura putin cautatul de idei, desi, cred ca m-as plictisi repede de el.

    • Ai nevoie de un pic de îndemânare pentru astfel de aparate, totuși. Cu o perie rotativă ai încercat? Sau cu bigudiuri calde. Sunt mai ușor de folosit, cred eu.

      • Nu am incercat cu o perie rotativa (inca). Cand ma usuc, incerc (din cate am putut prinde de la salon) sa il usuc cu peria, dar dupa cum imi spunea si stilistul meu, am prea mult par si e foarte greu sa ii fac ceva. Dar, Doamne, asa mi-e de greu sa renunt la el, caci acum vreo 6 ani eram tunsa periuta, iar acum vreau sa o concurez pe Tangled (mai e mult pana acolo, dar sunt pe drumul cel bun).

        • Hmm, atunci peria rotativă nu e pentru tine. Da, te ajută enorm față de uscător și perie, dar pentru păr des și lung va fi o corvoadă. Dar o corvoadă mai mică decât doar cu peria și uscătorul. Dacă ai vreo prietenă care are deja perie rotativă roag-o să ți-o împrumute. Se dezinfectează ușor, cu apă și săpun și eventual câteva spray-uri de alcool. Și eu tot așa am devenit dependentă de perie, am împrumutat-o de la o prietenă și nu i-am mai dat-o înapoi până nu am avut-o pe-a mea în mână :)) Așa de mult îmi place. Dar eu am păr mediu totuși, mai e până la lung. Și nici foarte des nu e, are doar volum pentru că este creț natural.

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.