Pasteluri pentru primăvară – Arty Pastel Sephora Spring 2014

39
3979

Alo, mai e cineva pe-aici? Mă simt de parcă am abandonat blogul și aproape că mă doare fizic faptul că nu mai reușesc să scriu zilnic. Da, sunt obosită și nici cu cheful de viață nu stau prea bine, dar uite că mai am și seri dintr-astea, în care îmi rămâne suficientă energie cât să pot scrie.

Și pentru că tot a trecut curierul Sephora pe la mine săptămâna asta pot să vă spun ce minunății ni se pregătesc pentru primăvară. 

De ceva sezoane spui primăvară și te gândești la pasteluri, iar 2014 nu se dezminte de asta. Pantone a propus o serie de pasteluri în combinație cu ceva nuanțe tari, vibrante, strălucitoare și mă bucur să văd că nici zona de beauty nu e prea departe de cea de fashion, urmând recomandările coloristice.

Arty Pastel, așa se numește colecția de primăvară Sephora și deși pastelurile emană în general ulta-feminitate și dulcegării, avem câteva detalii care fac totul să devină mult mai îndrăzneț și modern, nu șters și prăfuit.

Primul produs care mi-a atras atenția a fost creta pentru păr. Da, da, ați citit bine, Pastel Hair Chalk ( Light Pink, Lilac și Turquoise) nuanțează părul în tonuri lăptoase și oferă întregii idei de pastel o tușă rebelă. Se aplică pe părul uscat sau umed, pentru o culoare mai intensă.

 Pasionate de ojă? Atunci setul Nail Studio & Cotton Candy s-ar putea să fie produsul care vă crează palpitații. Sunt 8 lacuri de unghii mini – 2 nuanțe nude, 5 pastel și o nuanță castaniu-cenușie.

Sau dacă fardurile de pleoape sunt slăbiciunea voastră, puteți încerca  o paletă cu 8 farduri de pleoape în culori pastel (Artist IT Palette), ce promit să ofere culoare bine pigmentată.

Nailpolish Addicts au o nouă textură cu care să se joace, din primăvară. Una care amintește de vata pe băț – Cotton Candy Effect Nail Polish.

Că tot vă spuneam că avem și culori intense, iată Artist’s Blush, în 2 variante de culoare – Pink și Coral. Ambalajele sunt de-a dreptul adorabile, dar îmi place mult și ce-i în interior. De-abia aștept să le swatch-uiesc.

Aceasta ar fi colecția Arty Pastel pentru primăvara 2014 de la Sephora, însă noutățile colorate nu se opresc deloc aici. Avem produse și nuanțe noi în gama de machiaj a brandului și sunt sigură că și vouă o să vă atragă atenția. Dar despre asta mai pe larg într-un alt articol, ca să nu vă amețesc.

Pentru că totuși se apropie Ziua îndrăgostiților și sigur unele dintre voi o sărbătoresc (eu recunosc că nu o fac), Sephora a creat și o mini-colecție body care cu această ocazie. I Love You are o combinație aromată de floare de bumbac, flore de migdal și floare de in, pe un pat de mosc alb și miere și vine și cu ceva surprize. Spumantul de baie/ gelul de duș este personalizabil și vine însoțit de un marker pentru declarații focoase de amor direct pe …sticlă 🙂 Bath-art, nu alta!

Și sarea de baie efervescentă conține o surpriză (un mesaj de dragoste) care rămâne să-l descopere fiecare, în timpul băii. De preferat în doi, desigur.

Loțiunea de corp este un ajutor bun în preajma sărbătorilor romantice, cred că știți deja. Pielea hidratată se cere sărutată, nu-i așa? Iar dacă vă place aroma, atunci încercați și săpunul lichid. Forma sferică îi dă un aer foarte chic în baie, iar asta v-o spun pentru că deși lichidul s-a terminat de mult, am încă în baie recipientul, pentru că mi-a plăcut prea mult.

Ce ziceți, ar da greș iubitul cu un astfel de cadou pe 14 februarie? Numai să nu uite să personalizeze sticla de gel de duș/spumant înainte de oferirea cadoului, ca efectul să fie maxim 🙂

Mă întorc la colajele cu celelalte noutăți, vreau să vi le arăt pe toate, pentru că tare interesante mai sunt. Ce spuneți, purtați Arty Pastel la primăvară? Ce vi se pare mai interesant din colecție și ce vreți neapărat să ajungă pe măsuța voastră de machiaj?

39 COMENTARII

  1. Hmm. Cel mai mult ma atrage creta de par in nuanta „Liliac”. Tot astept sa-mi creasca parul, ca sa-mi fac varfurile mov, acum nu mai trebuie. 😀

    • Eu mă gândesc că cel mai bine arată pe ombre, sunt sigură că se văd mult mai intes nuanțele. Oricum, e ceva ce aș încerca și eu, mi se pare foarte cute ideea.

    • Din păcate nu, nu am prețurile, le-aș fi postat 🙁 Și eu sunt curioasă cât vor costa, mai ales că sunt ediție limitată și dacă vreau ceva, trebuie să fiu pe fază.

    • Da, da, da, chiar acum vorbesc cu prietena mea din Belgia și la fel, creta a fost primul produs care a atras-o. Îi căutam alternative, că la ei Sephora nu e…

  2. vai cat de dragut arata culorile ojelor <3 m-am indragostit instant <3 si blush-urile la fel <3 pacat ca la noi in oras nu e magazin sephora 🙁

    • Păi poate faci o vizită până la București când apar 🙂 Ojele sunt curioasă tare exact ce textură au, pare un sand mai fin, mai fibros, să zic.

    • Cred că va fi tare folosită nuanța de lila în primăvară. Eu iar am uitat să-mi dau cu ojă, sunt cu tratamentul simplu pe unghii de mai bine de 10 zile, mă și mir că a rezistat atât, că n-am mai avut nici timp nici poftă de culoare. Poate totuși mâine mă îndur.

      • Si eu am umblat asa o saptamana intreaga, dar pur si simplu nu am avut chef sa imi fac unghiile, desi am promis ca mi le voi face mai des pentru a consuma armata de oje din posesie.

  3. M+am indragostit iremediabil de paletuta <3 arata demential atat culorile, cat si "hainuta" plina de viata; in ceea ce priveste creta de par, prima data cand m-am uitat la imagine am crezut ca este blush, dar apoi am vazut nuanta de turquoise si m-am gandit la farduri de pleoape baked, dar la creta de par nu m-as fi gandit niciodata. Chiar citisem saptamana trecuta despre ruj de par 😀
    Cand am ajuns la blush…speechless! Nuanta aceea de coral este preferata mea; si-apoi cand am ajuns la capitolul baie…ma crezi ca n-am folosit niciodata sare de baie? spumantul este preferatul meu, insa cea mentionata anterior nu face parte din produsele folosite pentru rasfatul din baie; nu stiu care ar fi motivul, dar cu siguranta voi incerca.

    • Totul arată nice & cute, girlish, dar nu foarte.
      E fun de folosit sarea de baie, nu face atât de multă spumă, dar aromează mai bine, mi se pare mie. Soțul meu e fan spumă, mie mi se pare mai relaxantă sarea de baie. Sunt curioasă ce mesaj e în interior, că am primit și eu o inimioară și…cred că o voi folosi la o baie în doi 😀

  4. sunt delicioase <3 <3 imi place ca Sephora are grija mereu sa iasa din anonimat pentru ca nu stagneaza,incontinuu are de oferit ceva nou,placut si bun 🙂

    • Stai să vezi noutățile în machiaj, că-s o mulțime de tentații. Nuanțe noi de farduri, de rujuri, un rimel cu o periuța…nici nu știu cum s-o descriu 😀

    • E cel mai fun produs din colecția asta, mie așa îmi pare. Am văzut că deja a pornit nebunia cretei pentru păr pe-afară și arată bine și pe păr mai închis la culoare, nu numai pe blond. E un moft pe care clar vreau să-l încerc 🙂

  5. Arata bine toate, chiar imi plac nuantele, asa mai discrete, mai naturale. 🙂
    Blush-ul imi place la nebunie cum arata. Cu siguranta arata bine si pe ten.

  6. rar mi se intampla sa ma indragostesc de tot ce vad….dar asta s-a intamplat acum 🙂 si de 14 feb oricum nu voi primi nimic,doar daca imi iau singura(which i will do most certainly :))
    oh cate minunatii am descoperit azi prin tine!:)

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.