Epilare acasă, dar cu rezultate ca la salon – Veet Easy Wax

63
37885

Am discutat ceva mai amplu despre epilare și metodele pe care le avem la dispoziție în trecut. Lamă, creme depilatoare, aparate de epilat electrice și ceară. Fiecare dintre noi are o metodă preferată, mai mult sau mai puțin dureroasă, cu efecte de durată sau doar pentru 1-2 zile.

Sunt șatenă, așa că nu cred că trebuie să dau prea multe explicații de ce aleg în general ceara. Lama și cremele sunt soluții de urgență, aplicate atunci când am uitat să-mi fac programare la salon sau n-am avut timp pentru ceară 🙂

Și uite că Veet parcă s-a gândit la momentele când mă trezesc la 1 noaptea că mâine vreau să port rochie sau fustă și parcă n-aș folosi lama, dis-de-dimineață. Ala că lansează Veet Easy Wax, depilator cu încălzitor electric pentru ceară de unică folosință.

Rezultate ca la salon, dar în confortul propriei case. Și nu-ți mai faci griji că nu găsești programare pe ultima sută de metri la cosmeticiană (mi s-a întâmplat mie fix înainte de Paște!). Rezervele conțin ceară naturală potrivită pentru toate tipurile de piele, chiar și pentru cea sensibilă, iar rezultatul este de durată, până la 4 săptămâni.

Ce avantaje are noul sistem: 1. Temperatura la care ceara este încălzită este perfectă, așa că eliminăm riscurile de arsură. 2. Aplicatorul roll-on permite întinderea uniformă și acoperă cele mai mici fire de păr. 3. Elimină dezordinea creată de încălzirea cerii prin alte metode.

În cadrul evenimentului ni s-a făcut și o mică demonstrație, la fața locului 🙂

Pachetul conține dispozitivul de încălzire cu capac integrat, suport pentru susținere și cablu electric detașabil, rezervă de ceară roll-on de 50 ml pentru epilarea brațelor și picioarelor, 12 benzi simple pentru epilare și 4 șervețele pentru îndepărtarea eventualelor resturi de ceară. Ca mai jos.

Mi s-a promis că o rezervă este suficientă pentru 2 epilări lungi sau 4 scurte. Eu am de gând să-l încerc prima dată pe brațe. V-am mai povestit aici că-mi place sistemul roll-on și cu fășii și că sunt fan ceară. Bine, nu sunt străină de absolut nicio metodă de epilare și pe fiecare le-am testat în mod repetat, dar pentru mine epilarea cu ceară rămâne cea care are cele mai bune și de durată rezultate. Mă pot declara deja expertă în epilarea cu ceară acasă, pentru că mie așa îmi este cel mai comod (epilarea de la 12 noaptea i-aș zice și n-aș greși, că mai mereu așa se întâmplă).

Prețul recomandat de vânzare pentru setul cu încălzitor* este de 70 de lei. Rezervele au prețul recomandat de 35 de lei și se găsesc deja pe rafturile supermarketurilor și în farmacii, dar și online la eMag*. Fiecare rezervă vine însoțită de 12 benzi și 4 șervețele pentru îndepărtarea resturilor de ceară.

Nu mă pot abține să nu vă arăt noi mei balerini de casă și broșa pe care am personalizat-o după bunul plac, la evenimentul de lansare Veet. Maison 13 a fost ca de obicei o „casă” primitoare pentru o seară între fete.

Voi ce metode de epilare folosiți? Este ceara printre preferate sau metodele „fără durere”?

UPDATE: Review complet pentru aparat și sfaturile mele cu privire la folosirea lui, chiar AICI.

*Link afiliere

63 COMENTARII

  1. Foarte tare. Abia astept sa incerc ceara de la ei. Eu folosesc de ceva ani aceasta modalitate de epilare si am gasit si o ceara care se potriveste aproape perfect cu pielea mea nazbatioasa (nu ramane lipita de piele si nu imi lasa vanatai). Pretul pentru incalzitorul acesta e super si ma gandesc ca sigur e facut foarte bine: de exemplu incalzitorul de la kallos se infierbanta f tare si poate fi folosit doar daca il infasori intr-un prosop; incalzitorul pe care il am eu, e facut dintr-un plastic mai gros si nu ma frige la mana cand il folosesc.
    Pt rezerva, 35 ron mi se pare un pic cam mult (daca e pretul pentru 1 rezerva). Eu dau pe o rezerva 10 ron si pe benzi dau in jur de 15 ron pe 100 bucati si ma tin destul de multe luni.
    Eu totusi o sa incerc 1 rezerva VEET sa vad cum este. Sper sa ma impresioneze, dar are ceva concurenta in ceara mea preferata care sta cuminte in frigider:)

    • Buna! As vrea sa imi cumpar si eu un incalzitor si rezerve la un pret rezonabil. Cele de la Veet suna ok, dar am vazut ca te-ai declarat foarte multumita de unele anume. La care te referi? si de unde se pot cumpara? Si eu am o piele sensibila si as vrea sa incerc ceva care are deja recenzii bune:)

      • Până acum preferata mea a fost ceara roll-on Sessu – e varianta cea mai scumpă de la ei, pe bază de zahăr (se dizolvă resturile în apă, la duș, de-asta îmi și place). Doar că trebuie încălzită în apă fiartă și recunosc că de multe ori o încălzesc mai tare și aștept să se răcească să o pot folosi. Pentru brațe și ocazional pentru picioare l-am folosit.Se găsesc în supermarketuri.
        O să-l încerc zilele următoare și revin cu feedback pe cel de la Veet.

        • Am inteles.Ms frumos. Apropo Adina,ai mentionat ca ai o ceara si un incalzitor preferate.Care sunt acelea?Ms

        • Trebuie neaparat sa incerc si eu ceara de la veet. chiar suna foarte bine tot ce spui tu, Jules:)
          Faza cu circul e dementiala. Cand trebuie sa ajungi pe partea interioara a mainilor / picioarelor e demential mereu:))

        • Mâine de dimineață îl încerc și pe picioare, e decis! Deja pe brațe sunt super-mulțumită, am pielea fină de o săptămână, nu s-au rupt firele, nu m-am iritat. Testul final mâine și vă povestesc, cu tips&tricks. Fără poze din timpul operațiunii, că nu-s chiar așa de curajoasă 😀

  2. Eu am un asemenea aparat dar e no name. Merge cu rezerve de 100 de ml care ajung undeva la 8 lei bucata, de asemenea si benzile sunt 100 cu 8 lei..Reervele se gasesc si cu roll-on mic perfecte pt mustata, sprancene si inghinal.Pe aparat am dat 50 de lei…personal cred ca acest aparat si rezervele sunt cam scumpe:D si cred ca nu au eficienta mai mare fata de cele no name

  3. Eu folosesc ceara doar pentru brate (si asta pe timpul verii, fiindca iarna apelez la epilator). M-ar tenta sa mi cumpar pack-ul fiindca stiu ca cei de la Veet au produse bune in general 🙂

    • Eu în ultima vreme am făcut bubițe de la epilator 😐 Nu-mi imaginez de ce, pentru că-l curăț și sterilizez după fiecare folosire, plus apă termală după, pentru calmarea pielii… De-asta cam trebuie să mă reîntorc la ceară, rar de tot am probleme cu ceara.

  4. Da, eu folosesc exclusiv ceara, desi are dezavantajele ei.
    Dar reusesc sa ma programez la salon din timp.
    Am inceput sa folosesc si ceara de unica folosinta, am si acasa, dar recurg mai rar la epilarea la domiciliu.

    • Am sunat și-am încercat pe la 3-4 saloane înainte de Paște, că…am uitat să mă programez din timp. Recunosc, mi-era lene să mă fac singură, n-aveam chef. În rest, mă apucă „pohta” de epilat doar pe la 10-11 noaptea. Sunt un pic cam zmucită, așa că soluția pentru acasă e cea mai potrivită pentru mine. Plus că în ultima vreme mereu apare ceva neprevăzut. Am ratat o programare la tratament cosmetic din cauză că n-am reușit să termin o întâlnire la timp…

  5. Vai cat de frumoasa e brosa…am ramas cu ochii la ea!

    In alta ordine de idei chiar ma intrebam acum vreo jumatate de an de ce nu au cei de la veet un aparat din asta de incalzit ceara. Cautam unul la vremea respectiva si incercasem benzile cu ceara rece de la veet asa ca mi se parea alegerea ideala. Doar ca am descoperit ca inca nu scosesera asa ceva asa ca m-am reorientat. Din pacate dupa cateva incercari am realizat ca ceara nu e pentru mine. Sunt neindemanatica sa imi las tot felul de resturi pe piele. Plus ca mi se pare ca imi ia mai mult timp. Cred ca e si din cauza ca am multa experienta cu aparatul 😀

    • Ceara cere puțină experiență în folosire, da. Și mie mi-a fost mai greu cu benzile și ceara roll-on la început, dar deja m-am învățat acum și termin cât ai zice pește 🙂
      De resturile de ceară scapi în general cu un ulei – poate să fie și de măsline dacă nu au unul special după epilare. Și așa și hidratezi pielea. Aparatul ăsta vine însoțit de tot ce-ți trebuie, la fel și rezervele.

  6. Ieri am cautat putin pe net despre acest produs nou si nu am gasit prea multe informatii, ce bine ca ai scris despre el. E bine sa il ai in casa, insa eu cu ceara acasa am avut numai experiente mediocre….adica tot la salon trebuie sa ajung daca vreau sa fiu impecabila. Am un epilator electric si il folosesc la nevoie, la fel lama de ras Gillette Women. Stau insa si ma gandesc daca merita sa dau 70 de lei pe el….cu 70 de lei ma duc de doua ori la salon si de acolo stiu ca plec fara sa mai am nevoie de retus. Cred ca va fi un produs apreciat de cine e mai priceput la epilarea cu ceara :). Totusi imi place cum arata, ca e roz…. sa il si vad si ma mai gandesc.

    • L-am folosit zilele trecute, pe mâini și chiar a luat și firele mici, rezultat ca la salon 🙂 Dar am experiență pe epilarea acasă, apelez la ea destul de des, de ani buni. Mâna se clădește în timp.
      O să scriu un update ce și cum, dar sunt chiar foarte mulțumită de rezultat și de faptul că n-am mai avut grija încălzirii/răcirii. Săptămâna viitoare îl încerc și pe picioare, acum pe brațe am avut nevoie.

      Investiția inițială pe aparat e cam cât 2 vizite la salon, epilat lung, corect, dar o rezervă de ceară este 35 de lei după, deci 2 epilări lungi cu banii pe una la salon 🙂 Sunt și avantaje.

  7. Foarte ingenioasa ideea…eu am folosit ceara doar de vreo 2 ori si era ok, insa am fost ajutata,ca nu reuseam singura. Mi se pare chiar simplu ce ne povesesti tu, mi-as face si eu curaj. Momentan folosesc mai mult lama, e mai rapid, ies din dus si in 3 minute am rezolvat, insa nu e de durata si nu ma pot declara multumita cand a doua zi deja simt cum creste firul de par.

    • Da, pentru mine este foarte-foarte simplu acum, dar am ani de experiență în epilarea acasă. Mâna trebuie formată puțin, contează mult cum tragi, în ce direcție, cât de repede. O să încerc să explic cât de bine pot când fac update de folosire pentru aparat. Aștept să-l încerc măcar o dată și pe picioare și vă povestesc 🙂

      • Asta o sa-mi placa teribil, voi reveni sa citesc update-ul. Intr-adevar, conteaza mult cum tragi si mereu ma intreb daca „epilatoreasa” mea (asa-mi place s-o numesc pe cosmeticiana la care ma epilez) trage in directia buna.
        Oare modul / directia in care tragi determina si cresterea sau nu a firelor de par sub piele?

        • Să știi că nu m-am gândit până acum dacă direcția de tragere ar avea ceva de-a face cu crescutul pe sub piele. Hmm, bună întrebare. O să încerc să fiu mai atentă, să-mi dau seama de aspectul ăsta. Mie îmi cresc mai multe fire pe sub piele când mă epilez cu aparatul electric decât atunci când apelez la ceară. Dar cum ziceam, mi-am format mâna bine, am ani și ani de experiență. În mod normal cosmeticiana are mult mai multă libertate de mișcare și ar trebui să tragă corect, fiind și antrenată în sensul ăsta. Eu de multe ori mă simt ca la circ, o mică contorsionistă, atunci când trebuie să ajung pe părțile interioare ale brațelor sau mai sus pe gambe :))

    • Pentru zone sensibile- linia bikinilor și axilă am văzut în fișa de instrucțiuni că ar fi și rezerve cu capăt roll-on mai mic, dar trebuie să cercetez pe piață. Însă nu se folosește pe față Easy Wax, doar pe zonele corpului.
      Pe brațe l-am folosit zilele trecute și chiar m-am uitat să văd cât s-a consumat din rezervă. Aproape imperceptibil și am aplicat de 2 ori ceară, ca să mă asigur că scap de tot-tot-tot. Pentru brațe cred că ajunge de 6-7 ori o rezervă, pe puțin, dacă nu și mai mult.

  8. Interesant produsul1 😀
    Eu prefer aparatul epilator – smulgatorul e sfant pt. mine de 8, 9 ani 😀 Si mai apelez si la ceara de zahar. Mi-o prepar singura si ma epilez linistita, acasa brazilian style cu durere minima si efect indelungat.

  9. Folosesc cam toate metodele, depinde de situatie, insa si eu prefer ceara sau epilatorul pentru rezultate de durata.
    Imi place ideea de la Veet, mi-ar prinde bine si mie 🙂

      • Am scris și review de când am anunțat lansarea aparatului, îl găsești AICI.
        După epilare sunt foarte ok șervețelele care vin o dată cu aparatul și rezervele, dar dacă simți nevoia de ceva special pentru asta, balsamul după epilare de la Elmiplant este eficient și la un preț modic.
        Eu îmi cumpăr rezervele din supermarket în general, cam tot la același preț. Dar pentru cele care chiar nu le găsesc, cum mi s-a întâmplat și mie prin iarnă, cred că online-ul este o soluție bună. Prețul este într-adevăr cel mai mic pentru rezerve, dar pentru aparat prețul este mare, în Carrefour este doar 60 de lei.

  10. Referitor la raspunsul tau, vreau sa zic ca si la mine e posibil ca firele de sub piele de-acum sa fie rezultatul folosirii, intr-un timp, a aparatului.

    Mi te si imaginam, contorsionata ca la circ :))

  11. Eu folosesc ceara si epilatorul ….. Imi place foarte tare epilatul cu ceara , insa am o mare problema : mi se lipeste ceara de maini si unghii :)) Cum procedati astfel incat sa nu va murdariti foarte rau de ceara ?

    • Scapi de ea cu șervețelele speciale sau cu loțiunile pe bază de ulei, după epilare. Altă metodă nu am nici eu.

      Un alt truc este să lași o porțiune de 2 cm liberă atunci când aplici fâșia, să ai de unde apuca fără să fie și ceara implicată în proces 🙂

        • Nu, Oana, este destinat strict picioarelor si mainilor. Roll-on-ul lat face dificila aplicarea in zona inghinala. Exista un tip de rezerva pt aparatul asta care poate fi folosit pe linia bikinilor (in jurul slipului) insa eu nu am gasit inca rezerva asta la raft.

  12. Mi se pare foarte fain aparatul si as avea incredere sa-l cumpar in locul unui no name care e pe la acelasi pret.

    In schimb, rezervele de ceara sunt foarte scumpe (35 ron vs 5-6 ron una no name) si as vrea sa va intreb daca in aparatul veet se poate pune ulterior rezerva de ceara no name (daca se potriveste) si daca ati observat diferente de calitate intre rezervele de ceara no-name si cele veet. Multumesc!

  13. Buna! As vrea sa imi achizitionez acest aparat,dar pretul rezervelor mi se pare cam mare. stiti cumva daca se poate folosi si cu rezervele clasice de pe piata, 7-10 ron/buc?

  14. Buna,
    Ati incercat epilarea cu zahar? e mai putin dureroara decat cu ceara, da rezultate la fel si nu se lipeste de piele ca ceara, e ff interesanta:)

    • Încă nu am încercat epilarea cu ceară și nu vreau să o fac eu acasă, am înțeles că tehnica este puțin diferită. Nu am aflat încă de vreun salon din București unde mă pot duce, dar dacă aflu, o să încerc 🙂

    • Nu știu, Cris, din păcate un alt încălzitor nu am încercat să am informația asta, dar din ce am văzut eu rezervele și încălzitoarele sunt standard. În afară de aparatul și rezervele speciale de la Veet 🙂

  15. am gasit in catalogul de prduse de la carrefour, aparatul cu ceara de la veet la pretul de 49 ron (la reducere). chiar pretul rezervelor de la veet este di 35 ron- O REZERVA?

    • Eu am intrat în magazinul online, acolo nu îl au. Deci la ei e la promoție. Da, prețul unei rezerve este de 35 de lei, am specificat și în articol, ăsta este prețul recomandat. Vine împreună cu 12 benzi și 4 șervețele după epilare.
      Știu că prețul este mare comparativ cu rezervele care se găsesc peste tot, dar eu prefer să le folosesc pe-astea, că tot am aparatul și știu exact cum este ceara, nu merg la ghici 🙂

  16. Si eu mi-am cumparat azi acest set! Abia astept sa il folosesc,singurul lucru e ca mi se par prea scumpe rezervele fata de altele! Pacat ca nu se pot folosi decat de la veet,ieseam un picut mai ieftin 😀 !Dar e bine si asa.

    • Ți-aș zice să-l folosești cu plăcere, dar nu e nicio plăcere în operațiunea asta… Așa că să-l folosești cât mai eficient și cu cât mai puțină durere. Să vedem cum îmi ies planurile pe weekend, poate totuși mă îndur să fac o demonstrație filmată, pe brațe 🙂

    • Bună, Dana.
      Nu, se recomandă strict pentru picioare și brațe. Roll-on-ul este lat și nu poate fi folosit pe zone mai înguste, cum ar putea fi fața.
      Citește te rog și review-ul meu, de AICI.

    • Cel mai probabil tragi incorect sau nu s-a fixat bine hârtia peste ceară.
      Aici găsești și review-ul kitului de epilare.
      Ai încercat cumva să-l folosești pe zona inghinală sau pe picioare și brațe ai problema cu firele care nu se îndepărtează? Nu-mi pot da seama de ce s-a luat pielea. Încearcă să-mi explici cum l-ai folosit. Eventual trimite-mi un email la contact@beautybyjules.ro dacă nu te simți confortabil să-mi explici într-un comentariu.

  17. oare numai mie nu-mi place acest aparat Veet?! am incercat de 3 ori si ia parul tot nu…. Teoretic, eram si sunt incantata de „device”. Practic, nu merge.
    l-am cumparat de la Nethelp cu 85 lei, iar la Auchan e 45. Am crezut ca si mor de draci….

    • Eu îl folosesc în continuare de anul trecut și nu am deloc probleme cu el, am trecut prin nu știu câte rezerve deja.
      Este posibil ca aplicarea să nu fie tocmai cea corectă, altfel chiar nu-mi pot da seama de ce la unele funcționează și la altele ba. Prețurile într-adevăr, diferă de la magazin la magazin, eu îmi cumpăr rezervele din supermarket pentru că acolo le-am găsit la cel mai bun preț.
      Ce probleme întâmpini cu aparatul, ce nu iese așa cum trebuie, în afară de faptul că spui că nu ia tot părul. Ceara se întinde corect, ușor? Și…pe ce zone aplici? Rezervele sunt gândite pentru picioare și brațe. De curând au aparut și cele pentru linia bikinilor și axilă, cu un capăt de aplicare mai mic. Însă nici rezervele noi nu sunt recomandate de producător pentru epilarea inghinală totală, ci doar pentru conturul bikinilor.

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.