De când începem să aplicăm cremele antirid?

12
14727

Am observat de multe ori că se pune foarte mult accentul pe recomandările de vârstă inscripționate pe cutiile cremelor de îngrijire pe care le folosim. E o practică relativ nouă aceasta, de a pune 25+, 30+, 35+, 45+ pe ambalaj, ajutând într-un fel consumatorul să decidă ce i se potrivește mai bine, în funcție de vârstă.

Însă aceste recomandări se bazează pe o medie, pe cercetări ale pielii pe un eșantion de persoane dintre care noi s-ar putea să nu facem parte. Sunt femei care au un ten impecabil la 40 de ani, la fel cum sunt femei care de la 20 de ani arată semne ale îmbătrânirii tenului. Nu suntem identice, pielea noastră nu reacționează la fel și mai ales suntem supuse unor factori de îmbătrânire diferiți. Sau care acționează diferit în cazul nostru.

sursă colaj: pinterest.com

Tocmai de aceea, dacă tenul nostru nu corespunde mediei de vârstă ca textură sau probleme, ar trebui să fim capabile să identificăm de ce are nevoie și să îi oferim produse corespunzătoare. De exemplu: Tenul meu este matur (am trecut de 30 de ani) dar continuă să aibă probleme adolescentine, cu mici imperfecțiuni, pori măriți și o secreție intensă de sebum. Zona ochilor are însă riduri de expresie, la fel și fruntea. Dacă pe ten caut produse de hidratare, menținere în frâu a secreției de sebum și ceva anti-aging, pe zona ochilor am trecut deja la antirid.

În principiu tenurile tinere, adolescentine, nu au nevoie de mai mult decât hidratare corespunzătoare, în funcție de tipul de ten. Produse cu texturi ușoare pentru  tenurile mixte sau grase, cu texturi mai dense pentru tenuri cu tendință de uscare.

A nu se confunda anti-aging cu antirid. Anti-aging reprezintă pasul intermediar, de prevenire a ridurilor și de atenuare a liniilor fine, de expresie, în timp ce antirid deja este următorul nivel, în care vorbim de „atac” al problemelor și atenuarea ridurilor adânci, ce nu dispar nici măcar temporar, cu o hidratare adecvată. Desigur, formulele celor din urmă sunt mai studiate, principiile active folosite sunt mai puternice și caută să oprească și să „umple” șanțurile deja create în piele.

Așadar primul pas este hidratarea. Când aceasta devine insuficientă, trecem la anti-aging. Când și cremele anti-aging nu mai dau rezultate și experimentăm deshidratare și ridurile avansează, trecem la antirid.

V-am spus toate acestea pentru că săptămâna trecută, la o nouă lansare Eucerin, am găsit la raft o doamnă fix pe gustul meu. Care cunoștea excelent produsele și s-a ferit să-mi dea o vârstă recomandată de folosire pentru noul Volume-Filler, aderând fix la părerea mea, că trebuie să ne cunoaștem pielea și să-i oferim fix de ce are nevoie.

Gamele Eucerin sunt structurate întrucâtva pe tipologii de ale pielii în funcție de vârstă (vârsta biologică, nu neapărat cea din buletin), dar în cazul în care le găsiți la raft și nu știți ordinea de „putere”, aceasta ar fi cam așa: AquaPorin Active pentru hidratare, pentru tenul tânăr; gama Q10 este anti-aging, pentru tenurile care încep să îmbătrânească și să dezvolte riduri; pentru riduri deja formate avem Hyaluron-Filler. Acestea erau gamele prezente până de curând pe rafturile farmaciilor.

De luna aceasta, în HelpNet și alte farmacii veți găsi și gama Volume-Filler, ultima verigă în îngrijirea antirid de la Eucerin. Pentru ziua aceea în care observați că pielea s-a lăsat, conturul facial începe să se piardă iar aspectul de tânăr, proaspăt, al pielii, a dispărut.

Putem vorbi de volum și în cazul pielii, pentru că în timp straturile pielii pierd din cantitatea de acid hialuronic, colagen și scade numărul și dimensiunea celulelor generatoare de volum, adipocitele. Pielea devine mai puțin elastică și forța gravitațională își spune cuvântul. Nu ne putem muta pe Lună, așa că pentru mai multă definire ne putem baza pe Volume-Filler, ce combină 3 ingrediente active.

Magnolol, extras din magnolie, un activ ce stimulează multiplicarea celulelor și oferă de până la 3 ori mai mult volum pielii.

Oligopeptidele, ce stimulează metabolismul pielii și acționează asupra fibrelor de colagen, pentru mai multă fermitate.

Acidul hialuronic, ce optimizează hidratarea și astfel reușește să reducă aspectul ridurilor.

Ce-mi place foarte mult la gamă este că și crema de ochi are factor de protecție. E adevărat, doar SPF 15, dar față de majoritatea cremelor de ochi prezente pe piață, prezența sa este un plus.

Gama conține și creme de îngrijire destinate tenurilor mixte, însă pentru moment în România sunt disponibile doar cele destinate tenului uscat. Prețul recomandat pentru Volume-Filler cremă de zi pentru ten uscat (SPF15) este de 108 lei și are 50 de ml. Crema de noapte are un preț recomandat de 112 lei, tot la 50 de ml și promovează regenerarea celulară. Aceasta este destinată tuturor tipurilor de ten. Crema pentru ochi are 15 ml, SPF15 și un preț recomandat de 97 lei.

Eu nu am ajuns încă în punctul în care să-mi fac griji pentru volumul pielii mele, însă aș face orice să previn lăsarea pleoapelor, până la blefaroplastie. Încă nu am decis ce cremă de ochi va urma rutinei mele de acum, însă Volume-Filler pare a fi un pretendent bun la înlocuirea serului și a cremei hidratante pe care o folosesc în prezent. Am devenit din ce în ce mai conștincioasă în aplicarea cremelor de ochi și rezultatele se văd.

Și ca ultim punct pe agenda de azi, a îngrijirii pielii, aș mai avea de făcut o precizare. Majoritatea studiilor clinice și dermatologice se fac pe o perioadă de 4 săptămâni. Rezultatele pe care cremele de îngrijire le promit (dacă nu cumva este specificat altfel) ar trebui intepretate ca utilizare zilnică timp de minim 28 de zile. Aceasta este perioada în care ne putem da seama dacă avem cu adevărat rezultate anti-rid.

Și nu uitați, îngrijirea nu se termină o dată cu aplicarea ultimului strop de cremă. Rezultatele obținute nu se mențin la infinit, mai ales când vorbim de îngrijire antirid. Efectele trebuie întreținute. Dacă descoperiți o rutină care vă funcționează mergeți înainte cu ea, zi de zi, pentru o piele sănătoasă și frumoasă.

Toamna aceasta pare că toate brandurile s-au unit pentru a oferi alternative la injecții cu botox și alte proceduri chirurgicale costisitoare și riscante. Mie-mi convine, vreau să-mi scot cartea de identitate să-mi confirm vârsta. Cu energia să vedem cum o rezolv, cu aspectul pielii cred că mă descurc.

Pe voi cât de tare vă interesează îngrijirea anti-aging și antirid? Ce așteptări aveți de la cremele voastre pe termen scurt? Dar pe termen lung?

12 COMENTARII

    • Mi-am dat seama că trebuie să scriu asta când la ultimele 2 lansări de game antirid prima întrebare era mereu – de la ce vârstă este recomandată. Și pentru primele dăți am auzit că atunci când este nevoie, nu am auzit o cifră 🙂

  1. Mentionez ca am 24 de ani si ma confrunt cu un ten gras cu tendinte acneice, insa, incep sa se manifeste si primele riduri, in zona fruntii si putin in zona ochilor (mai mult de expresie aici).
    De regula, foloseam doar o crema destinata tipului meu de ten, ce sa asigure un nivel optim de hidratare, matifiere si mentinerea imperfectiunilor sub control.
    Acum, de aproximativ 3 saptamani, am inceput sa folosesc un ser pentru primele riduri si au incep deja sa se vada mici diferente, ridurile nu mai sunt asa de accentuate, iar pielea este mai bine hidratata.
    Incet, incet incep si eu sa-mi mai schimb rutina de ingrijire a tenului si sa ii ofer, pe cat posibil, ceea ce are nevoie.

    • Când se face frig afară eu chiar caut creme hidratante cu texturi mai dense. Sau trec la uleiuri și seruri, tocmai pentru că și un ten mixt se poate deshidrata. Și pe un ten deshidratat ridurile încep să-și facă de cap.
      Spor în înțelegerea tenului tău, e cel mai important lucru când vine vorba de piele – să-ți dai seama ce vrea de la tine și cum să-l ajuți 🙂

  2. Eu in adolescenta (cand nu citeam mare lucru, nici nu erau atatea articole) aplicam matifiere peste matifiere si tot nu-mi era matifiat tenul. Cred ca mai rau faceam. Nici gand sa-mi pun problema daca-l hidratez corect. Credeam eu, ca la cat sebum are este hidratat peste masura. 🙂 Normal ca-i fals, am inteles mai pe final asa, dar tot nu-i tarziu. Acum vreau putina matifiere pe zona T dar vreau si acel glow, tenul incepe sa se maturizeze. Este mai complicat, stii doar. Greu ma mai multumeste o crema. 🙂

    • În păcatul matifierii cred că am picat toate cele cu tenul mixt sau gras. Nu cred că există excepții. Toate ne doream să scăpăm de glow, după 30 de ani nu știm cum să-l mai găsim :)) Cred că partea cea mai importantă este să reușim să ne cunoaștem tenul, într-un final și să reușim să-i oferim ce are nevoie.

  3. Super interesant si plin de informatie articolul tau. Cu ocazia asta mai tragem un semnal de alarma asupra sanatatii pielii si a „ingrijirii” gresite pe care multe femei o promoveaza in mod constient sau inconstient.
    Bravo, Iuliana! :*

  4. Buna ! Am tenul cuperozic si deshidratat pe pometi plus ridurile din jurul ochilor( 34 de ani). Din ce am citit mai sus, cred ca am nevoie de mai multe creme. Tu ce parere ai?
    P. S. Am auzit de la fetele de pe youtube ca produsele Eucerin nu mai exista in Romania.

    • Da, Eucerin s-a retras din România de la finalul anului trecut. Nu știu încă dacă este o reorganizare și dacă vor reveni. Dacă ai ocazia să ieși din țară le poți căuta prin farmacii.
      Pentru tenul cuperozic ar trebui să fii foarte atentă la ce folosești, să nu agraveze simptomele. Ferește-te sub orice formă de produse cu alcool denaturat printre ingrediente. Nu strică să folosești creme diferite pe zone diferite, mai ales dacă există diferențe atât de mari între zone. Ceva foarte hidratant ziua pe zonele descuamate și nutritiv seara, ca să reușești să aduci pielea la un numitor comun. Nu uita de SPF cât mai ridicat în timpul zilei, să nu agravezi cuperoza. În jurul ochilor poți începe cu o cremă hidratantă, vezi cum se comportă pielea, iar dacă nu vezi rezultate, poți trece pe antirid. Dar hidratarea este întotdeauna baza de pornire. Caută creme cu acid hialuronic, e un ingredient bun pentru hidratare.

  5. Am folosit foarte multe creme, iar unele pentru mine nu a avut rezultate foarte bune. Eu am inceput sa folosesc creme anti-rid de la 25 de ani si abia acum, la 32 am reusit sa gasesc o crema potrivita si eficienta pentru tenul meu: crema cu acid hialurinic de la DermaE pe care o recomand cu caldura tuturor. Te pup

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.