Hai să vezi pantofii mei cu toc!

35
4445

Cred că am mai spus-o deja, mă repet la fel ca o bătrânică, dar anul acesta am îndrăznit după mulți ani să port mult mai des tocuri. Ba chiar m-am cocoțat pe tocuri de 13 cm și m-am simțit incredibil de bine. Colecția mea de pantofi s-a mărit considerabi, față de alți ani, când preferam pantofii sport sau balerinii.

Ceea ce vedeți mai sus nu este o fotografie făcută într-un magazin, ci este mica mea colecție de pantofi…înalți. Și nu, nici măcar nu este toată, sunt doar perechile pe care le-am purtat măcar o dată anul acesta. De altele am făcut abuz, de-a dreptul. Și cum vă spuneam, nu sunt străină de tocurile de 13 cm. Ultimii veniți sunt Peep Toe Black Snake, de la SuperPantofi.ro

Îmi plac pantofii cu toc pentru că îmi dau încredere în mine. Știți ce se spune – Dă-i unei femei o pereche de pantofi cu toc și va cuceri lumea. Sigur, platformele sunt mult mai comode, dar nu reprezintă o provocare, spatele nu se îndreaptă de la sine și privirea nu țintește înainte, încrezătoare. Când port pantofi cu toc postura parcă mi se schimbă de la sine, fără să fac  cel mai mic efort conștient.

Nu o să vă spun că sunt cei mai comozi pantofi, pentru că nu este tocmai cazul. Piciorul se simte puțin încorsetat, dar nu am tocmai un picior perfect. Dar arată impecabil, talpa aurie creează un detaliu atrăgător, iar piciorul arată atât de frumos încât privirile altora se întorc, inevitabil. Sunt comozi la mers, cel puțin pentru mine. Nu m-am împiedicat în ei și nici nu m-am clătinat, dar am ceva antrenament „la înălțime”. Pielea lăcuită nu s-a zgâriat, deși i-am supus la ceva mers pe jos.

Cu ce i-am purtat? Cu rochița Nissa pe care nu apucasem să o scot din dulap. Dar vremea a ținut cu mine și a fost îndeajuns de răcoare încât să o pot purta mai înainte să vină toamna.

Am ales o ținută office pentru că mi s-a părut o primă alegere potrivită. Am de gând să-i încerc și cu ținute casual, vă țin la curent cum îi mai asortez. De data aceasta am accesorizat rochia cu o broșă-camee, creație proprie și o pereche de cercei lungi cu aspect vintage.

Ați îndrăznit până acum să purtați tocuri atât de înalte? Cum stați cu încrederea, atunci când purtați o pereche de pantofi cu toc?

Și pentru că am la dispoziție 3 cupoane valorice de la SuperPantofi, fiecare în valoare de 30 de lei săptămâna aceasta, vi le ofer vouă. Dacă vreți unul dintre cupoane, tot ce trebuie să faceți este să-mi lăsați un comentariu și să-mi spuneți ce v-ar plăcea să vă comandați din magazinul online.

Atenție însă, cupoanele pot fi folosite doar pentru pantofii care nu au deja o reducere aplicată și sunt valabile până vineri, 17 august, inclusiv. Primele 3 comentarii care solicită cupoanele, le primesc.

35 COMENTARII

  1. Uaau, esti tare, tare frumoasa! Pozele sunt superbe,mai ales ultima, parca esti un copil cu carlionti, gingas!!! Data viitoare sa ne postezi buletinul aici. Da, da.

    • O dată ce treci peste ideea că nu poți purta pantofi cu toc, devin fun-fun-fun! Plus că sunetul pe care îl face o pereche de pantofi cu toc în mers e…muzică 🙂

    • Mai am o pereche cu tocuri atât de mari. Am văzut că multe fete s-au îndreptat spre perechile colorate de pantofi, dar după cum se vede, de-astea am o grămadă, deja 🙂

    • E îndeajuns dorința, că de găsit, sigur găsești pantofi să-ți placă, o mulțime 🙂 Doar dacă nu ești cu 35-36 ca mine, și găsești rar numărul la ce-ți place.

  2. Iti sta foarte fain si ma tenteaza cateva modele de pe site.
    As vrea doar sa stiu din ce materiale sunt lucrate, piele/inlocuitor, pentru ca nu-mi dau seama din poze doar si nu exista o sectiune de comentarii la afisearea produsului. Exista informatia pe undeva si nu m-am prins eu?

    • Adelina, din păcate voucherele valorice nu pot fi folosite pentru pantofii deja aflați la reducere 🙁 Dă-mi de veste dacă totuși vrei voucherul și îți trimit pe mail codul pe care să-l folosești 🙂

  3. Imi place foarte mult tinuta ta, de pantofi nu mai zic…imi plac modelele de pe superpantofi, insa aceleasi modele le gasestila noi in oras la un magazin…insa la mai putin de jumatate de pret…la o treime de pret chiar.
    Te pup si spor in continuare la articole atat de frumoase!

  4. Ne bucuram sa stim ca va plac modelele noastre.Avem modele pentru toate gusturile, de asemenea si preturi.
    Pentru ca piata furnizorilor de pantofi este restransa, este posibil sa avem furnizori comuni dar ne mandrim si cu modele unice in Romania, in fiecare sezon.
    De asemenea, in fiecare zi, clientele noastre fidele obtin cupone de reducere, incepand cu 30 de lei, iar in plus organizam concursuri regulate pe Facebook si nu numai, oferind astfel preturi mult mai mici fata de concurenti.

    Imediat ce facem cunostinta vei deveni un Super Client care se bucura de discounturi si promotii dese, foarte dese, indiferent de sezon, chiar si in afara perioadelor de promotii.

    Multumim foarte mult pentru deschiderea de care dati dovada si asteptam in continuare feedback-ul vostru.

  5. Jules, daca imi permiti sa-ti recomand o alta tinuta cu acesti pantofi: o rochie de inspiratie retro, cu precadere, din zona anilor ’50, ochelari de soare cat-eye si tocurile inalte plus o doza de sex appeal 🙂 ce spui?

    • Nu găsesc ochelari care să-mi vină ok, pe stilul ăla 🙁 Mie îmi plac, lor nu le place de mine :)) O să arunc o privire prin șifonier, să văd dacă am o rochie pe stilul ăsta. Cred că cea de la New Look s-ar potrivi, dar pentru o următoare ținută am altceva în minte, un pic mai casual 🙂
      Ah, vezi și ultima ținută cu pantfii, aici ->http://beautybyjules.ro/porniri-fashioniste/zazzy-in-alb-si-negru/

  6. Imi plac mult pantofii cu toc. Am purtat si tocuri de 15cm insa nu rezist foarte mult pe ele din cauza durerilor si a carceilor care mi se pun in talpa :(. Insa purtand pantofi inalti, ma simt mai increzatoare in mine, mai puternica 😀

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.