Fete cochete pe biciclete – SkirtBike 2012 – 26 mai!

8
1987

Anul acesta SkirtBike a ajuns la a 3-a ediție. Am participat la primele două ediții și de fiecare dată m-am simțit super! Anul trecut s-au strâns atât de multe fete bicicliste, inclusiv mămici cu fetițele lor, încât nu ai cum să nu vezi evenimentul decât ca pe unul extrem de frumos. Fustițe și rochițe colorate, baloane, biciclete cochete, ce mai, veselie în culori!

Sâmbătă am fost invitată alături de alte fete bicicliste în Herăstrău, la un mic photo-shooting + picnic cu brioșe și limonadă. Mi-a fost destul de frică să ajung singură până acolo, am prins puțin spaimă de mers singură pe carosabil, dar Corina a fost drăguță să mă însoțească. Este un bike-babysitter extraordinar și sper că nu i-am făcut o impresie de fițoasă, dar chiar nu mă simțeam deloc în elementul meu singură. Oricum, sunt mândră de mine că la întoarcere am făcut drumul înapoi chiar de una singură – mi-am luat inima în dinți și în 40 de minute am ajuns acasă, fără niciun incident.

 

Anul acesta, SkirtBike va avea loc pe 26 mai, așa că pregătiți-vă bicicletele și fustițele! Dacă nu aveți bicicletă, nicio problemă, puteți închiria una. Important e să fim multe fete cochete, pe bicilete, să le arătăm tuturor că bicicleta este un mijloc de transport elegant și sănătos.

Urmăriți pagina de Facebook SkirtBike pentru ultimele noutăți legate de evenimentul de anul acesta și dacă deja ați decis că veniți, aveți și ocazia să pedalați într-o rochie creată chiar pentru voi de fetele de la Cardinal. Mai multe detalii pe blogul SkirtBike.

Chiar, voi pedalați? Când vă simțiți cel mai chic pe bicicletă?

8 COMENTARII

  1. Jules, si eu imi spun asta uneori. Cand ajungem la 30 de ani probabail ca asa ne simtim, putin mai batrane. Dar nu se vede deloc nici o diferenta intre tine si fetele din jurul tau.

    • Cred că e mai mult vorba de mentalitate, chiar dacă fizic nu se văd cine știe ce diferențe 🙂 Pur și simplu am momente în care mă simt ” în vârstă” 🙂

  2. Aaaa pai eu am inceput sa am mometele astea acum cand a venit caldura si …alerg 4 km seara de seara, dar tot nu am stomacul plat ca al unei pustoaice care nu face nici un efort si mananca si la McD. 🙂 Nu-i corect.
    Glumesc. Mi se spune adesea ca nu arat de 30 de ani, sunt convinsa ca si tie la fel. Suntem niste tinerele!!!!

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.