Ciocolata ca experiență culinară

28
2557

Ca orice om, am și eu câteva vicii. Iar unul dintre ele este ciocolata. Dacă la finalul unei zile proaste îmi oferi ciocolată, o să vezi luminițe în ochii mei și o să-mi treacă toate supărările.

 Și dacă-mi oferi și o poveste, pe lângă combinații inedite cu ciocolată, atunci mi-ai atras în mod cert atenția. Habar nu aveam că delicioasele praline de ciocolată au fost inventate de Jean Neuhaus, celebru ciocolatier belgian,  în 1912. Adică anul acesta Neuhaus sărbătorește 100 de ani de la inventarea pralinelor, așa cum le știm noi.

Mie mi se pare o adevărată artă să faci praline și cred că cele mai faine combinații de ciocolată cu diverse ingrediente în forma asta le-am degustat. Pralinele reușesc să fie mai fine, mai cremoase, iar mijlocul mereu ascunde o surpriză pentru papilele gustative. Și este într-adevăr dificil să găsești combinația perfectă între tipurile de ciocolată și alte gusturi și texturi, ca surpriza să fie una plăcută. Am avut parte și de combinații mai puțin fericite, de-a lungul anilor.

Fie că este mousse de ciocolată, bezea, cremă de vanilie sau caramel, ah, deliciosul caramel, ba chiar diverse tipuri de nuci, sunt mai ciocolată decât ciocolata, „in my book”. Deși ciocolata albă nu este tocmai preferata mea, am degustat la Neuhaus o astfel de pralină, cu fistic, și am descoperit nu numai că nu-i așa de rea, dar în combinația asta, îmi place. Și mai vreau.

Pe rafturile ciocolateriei am mai descoperit ceva frumos – cadouri cu ciocolată și jucării din lemn. Și-am vrut să fiu din nou copil, să mă bucur de girafa care dansează la o apăsare de buton și să mă joc ore în șir cu un titirez frumos colorat.

Vă vorbesc despre pralinele Neuhaus pentru că am avut ocazia să mă delectez cu ele săptămâna trecută și chiar s-au ridicat la înălțimea așteptărilor. Ba chiar mi-au satisfăcut și apetitul de povești, pentru că am aflat că Neuhaus a inventat cutia de cicolată.  Până atunci pralinele erau vândute în…cornete de hârtie, ca orice alte bomboane.

Dar fiecare pralină are o poveste de spus în magazinul din Băneasa Shopping City și mi-a plăcut să descopăr cutiile speciale de  praline, cu ingrediente atent selecționate pentru a savura ceaiul, cafeaua sau chiar vinul preferat. Iar dacă vă este dor de o ciocolată caldă adevărată, încercați un Snobby. Trebuie doar scufundat într-o cană de lapte fierbinte și savurat cu un film bun.

Are cineva poftă de The Polar Express? Eu sigur da!

28 COMENTARII

  1. O sa incep cu sfarsitul..Tocmai ne-am uitat in familie la The Polar Express joi seara!Si Katia cere repetir!:)

    In al doilea rand m-ai atins unde ma doare.Ciocolata, praline, ai spus cuvintele magice care o sa ma faca sa visez frumos la noapte! Dupa ce ai povestit aici parca imi vine sa alerg cei multi kilometri pana la Bucuresti si sa ma opresc numai la Neuhaus sa le devorez toate specialitatile!:))

  2. Deci (stiu ca nu se incepe cu deci, insa pana acum am vorbit singura privind delicioasele imagini:)) mie nu-mi plac dulciurile (prajituri, fursecuri, torturi, bomboane), mie imi place CIOCOLATA. Printre preferatele mele se regaseste cea cu lapte, portocale, mousse, rom si stafide, insa un loc important il ocupa ciocolata NEAGRA. Ma destinde de fiecare data mancatul de ciocolata, cat despre ciocolata calda am in casa pliculete de la dr. Oetker -diverse arome- pe care le prepar cu lapte, savurand in timp ce citesc sau…tastez. Insa ciocolata calda cu Snobby cufundat in lapte nu am incercat, cu prima ocazie voi trece pe la Neuhaus…apreciez intotdeauna un cadou din ciocolata!
    Un cadou din ciocolata este intotdeauna potrivit pentu mine

    • Te înțeleg perfect! Pentru mine Moș Nicolaie nu vine cu alte cadouri în afară de dulciuri 😀 De-abia aștept să-mi pregătesc ghetuțele, e momentul când îmi doresc să port mărimea 40, să încapă mai multe :))

      • 🙂 Buna asta cu marimea 40. Hai ca am batut si eu niste apropos-uri, ca mie cel mai mult imi place ciocolata, poate-poate se gandeste Mosul sa strecoare ceva!
        Sa v-aduca Mosul ce va doriti…

  3. Ca doar vin sarbatorile. Dar ciocolata te calmeaza, creste starea de bine a creierului, se spune ca scade riscul de atac cerebral, face inima mai puternica, inbunatateste circuitul sanguin. Imbunatatind circulatia sangelui catre creier, ciocolata neagra ne ajuta sa fim mai energici si sa ne concentram mai bine. Si eu mananc (eu spun ca-mi cere organismul) cand am avut o zi grea. Arata delicios !!
    Mie imi place sa cumpar de la ateliere (unde fac si prajituri) si unde le „fabrica” acolo, sub ochii cumparatorilor. Mi se pare ca in povesti asa.

    • La Neuhaus pralinele încă se fac manual, mi-a povestit și mie cineva care a avut ocazia să meargă la ei la fabrică. Numai din povestit și părea de vis 🙂

  4. Noi am fost la o cofetarie/brutarie zilele astea. Si in fata este magazin, iar in spate (dar la vedere) multe doamne dragute pregatesc bunatatile. Si una din ele pregatea un ursulet de ciocolata, mare. Il modela ea asa frumos si eu am ramas sa ma uit, m-au vazut si…au inceput sa rada. Mi s-a parut amuzant pe loc. La Neuhaus nu am mancat niciodata dar dupa cum arata….mmmm.

    • Sunt atât de fine pralinele, că efectiv se topesc în gură. De fapt, mai mult de-asta ador pralinele, nu e nevoie să …mesteci, doar te bucuri de senzație 🙂 Și mie-mi place să mă uit când cineva lucrează, mă fascinează cam orice atelier 🙂

  5. Mi-ai amintit de un maestru cofetar pe care l-am intalnit in Luxembourg, la el am avut ocazia sa urmaresc procesul de creatie indeaproape :). Nici nu-ti poti imagina ce satisfactie avea cand crea un nou tip de praline si ne dadea sa gustam, ne urmarea reactiile… Un om plin de pasiune pentru munca lui, facea tot felul de alte produse de patiserie dupa care u eram innebunita, insa adevarata lui bucurie erau pralinele, spunea ca aceea e adevarata arta!
    Snobby acela mi se pare foarte ingenios, as incerca sa copiez ideea pentru un mic dejun lenes de sambata sau duminica 🙂

    • Mie mi se pare că seamănă cu parfumeria. Dacă nu pui aromele corecte, s-ar putea să strici tot-tot. E o artă să reușești să îmbini ingredientele cele mai potrivite cu tipurile de ciocolată.
      Și pasiunea este mereu cea mai bună rețetă pentru succes. Dacă faci ceea ce îți place, nu ai cum să dai greș 🙂

  6. 😛 tocmai am citit zilele trecute :
    ” Te-ai gândit că în viitor ciocolata ar putea fi folosită în loc de combustibil?
    Escherichia coli, numită şi E. coli, este o bacterie cu un apetit foarte mare pentru ingredientele dulci, iar atunci când consumă surplus de ciocolată, aceasta produce hidrogen pur, folosit ca sursă naturală de energie. „

  7. hei Jules! stii ce ma gandesc ….ce ma fac eu acuma de sarbatori cand prin fata ochilor mei trece numai ciocolata !?! S-a dus toata truda mea de peste an..:-( Dar fie! O data pe an e doar Mos Niculae si Mos Craciun , nu? Delicatesele prezentate nu ma lasa indiferenta si sincer, ma topesc deja 🙂 Si cu pralinele de ciocolata am o poveste funny: cand am fost operata de apendicita , m-a vizitat tata care tocmai se intorcea dintr-o delegatie si nestiind ce e cu mine a venit cu o cutie de praline si o sticla de Cola :-)) o saptamana( care a parut o vesnicie ) am tanjit dupa ele si probabil de aici si pofta asta mare cand numai aud de ele.Imi plac toateeee..chiar n-am preferinte !:-) Si apropo, Moshul a venit deja la mine cu un frumos Ipad 3.. mai ceva ca cel de la Emag(ca-ti spuneam ce dezamagire am avut..)..na asa ca sa le fac in ciuda :-)) deci, probabil praline doar daca mai vad in zilele care urmeaza 😀 ca altceva…poate la anu’ ! 😀

    • Să folosești cu plăcere iPad-ul 🙂 Știi că în general dai de băut la lucruri noi, mai importante, nu? Înlocuiește alcoolul cu ciocolata și cred că nu o să se supere nimeni. Eu de Moș Niculaie asta vreau – dulciuri. Așa știu de mică, așa fac în fiecare an 🙂

  8. Haaa! si tocmai mi-am dat seama ca vine o prietena in Bucuresti si trage o fuga si la Baneasa..asa ca Snobby for me 🙂 Multumim ptr prezentarea aceasta delicioasa dar , pleaaaseeeee nu mai face prea curand pentru ca papilele mele gustative urla in momentul asta!!! 😀

  9. Off 😀 Cate bunatati…imi place mult ciocolata iar pralinele, fine si cizelate, imi plac si mau mult 🙂 Dar deocamdata am o responsabilitate fata de micuta mea fiindca alaptez asa ca ciocolata mai putina cateva luni, un an 🙂 O agit daca mananc mai mult de o bucatica…Dar tu, Jules, sa te bucuri de praline! Fiecare bucurie la timpul ei, cred eu 🙂 Si eu planuiesc sa-i iau sotului dulciuri de Mos Nicolae, si la noi tot cu dulciuri a venit Mosu’dintotdeauna! Mos Craciun vine si cu alte bunatati 🙂 Apropo de alte bunatati, sper sa nu ma certi ca scriu aici, iti spuneam ca o sa-mi iau BB Cream de la Garnier, in urma recenziei tale. Sunt incantata!!! Am gasit un pachet convenabil la Carrefour, cu 23 de lei, BB cream si demachiant cadou. Plus ca mi se potriveste foarte bine 🙂 Arata natural, nu-mi incarca tenul, uniformizeaza nuanta tenului si nu mai folosesc deocamdata fondul de ten Ivatherm, Joviale(luat tot ca urmare a recenziei tale). Asa ca-ti multumesc! Un Mos cat mai bogat iti doresc!

  10. ah, tocmai mi s-a facut pofta de o bucatica de ciocolata sau o pralina cu alune 🙁
    eu sunt la stadiul heidi cu 85% cacao, dar cu moderatie ,bineinteles 😀
    girafa e dementiala, inca mai am si eu una pe acasa, mi se pare o jucarie nebuna rau.
    mmm…. acum o sa visez ciocolata si praline 🙁

    • Hahaha! Si eu sunt cu o Heidi 85% continut cacao in geanta dar nu ma ating inca de ea.
      Am in schimb un alt gand…intr-o vreme era o marca de ciocolata(nu mai tin minte exact care) cu ardei iute. Oare se mai produce?

      • N-am mai văzut varianta cu ardei iute, dar nu mi s-a părut excelentă combinația, nu m-a dat pe spate, am încercat-o. Și pe cea cu sare. Cred că Heidi a avut ambele variante, dacă-mi aduc aminte corect.

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.