Ce-ai spune de o Asistentă de Shopping?

0
734

Am aflat de ieri, de la Alina, că Militari Shopping organizează un atelier de frumuseţe destinat femeilor, pe 10 martie, începând cu ora 13.00.

Mai exact, Asistenta de Shopping va susține un workshop dedicat tuturor doamnelor şi domnişoarelor. Se anunță activităţi antrenante, cele mai bune sfaturi în materie de stil şi multe concursuri cu premii tentante.

Andreea Blaj, asistenta de shopping, va da sfaturi legate de ce ar trebui să conțină garderoba fiecărei femei, trucuri de frumusețe și sfaturi legate de sănătate.  Ce mi se pare drăguț este că în cadrul workshopului se va experimenta cu pictura pe haine, iar la final, participantele vor pleca acasă cu propria creație. E necesar doar un tricou sau o bluză  de bumbac. Și ceva imaginație, presupun.

Înscrierea la workshop este gratuită, în limita locurilor disponibile. Pentru a rezerva un loc, trimite un email la asistenta@militari-shopping.ro sau sună la numărul de telefon 0752.10.10.22. Desigur, poți urmări și pe Facebook Asistenta de Shopping. Datele necesare sunt numele şi prenumele, data naşterii, adresa ta de e-mail/numarul tau de telefon şi ocupaţia ta. Înscrierile se fac până pe 7 Martie 2012.

Pentru detalii accesează și https://www.facebook.com/events/235184663238055.

Eu sigur voi fi acolo pe 10 martie, pentru o distracție ca între fete. Am decis să profit de orice ocazie de a mă relaxa, anul acesta. Cine mai vine?

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.