Eu plantez, tu plantezi, noi plantăm pentru Planetă

8
2510

Sâmbăta trecută m-am trezit la 6.30, entuziasmată tare. Urma să plec într-o mică aventură, la plantat copaci în pădurea din Parcul Natural Comana. N-am plantat decât flori la viața mea, așa că să spunem că eram nerăbdătoare să trec la nivelul următor.

De ce Comana? Pentru că este o pădure amplasată strategic în apropierea capitalei, unul dintre locurile care suferă cel mai tare din cauza poluării. Prin plantarea începută weekendul trecut se începe refacerea centurii verzi din jurul aglomerației urbane, în încercarea de a reduce poluarea.

Am plantat puieți de stejar, pentru că aceștia absorb cea mai mare cantitate de dioxid de carbon. Este vorba de un arbore prezent natural în regiunea aceasta, însă care începe să fie din ce în ce mai rar. La fața locului am stat de vorbă cu responsabilul compartimentului de cultură și refacere al Ocolului Silvic Comana, Cătălin Croitoru și am aflat că pădurea Comana are acum în proporție de 80% tei, așa că este nevoie de stejari.

Teiul crește repede și se întinde și mai repede, așa că am avut un pic de furcă în săparea gropilor în care puieții de stejar urmau să fie plantați. La vreo 5 cm în sol izbeam mereu rădăcini și plantarea a decurs un pic mai dificil decât m-aș fi așteptat. Aș fi vrut să putem face mai mult…

Sursă

Sâmbătă, 16 noiembrie, a fost doar începutul programului local „Să plantăm pentru planetă”, inițiat de Organizația Națiunilor Unite cu sprijinul Yves Rocher și în parteneriat cu Asociația MaiMultVerde. Planul este ca până în primăvara lui 2015 România să aibă cu 100.000 mai mulți arbori plantați, pregătiți să susțină generațiile viitoare.  Programul local este parte dintr-un proiect mult mai amplu, desfășurat la nivel global încă din 2007, prin Programul Națiunilor Unite pentru Mediu, iar obiectivul este de 50 de milioane de arbori plantați. Ce-am plantat noi sâmbătă este o picătură într-un ocean.

De ce se plantează? Pentru că astfel protejăm resursele de apă ale planetei, stopăm eroziunea solului și luptăm împotriva deșertificării. Pentru că un arbore plantat contribuie la conservarea biodiversității și implică populația locală, educând-o în spirit ecologic. Nu am văzut nicio veveriță sâmbătă la Comana. Eu cred că din cauză că nu există (încă) suficientă ghindă 🙂

Nu vă gândiți că puieții pe care i-am plantat sâmbătă vor prinde toți. Rata de supraviețuire este de 75-85% dacă sunt plantați corespunzător și de-abia în 5-10 ani o să se dezvolte cât să producă ceva oxigen. Stejari falnici printre cei plantați vor fi în vreo 80-100 de ani, cât să aibă nepoții noștri unde să se refugieze la final de săptămână în natură.

Am un nou respect pentru toți cei implicați în susținerea și menținerea pădurilor din România. Nu e deloc lucru ușor să plantezi în pădure, unde crengi și rădăcini îți stau în cale. Și e și mai greu să reușești să faci arborii să crească sănătoși. Pădurarii vor verifica constant starea puieților plantați de noi sâmbătă, vor avea grijă să nu se îmbolnăvească (făinarea este cel mai mare dușman cât sunt mici) și să crească frumos.

Dacă nu stiați de inițiativă și până la următoarea plantare, ce va avea loc în aprilie, vreți să contribuiți și voi la salvarea planetei, ei bine se poate. Pentru fiecare produs achiziționat (din rețeaua de magazine sau din shop-ul online) care poartă simbolul unui arbore, Yves Rocher se angajează să planteze un arbore. 

În România produsele participante sunt cele din colajele de mai jos.

Îmi place că există câte ceva pentru fiecare, astfel încât pe lângă satisfacția de a planta un arbore, să folosim și cu drag produsele.

Dacă vreți să aflați din timp despre următoarea plantare și vreți să vă înscrieți ca voluntar, vă sugerez să vă înscrieți la newsletterul MaiMultVerde. Aceeastă asociație este partenerul Yves Rocher în România și împreună, plantând, vom salva planeta.

Vă anunț de pe acum că am decis să susțin astfel de inițiative, de spirit civic, le-aș spune. Nu ne putem aștepta ca mereu altcineva să facă ceva în locul nostru. Când stăteam în cămin, aveam lipit pe dulapul meu câteva fraze, pe care vreau să vi le transmit și vouă: „Uneori mă întrebam de ce nu face CINEVA ceva. Apoi am înțeles că CINEVA sunt EU.”

Încerc pe cât posibil să nu-mi trăiesc viața așteptând de la alții, ci făcând. Și mai sunt de părere că atunci când îți dorești cu adevărat să se întâmple ceva, soluții există. Trebuie doar să privești în locul și din unghiul potrivit.

8 COMENTARII

  1. Foarte adevarat!
    E de admirat ceea ce ati facut voi in sambata aceasta, cred ca satisfactia este mare la sfarsitul unei astfel de zile, cand realizezi ca ai facut ceva ca voluntar, ceva care sa aiba efecte pe termen lung…daca ar fi toti ca voi, am ajunge departe!
    Nu m-am implicat pana acum in niciun proiect ca voluntar, din lipsa de timp, asa imi spun mereu, dar ai dreptate, daca noi nu punem piciorul in prag si asteptam schimbarea din alta parte, putem astepta mult si bine.
    La modul general, ma deranjeaza cand aud oamenii spunand: „asta-i tara in care traim”, „asta-i Romania, n-ai ce face!”, etc, toate acestea cu sens negativ. Niciunul din cei care spun asta nu se gandesc ca daca fiecare si-ar face treaba, cel putin pe bucatica lui, dar cu simt de raspundere, viata in Romania ar fi mai roz.
    Felicitari pentru ca ati participat la o actiune care face ca noi si urmasii nostri sa avem o viata mai buna! 🙂

    • Nu știu cât de admirat e ceva…normal. Tot nu reușeșc să mă obișnuiesc cu mulțumirile sau aprecierile pentru ceea ce e normal și natural să fac, parcă prea a devenit „normalitatea” anormală.
      Din lipsă de timp am zis și eu de multe ori pas, dar uite că la un moment dat pur și simplu îți dai seama că ai prioritățile anapoda. Și eu mai zic din când în când că asta-i țara în care trăim, recunosc. Pentru că suntem în stare de letargie încercând să ne ducem existența de pe o zi pe alta fără să ne mai gândim la ce lăsăm în urmă. Știu, e și azi greu și va fi cel mai probabil și mâine, mereu. Dar e altceva când zâmbești și când încerci să găsești frântura aia pozitivă în tot ceea ce faci și tot ceea ce vezi. Și din lucrurile negative avem lecții de învățat.
      O să vă anunț din timp de plantarea din aprilie, poate facem o echipă mai mare de data asta 🙂

  2. Am cumparat si eu online de la Asociatia MaiMultVerde un copacel. Din pacate nu am putut sa particip la plantarea lui pentru ca sunt din Brasov dar stiu ca e pe centura Ploiestiului.
    Ma bucur ca mi-ai spus despre produsele de la YR, pentru ca le folosesc dar nu stiam de initiativa lor. Ma bucura si sper sa existe cat mai multe astfel de initiative ca sa avem ce le lasa mostenire copiilor nostrii.

  3. Frumoasa initiativa si e si mai bine ca putem sa facem si noi ceva. Inca nu stiu care dintre produsele de mai sus e mai pe placul meu dar probabil ca ma voi opri la gelul de dus. Doar produsele prezentate in articol fac parte din campanie?

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.