Raluca Zdrobiş

151 ARTICOLE 124 COMENTARII
Numele meu este Raluca şi sunt dependentă de scris. Şi de călătorii. Şi de frumos în toate formele lui. Sunt pasionată de oameni şi de poveştile lor. Iubesc cărţile, teatrul, filmele bune, opera, baletul, marea, bicicleta, Eminem, Rammstein şi Korn. V-am spus că nu pot trăi fără mare? A, şi iubesc căţeii.

de -
0 94

În timp ce toată lumea așteaptă cu nerăbdare ziua de 1 mai, eu sunt entuziasmată de data de 5. De ce? Pentru că pe 5 mai se lansează Gardienii Galaxiei Vol. 2. Și cred că am spus tot în această frază.

Aștept cu sufletul la gură această lansare de când a rulat genericul de final la Gardienii Galaxiei Vol. 1… Cred că două săptămâni după film mi-am terorizat copiii cu fraza ”I am Groot” ori de câte ori nu aveam chef să le răspund. Mi-a plăcut enorm primul film, de la poveste la construcția personajelor, de la situații la prieteniile legate. Și Groot mi-a plăcut la nebunie (dacă nu v-ați prins deja).

”Fascinanta poveste a eroilor improbabili care salvează Universul revine pe marile ecrane odată cu „Gardienii Galaxiei Vol. 2”. Cea mai recentă producţie a studiourilor Marvel este plină de energie, culoare şi umor spumos, avându-i în centru pe Peter Quill (Star-Lord) şi gaşca sa de personaje excentrice, alături de care protejează Universul. Ei acţionează asemeni unor mercenari, profitând de popularitatea şi faima pe care au câştigat-o după ce au salvat planeta Xandar.

Acest al doilea „volum” vine astfel în continuarea primului film „Gardienii Galaxiei”, apreciat de public pentru originalitatea şi creativitatea sa unică, precum şi pentru simpaticele personaje intergalactice.”

Având pe fundal melodiile de pe „Awesome Mixtape #2”, „Gardienii Galaxiei Vol. 2” urmăreşte parcursul echipei în lupta lor pentru a-şi păstra noua familie unită şi pentru a desluşi misterul familiei lui Peter Quill. Duşmanii vechi devin noii aliaţi, iar povestea capătă noi dimensiuni.

„M-am simţit foarte împlinit când am văzut că atât de multă lume rezonează cu personajele. La baza filmului stă acest grup de neadaptaţi, care îşi unesc forţele şi găsesc o modalitate de a rămâne uniţi. Cred că acest lucru îi inspiră pe foarte mulţi oameni. Am un sentiment minunat când copiii vin la mine şi îmi spun că iubesc filmul şi că părinţii şi bunicii lor îl iubesc deopotrivă. Aceste personaje au puterea de a conecta toate generaţiile din întreaga lume, din Thailanda în America de Sud sau în Londra.” – James Gunn, regizor și scenarist Gardienii Galaxiei Vol. 2

În noul film, actorii se întorc în pielea personajelor unice, colorate şi uşor disfuncţionale, venind cu o nouă dinamică. Primul film a fost despre cum Gardienii au devenit o familie, iar în Vol. 2 se pune accentul pe relaţiile personajelor în interiorul acestei familii. Aşa cum şi James Gunn explică: „Acest film este despre cum personajele sunt o familie, iar să fii o familie este mai dificil decât să devii una. Este o poveste mult mai complicată. În primul film vorbim despre un grup de inadaptaţi care se unesc. Dar unde se îndreaptă cu acest lucru?”

Așa cum am anunțat încă din titlu, biletele pentru acest film s-au pus deja în vânzare. Aveți posibilitatea să cumpărați bilete le avanpremieră sau premieră, ca să vă asigurați locul în sală. Eu cu siguranță voi merge cel puțin de două ori, o dată cu prietenii și încă o dată cu copiii. Da, și ei sunt fani Gardienii Galaxiei 🙂

Și dacă încă nu v-am convins să mergeți și să vedeți filmul, vă las aici trailerele pentru Gardienii Galaxiei Vol. 2

https://www.youtube.com/watch?v=vZZ4sDe17V4

https://www.youtube.com/watch?v=HSy9hoGpstw

Și, la final, o poza cu magnificul Groot 🙂

 

de -
1 1279

Cum sezonul cald s-a instalat binișor, pe stradă încep să apară tot mai multe picioare dezgolite. Prin urmare, a venit vremea să vorbim despre epilare. Aș vrea să descoperim împreună tipurile de epilare direct de la specialiștii din saloanele de cosmetică.

Încep această mini serie de articole cu epilarea cu zahăr. De ce zahăr, ce beneficii are, când este indicată și de ce este aceasta diferită de epilarea clasică, cu ceară, vom afla pe parcursul articolului.

de -
0 269

Tesori d’Oriente lansează Japanese Rituals, gama ce integrează ȋn produsele de ȋngrijire ingredientele tradiționale japoneze, pentru o stare de bine și de răsfăț. 

Cultura japoneză integrează ritualul de îmbăiere și îl transforma într-un element esențial, căruia i se acordă o importanță deosebită pentru combaterea stresului și atingerea echilibrului interior. Momentul îmbăierii devine unul special. Atenția dedicată ritualului de îngrijire zilnic reprezintă filosofia estică despre purificarea corpului și a minții, cu accent pe aprecierea completă a prezentului.

de -
2 268

Cum veștile bune nu vin niciodată singure, în luna aprilie L’Oréal Professionnel relansează cele două uleiuri Mythic Oil,  Mythic Oil Ulei Original și Mythic Oil Ulei Scintillante pentru păr și corp. 

În noua variantă, concentrația ridicată de uleiuri naturale oferă părului îngrijire profesională cu strălucire legendară. Doar câteva picături și misterul este dezvăluit, părul este intens hrănit, mai suplu și radiază de sănătate. Cum vara ne bate la ușă, soarele este din ce în ce mai puternic așa că protecția suplimentară nu este doar un capriciu ci o necesitate.

de -
0 203

Modern, urban, ușor de aplicat și extrem de dorit, noul produs Prisme Blush a fost creat pentru femeile cu o personalitate puternică.

”Expertiza Givenchy maestră a pigmenților, culorilor și luminii, înțelege în profunzime frumusețea și pielea femeilor din intreaga lume – toate acestea se regăsesc în cele opt duo-uri create pentru fiecare tip de ten. De la nuanțe discrete și naturale, până la unele foarte îndrăznețe, pentru ca fiecare femeie să își poate afirma personalitatea.

de -
0 391

Pentru că atunci când vorbim despre călătorii și valize este musai să vorbim și despre Samsonite, m-am gândit să vă prezint noua lor inovație, Curv® – fuziune între ușurință și durabilitate. Materialul revoluționar inclus în carcasele dure ale valizelor Samsonite. 

Pentru că transportul aerian a devenit atât de accesibil, călătorii din întreaga lume caută  valize care să fie ușoare și durabile, manevrabile cu lejeritate. Bagajele cu  carcasă dură sunt tot mai căutate, în primul rând pentru siguranța sporită pe care o oferă. Până acum, singurul inconvenient era greutatea acestora, simțitor mai mare decât a valizelor din material.

de -
1 494

Că este extrem de benefic pentru sănătatea noastră consumul de fructe și legume nu vă mai spun, sunt convinsă că deja știți ce, și mai ales cât, trebuie să consumați zilnic. Asezonăm o salată la friptură, sau o garnitură de de legume, mâncăm un fruct la gustare, sau înlocuim masa de seară cu ceva ușor. Găsim variante să ne luăm măcar o parte din necesarul zilnic de vitamine și minerale.

de -
0 368

Primăvara se numără meniurile noi ale restaurantelor, parcă așa era o vorbă, nu? Deși nu sunt un expert în domeniu, și nici nu îmi doresc să fiu, îmi place mult mâncarea bună. Am marele noroc să trăiesc într-un oraș cu posibilități multiple și restaurante diversificate, așa că nu este foarte complicat să descopăr locuri în care se mănâncă fantastic.

Am tot citit despre Nomasvello și super tratamentele lor, dar nu am apucat să merg să văd exact despre ce este vorba. Eu îmi îngrijesc tenul, mai ales de când sunt prietenă cu Iuliana (pentru cele care nu știu, Iuliana este go to person când vorbim despre îngrijirea tenului) care mi-a explicat ce și cum. Am o rutină de seară, pe care o urmez cu strictețe, folosesc regulat mască potrivită tenului meu și nu ies nicio dată din casă fără SPF.

de -
0 284

Fiecare an vine cu trendurile și tendințele lui așa că nici 2017 nu face excepție. Astăzi vorbim despre manichiură și cum ne aranjăm unghiile anul acesta.

Forma unghiilor s-a schimbat, adaptat, a trecut și a revenit de-a lungul timpului. Ne-am întâlnit cu unghiile pătrate, scurte, lungi ca de vrăjitoare, ascuțite, migdală și așa mai departe. Anul trecut forma a depășit confortabilul și a întrat în zona haute couture, au apărut unghii impractice sau de-a dreptul hidoase. Deși nu cred că ne-au părăsit definitiv, totuși 2017 a adus cu sine stiluri mai cuminți, practice și cunoscute. Cea mai în vogă formă este migdala alungită, forma care crează și iluzia de degete mai subțiri și finuțe.

de -
0 1623

Eu chiar cred că Revvolution este cel mai tare program de remodelare corporală! Și să vă spun și de ce.

Am povestit de foarte multe ori despre problemele pe care le-am întâmpinat și lupta purtată cu kilogramele în plus. Pe scurt, să nu reiau toată povestea, m-am îngrășat îngrozitor în urma unui tratament cu hormoni. Îngrozitor înseamnă că era mai simplu să mă sari decât să mă ocolești. Îmi este și acum greu să cred că persoana care mă privește acum înapoi din oglindă este aceiași cu cea pe care o văd în pozele din perioada aia.

de -
0 260

Vineri, 10 martie 2017, ora 10.30, într-o atmosferă elegantă, într-una dintre sălile de epocă ale hotelului Grand Hotel Continental, a avut loc cea de a doua întâlnire Meltus Social Moms. Intalnirea a avut ca subiect principal de discuție gama de siropuri Meltus, bucuria de a fi mame și dinamica de a găsi mereu soluțiile cele mai bune pentru copii.

Subiectul principal? Cea mai des întâlnită afecțiune atât în viața copiilor, cât și în viața adulților: tusea.

de -
0 434

„Frumoasa şi Bestia” revine pe marile ecrane din 17 martie! Nu pot să vă spun cât de tare m-a bucurat pe mine această veste. Nu sunt fan Frumoasa și Bestia, sunt mega fan Frumoasa și Bestia. Cred că este de prisos să vă povestesc de ce pe fetița mea o cheamă Bella, nu?

Săptămâna asta merg să văd filmul și revin cu impresii, dar, înainte de asta, m-am gândit să vă povestesc câteva lucruri despre realizarea filmului care, mie personal, mi s-au părut extrem de interesante.

de -
0 570

După ce greutatea mea a avut maxim de suferit din cauza medicamentelor administrate în urma problemelor medicale, alimentația sănătoasă a ocupat un loc fruntaș pe lista mea. Nu spun că nu am suferit și mici derapaje și că nu am devorat cu maximă poftă o ciocolată, doar că am încercat, pe cât posibil, să fac alegeri sănătoase. Pentru mine și pentru copiii mei.

Înainte să vă povestesc despre produsele care mie mi-au schimbat total concepția asupra alimentației sănătoase, poate că ar fi bine să menționez că nu este nicio campanie și că nu m-a plătit nimeni pentru articolul ăsta. Însă, îmi plac atât de mult produsele astea încât mi se pare fair să vă povestesc despre ele.

de -
2 2126

Anul 2016 a adus cu el o mulțime de trenduri în ceea ce privește Hair Styling-ul. Putem spune ca a fost un an bogat în stiluri noi și plin de culoare. Pentru că este pe sfârșite, am stat de vorbă cu un specialist pentru a afla care a fost culoarea de păr a anului 2016, ce ne așteaptă în noul an, cum evoluează trendul Unicorn, dar și câteva informații utile pentru sezonul rece.

Specialistul pe care l-am luat la întrebări a fost George Radu – stylist Evidence și ID Artist L’oreal Professionel, cu peste 10 ani experiență. 

banner-dimensiuni-1308x490

El ne-a dezvăluit că în 2016 cele mai solicitate culori de păr au fost blondul miere și nuanțele de maro natural reci. A fost o adevărată explozie de blond pe străzi, blondul miere fiind în topul preferințelor. Cel mai adesea combinat cu rădăcini mai închise cu câteva tonuri.

Tot anul acesta a evoluat frumos și trendul Unicorn, trend ce a apărut timid prin 2014.  Anul acesta au fost pe val culorile foarte intense, mov, roz, albastru, verde, în șuvițe frumos amestecate și proporțional așezate,  dar și culori tari uni cum este verdele mermaid.

Se pare că trendul Unicorn și-a cunoscut apogeul în 2016 iar evoluția în următorul an va fi spre culori mai soft intensificate cu accentul pus pe coafură. Împletiturile fine și subțiri, chiar pe mijlocul capului, coboară de pe podiumuri direct în stradă. Cunoscute și sub numele de Unicorn Braids, împletiturile acestea vor fi marele hit al anului 2017.

runway-unicorn-braids-hairstyles

High Top Knots, acel coc simplu și gros din creștetul capului, și Low Ponytails, cozile prinse lejer la baza cefei, fac parte dintre noile trenduri ale anului 2017. Coafuri lejere dar atent studiate, pline de vitalitate și naturalețe.

Nu ne despărțim nici anul viitor de împletituri, care devin din ce în ce mai sofisticate și rebele în același timp, și nici de părul buclat cu foarte mult volum sau de stilul Wet Hair, care este în vogă deja de mai mulți ani.

Părul creponat revine în forță și va fi un stil extrem de căutat anul care vine. Însă, mare atenție, creponatul fantastic, plin de volum și vitalitate, nu acel creponat tern, mic și fără imaginație, de acum 20 de ani.

French Twist și Finger Waves Retro sunt două stiluri ce vor fi întâlnite foarte mult în 2017. Au început firav încă de anul acesta, însă abia anul viitor vor fi un must.

După blond miere, Ombre și Balayage, în 2017  vom avea Strobing sau Sombre,  șuvițe apropiate de culoarea de bază, maro violet cu șuvițe burgundy, culorile fructelor sau a vinului.

stobing

Pentru noaptea dintre ani specialistul recomandă să adoptăm deja noile trenduri. Un French Twist cu accesorii strălucitoare, dacă ținuta ne permite, sau un High Top Knot cu câteva șuvițe rebele, dacă petrecerea este mai informală. Putem opta și pentru împletituri complexe, asimetrice, cu accesorii, ce vor scoate din anonimat orice ținută, oricât de simplă ar fi ea.

Și pentru că nu puteam să nu întreb despre protejarea părului în timpul sezonului rece, specialistul ne recomandă produse speciale cu protecție termică și UV. O mare problemă în sezonul rece este faptul că nu mai dăm o importanță la fel de mare razelor soarelui. Acestea există și pe timpul ierni și atacă părul  ajutate și de uscăciunea conferită de către temperaturile joase. În plus, când afară este și zăpadă, razele soarelui sunt încă și mai puternice datorită reflexiei. În această perioadă, măștile hrănitoare pentru păr uscat și deteriorat trebuie folosite în fiecare săptămână.

Putem opta pentru tratamente făcute la salon sau acasă. Pentru părul uscat sunt foarte bune Pro Fiber și Nutrifier de la L’Oreal Professionnel, dar și Therapiste sau Magistrale de la Kerastase. Părul gras are și el produse specifice, Bain Divalent și Masca specifică scalpului Hydra-Apaisant de la Kerastase fac minuni.

summer-wedding-hair-inspiration-top-knot-high-bun-variations-7
Pentru păr normal avem multe  variante de produse, dar atenție!, este ușor sa încărcăm parul atunci când folosim orice ne pică la îndemână. Este bine să ne axăm pe acele produse la care părul nostru răspunde cel mai bine. Specialistul recomandă Intens Repair sau Elixir Ultime.

Pentru părul vopsit, întotdeauna alegem o gamă reflexion, o gamă specială pentru părul colorat care vine în contact cu factori de stres precum decoloratul și vopsitul, pentru a păstra culoarea și a hidrata fibra capilară.

low-ponytail

La final, am cerut Tips&Tricks pentru aranjarea părului acasă. Eu nu am timp prea mult dimineața pentru aranjarea părului, dar mi-ar plăcea să pot ieși rapid pe ușă cu un păr de milioane.

Pentru aranjarea rapidă și cu efort minim a părului, dar cu un rezultat maxim, specialistul ne recomandă ca seara să pulverizăm spray Messy Cliche peste tot părul, să îl împărțim în două și să îl împletim în două cozi. Dimineața împletiturile se desfac și se stilizează ușor cu degetele. Rezultatul este unul de efect, bucle frumoase și rezistente, ușor neglijente și foarte sexy.